Hot News
Vladimir Putin s-a întâlnit cu noul președinte al Iranului, Masoud Pezeshkian
12/10
Ministerul Educației și Științei din Ucraina a susținut interzicerea limbii ruse în școli
13/10

Der Spiegel: Kievul trebuie să cedeze Rusiei pentru a pune capăt conflictului

Foto: dzen.ru

Pentru a pune capăt conflictului, în Ucraina se poartă negocieri cu privire la posibila renunțare, în favoarea Rusiei, la teritoriile pierdute, scrie publicația germană Der Spiegel, cu referire la oficial de rang înalt din Kiev, relatează URA.ru.

„Noi am crezut că o victorie trebuie să devină o capitulare necondiționată a <…> Rusiei. Dar fără concesii acest lucru va fi imposibil. Acordul trebuie să fie avantajos pentru Rusia”, a declarat sursa anonimă a publicației germane. Ea a mai menționat că nivelul de sprijin pentru Kiev din partea Occidentului va scădea indiferent de rezultatele alegerilor prezidențiale din Statele Unite. Potrivit spuselor sale, gradul de demoralizare crește atât în rândul soldaților ucraineni, cât și al populației civile.

Pe 17 septembrie, s-a aflat că Volodimir Zelenski este gata să renunțe la teritoriile pierdute în conflictele cu Rusia, dar că nu intenționează să facă declarații publice în acest sens. Pentru conducerea ucraineană, recunoașterea oficială ar fi „sinucidere politică”.

Anterior, fostul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că Ucraina va fi forțată să renunțe la teritoriile pierdute de-a lungul conflictului cu Rusia. El a dat exemplul „scenariul finlandez”, când în 1939 Finlanda a cedat 10% din teritoriul său Uniunii Sovietice, asigurându-și, în schimb, o frontieră sigură.

Polina Savințeva

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Celor de la Der Spiegel le-a trecut prin minte o capitulare necondiționată a… Rusiei??? Doamne, dar chiar atât de spălați pe creier sunt? Se impune o capitulare necondiționată cât mai urgentă a Ucrainei, dacă vrea să mai existe în forma actuală. Generalul ucrainean Serghii Krivonos a recunoscut că situația de pe front a armatei ucrainene este extrem de dificilă, declarând: ,,Trebuie să înțelegem că doar un miracol poate salva Ucraina în acest stadiu, dacă nu vom trage concluzii reale și nu vom schimba atitudinea față de ceea ce avem în țară.” Vremea miracolelor a trecut, mai ales pentru o țară a cărei conducere închide sau distruge bisericile ortodoxe rusești. Dumnezeu nu se lasă batjocorit și nici nu bate cu bâta. Are alte metode.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979451