Hot News
MAE: BRICS nu a fost și nu va fi o alianță militară
14/10
Vulin: Serbia consideră aderarea la BRICS ca alternativă la UE
15/10

Alaudinov: Armata rusă a eliberat jumătate din teritoriul Regiunii Kursk, ocupat de trupele ucrainene

Foto: TASS

Aproape jumătate din teritoriul regiunii Kursk, ocupat de forțele armate ucrainene, a fost deja eliberat, a anunțat adjunctul Direcției Principale Militar-Politice a Forțelor Armate ale Federației Ruse, comandantul forțelor speciale ”Ahmat”, Aptî Alaudinov, informează Vedomosti, citând televiziunea de stat din Kursk. În ultimele 24 de ore, militarii ruși au capturat alți șapte soldați ucraineni.

Potrivit comandantului ”Ahmat”, inamicul a pierdut un „număr foarte mare de tehnică de luptă” occidentală.

„Pe lângă această tehnică, el a pierdut și un număr foarte mare de efective militare”, a spus Alaudinov.

Pe 14 octombrie, Alaudinov a anunțat, pe canalul său de pe rețeaua Telegram, că în două luni au fost eliberate 19 așezări din Regiunea Kursk. Potrivit acestuia, în ultimele două zile, trupele ruse au alungat forțele inamice din două localități, procesul de curățare continuând în alte două. Pe direcția Sudja, grupul ”Aida” al forțelor speciale ”Ahmat” a incendiat un tanc și un vehicul blindat de luptă.

Pe 11 octombrie, Alaudinov a declarat că 15 așezări din Regiunea Kursk au revenit sub controlul armatei ruse.

Polina Hudiakova

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Felicitări forțelor armate ruse! Dar aștept vestea eliberării totale a regiunii Kursk.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2956758