Sistemul de securitate eurasiatic. Aspect economic

Ivan TIMOFEEV, doctor în științe politice și director general al Consiliului rus pentru afaceri internaționale

În cadrul unui discurs susținut în data de 14 iunie 2024, la Ministerul rus de Externe, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a dezvăluit principiile cheie ale arhitecturii de securitate eurasiatice. Ideea în sine a fost exprimată într-un mesaj adresat Adunării Federale pe 29 februarie. Este foarte probabil ca aceasta să devină una dintre structurile de susținere a noii viziuni rusești asupra securității pe continent.

Principiile formulate de președinte sugerează că securitatea eurasiatică va fi înțeleasă într-o manieră cuprinzătoare. Aceasta implică nu numai chestiuni politico-militare, ci și alte domenii. În primul rând, se abordează problema economiei. Problemele legate de securitatea economică au fost etichetate în mod explicit ca o dimensiune separată și au reunit o gamă largă de preocupări, de la sărăcie și inegalități, la probleme legate de climă și mediu. Cu toate acestea, referirea ulterioară din discursul președintelui la politica de sancțiuni și la fiabilitatea depozitelor în obligațiile de plată ale statelor occidentale sugerează că aspectul-cheie al dimensiunii economice a arhitecturii de securitate eurasiatice poate deveni problema utilizării economiei ca armă și apărarea împotriva utilizării acesteia în scopuri politice. În continuare, vom încerca să evidențiem posibilele componente ale arhitecturii eurasiatice din punctul de vedere al securității economice.

Profitul nu înseamnă securitate

Pentru început, în relațiile internaționale, legătura dintre câștigul economic și cooperarea politică este departe de a fi întotdeauna proporțională și liniară. Bunul simț sugerează că aspectele de cooperare economică ar trebui să creeze condiții prealabile pentru relații politice neconflictuale. De ce să punem în pericol politic o relație care aduce beneficii? Aceasta a fost una dintre ipotezele „triunghiului păcii” al lui Immanuel Kant în ideile sale privind prevenirea războaielor între state: comerțul este o condiție prealabilă pentru pace. Realitatea este însă foarte contradictorie. Dezvoltarea legăturilor economice ale URSS cu țările vest-europene a facilitat, fără îndoială, și dialogul politic. Dar interdependența economică dintre URSS și țările CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, n.r.) nu a protejat „Blocul estic” de colaps, iar economia unică nu a împiedicat prăbușirea Uniunii Sovietice însăși. Relațiile dintre Rusia și UE în domeniul economiei s-au remarcat printr-o putere de invidiat. Totuși, din considerente politice, o integrare mai profundă a acestora a fost împiedicată (de exemplu, prin permiterea companiilor rusești să preia participații în active la exploatarea conductelor din UE sau în întreprinderi individuale – cum ar fi Opel). Nivelul ridicat al schimburilor comerciale nu a putut opri degradarea dialogului politic în contextul crizei ucrainene. Relațiile Rusiei cu Ucraina au fost, de asemenea, caracterizate printr-un nivel ridicat de interdependență, chiar și după criza din 2014. Dar acestea nu au inversat contradicțiile politice. Alte exemple sunt, de asemenea, ilustrative. Cel mai înalt nivel de interdependență economică dintre China și SUA coexistă cu o concurență politică în creștere și cu încercările Washingtonului de a împiedica creșterea tehnologică a Chinei, inclusiv prin măsuri restrictive. Și invers. Relația politică complexă dintre China și India este însoțită de o cifră de afaceri comercială de peste 100 de miliarde de dolari. Exemplele privind relația neliniară dintre economie și politica internațională, în special în materie de securitate, sunt numeroase. Din experiență reiese că avantajul economic poate crea condiții pentru cooperarea politică, dar nu constituie o garanție împotriva confruntării atunci când vine vorba de probleme fundamentale de securitate.

Direcții ale politizării

Specificitatea economiei mondiale moderne constă într-un nivel ridicat de globalizare a relațiilor financiare și comerciale. Globalizarea a făcut posibilă reducerea semnificativă a costurilor, optimizarea aprovizionării, integrarea mai multor economii în lanțurile tehnologice și valorice, contribuind la creșterea și modernizarea acestora. Dolarul american a devenit un instrument convenabil pentru tranzacțiile și rezervele internaționale, iar platformele tehnologice comune au făcut posibilă gruparea unor țări diferite într-un organism economic interconectat și interdependent. Ca urmare, s-au format rețele dense de interdependență economică. Problema constă în faptul că nodurile-cheie ale acestor rețele au rămas în mâinile țărilor occidentale, în primul rând ale Statelor Unite. Băncile americane s-au transformat în huburi ale decontărilor financiare globale, companiile tehnologice au devenit furnizori de componente și soluții-cheie, iar diverse soluții pentru accesul la internet s-au transformat în infrastructura de comunicații globale. Toate aceste noduri s-au aflat sub jurisdicția organismelor de stat, în a căror sarcină rămânea soluționarea problemelor de securitate. Utilizarea rețelelor de interdependență economică în scopuri politice trebuia, mai devreme sau mai târziu, să le submineze credibilitatea, dar acest lucru nu le-a împiedicat să fie folosite ca arme într-o măsură tot mai mare de-a lungul ultimelor două decenii. Se pot distinge mai multe forme ale acestei politizări.

În primul rând, vorbim de politizarea finanțelor. Dominația dolarului american în plățile globale a făcut ca renunțarea la dolar a unor companii sau persoane individuale să poată cauza daune economice semnificative. Interdicțiile financiare sunt în prezent unul dintre principalele instrumente ale sancțiunilor economice ale SUA. Acestea sunt utilizate în mod activ de Uniunea Europeană, Regatul Unit, Canada și alte țări. Rusia a devenit o țintă cheie a unor astfel de sancțiuni în ultimii doi ani. Cu toate acestea, ele sunt folosite în mod activ și împotriva unor entități din Iran, Coreea de Nord, China și chiar aliați și parteneri ai SUA, cum ar fi Turcia sau Emiratele Arabe Unite, deși într-o măsură mult mai mică în comparație cu țările adversare.

Legăturile comerciale și tehnologice sunt politizate. Sancțiunile împotriva Rusiei sunt caracterizate de interdicții la scară largă asupra exporturilor și importurilor. Printre primele se numără restricțiile privind furnizarea unei game largi de bunuri cu dublă utilizare, bunuri industriale și servicii. Totodată, legislația americană impune controale la export acelor țări care utilizează tehnologie, echipamente industriale și software din Statele Unite. Printre restricțiile la import se numără petrolul rusesc, produsele petroliere, aurul, diamantele, oțelul și alte bunuri. Controalele asupra exporturilor din China sunt înăsprite, în special în domeniul electronic și al telecomunicațiilor. Serviciile electronice chineze sunt interzise în Statele Unite, iar companiile individuale nu pot pune în aplicare contracte în țările occidentale. Iranul este supus unei interdicții totale privind exporturile și importurile de bunuri. Interdicții și mai stricte sunt în vigoare împotriva Coreei de Nord. Chiar și în țările UE, companiile sunt obligate să țină cont de controalele americane la export de teama unor sancțiuni secundare.

În cele din urmă, infrastructura digitală și de transport este folosită ca o armă. Printre instrumente se numără introducerea unui plafon tarifar pentru transportul de petrol rusesc, sancțiuni pentru tranzacții semnificative cu sectorul petrolier iranian, restricții privind utilizarea spațiului maritim și aerian al țărilor inițiatoare, a porturilor, aeroporturilor, porților de acces și a altor infrastructuri. Cei supuși sancțiunilor sunt deconectați de la serviciile care au devenit familiare, inclusiv e-mailul, agregatoarele de fișiere audio și video, fără a mai menționa soluțiile de internet mai aplicate în inginerie și alte domenii tehnice.

Țările vizate, la rândul lor, elaborează o politică de contramăsuri. Rusia și China au introdus în legislația lor instrumentul de blocare a sancțiunilor financiare. Exportul de echipamente industriale din Rusia este interzis și au fost introduse măsuri speciale împotriva entităților economice din țările neprietenoase. China implementează un sistem de „circulare dublă” în zone strategice ale economiei și investește în dezvoltarea propriilor tehnologii. Iranul și mai ales Coreea de Nord trăiesc de mult timp în condiții de autarhie parțială sau aproape totală. Aliații SUA se gândesc la diversificarea activelor lor financiare.

Contururile unei noi arhitecturi

Dacă legăturile economice și rețelele de interdependență sunt folosite ca arme, răspunsul logic este ruperea sau diversificarea acestor legături. Evident, din punctul de vedere al pieței, astfel de măsuri nu sunt întotdeauna optime. Totuși, ele devin inevitabile din cauza denaturării relațiilor de piață prin măsuri politice, în special sancțiuni. Principalele direcții de diminuare a riscurilor corespund direcțiilor de politizare.

Diversificarea plăților financiare presupune utilizarea altor monede decât dolarul american în tranzacțiile internaționale, însă monedele naționale rezolvă problema doar parțial. În cazul schimburilor comerciale cu un actor important precum China, monedele naționale sunt un instrument rezonabil, având în vedere capacitatea de a utiliza yuanul pe marea piață chineză. Dar în relațiile comerciale dintre Rusia și India – și ea o economie majoră – există deja dificultăți legate de utilizarea rupiilor. Și mai multe dificultăți apar atunci când se fac schimburi comerciale cu sisteme economice mai puțin dezvoltate sau mai specializate. Excedentul de monedă națională nu poate fi cheltuit întotdeauna, iar costurile acestor tranzacții vor fi în general mai mari decât cele ale tranzacțiilor în dolari. Din punct de vedere strategic, este nevoie de un mecanism universal care să fie utilizat de mai multe economii majore, cum ar fi mecanismul dezvoltat de BRICS. Astfel de activități sunt în curs de desfășurare, dar este prematur să ne așteptăm la apariția rapidă a unei „monede BRICS”, inclusiv din motive tehnice. În orice caz, căutarea modalităților de diversificare a plăților este în derulare. În mod firesc, Rusia se află în fruntea unei astfel de căutări, având în vedere dimensiunea economiei sale și amploarea sancțiunilor aplicate împotriva sa.

Același lucru este valabil și pentru crearea de noi lanțuri tehnologice, facilități de producție proprii și căutarea de furnizori alternativi de bunuri și tehnologii industriale. Experiența ultimilor doi ani a demonstrat o vulnerabilitate critică în utilizarea acelor produse care conțin componente occidentale sau alte elemente. Crearea propriilor alternative nu este întotdeauna optimă din perspectiva pieței – înlocuitorii pot fi mai puțin eficienți și mai scumpi. Dar, în condițiile interdicțiilor, chiar și astfel de alternative sunt o cale de ieșire, ca să nu mai vorbim de căutarea de produse similare pe alte piețe. În prezent, asistăm la crearea de noi lanțuri în locuri în care era dificil să le imaginăm cu doar câțiva ani în urmă, în special în relațiile dintre Rusia și China.

Constrângerile de infrastructură au alimentat apariția sau extinderea multor fenomene. Printre acestea se numără „flotele fantomă” de petroliere, sistemele alternative de asigurare, piețele, serviciile de comunicații și internet. Proiectele majore de transport în Eurasia sunt din nou pe ordinea de zi. În special, pot fi observate progrese în dezvoltarea coridorului „Nord-Sud”.

Evident, punerea în aplicare a unor astfel de proiecte va fi dificil de încadrat într-un singur sistem pentru întregul continent eurasiatic. Țările din regiune se deosebesc prea mult între ele, relațiile lor cu SUA și aliații săi din Eurasia sunt prea diferite, iar divergențele economice sunt mult prea puternice. Mai degrabă, un astfel de sistem poate fi construit ca o combinație a mai multor formate bilaterale și multilaterale descentralizate. Acestea pot include instrumente financiare pentru tranzacții între țări individuale, sisteme de decontare pentru asociații internaționale precum BRICS, proiecte tehnologice în domenii specifice și soluții de infrastructură punctuale. Cu toate acestea, un set cantitativ de astfel de proiecte va genera schimbări calitative. Economia Eurasiei se va îndepărta treptat de rețelele de interdependență care sunt acum folosite ca arme. Nu toată lumea va renunța la aceste rețele, dar soluția rațională va fi de a avea instrumente de rezervă în caz de politizare. Sistemul eurasiatic de securitate economică poate deveni un set flexibil și descentralizat de mecanisme care reduc „dependența de interdependență”, dând naștere unei noi realități a relațiilor economice internaționale.

Publicat pentru prima dată pe site-ul web al Clubului internațional de discuții „Valdai”.