Cu privire la utilizarea armelor chimice de către regimul de la Kiev, furnizate Ucrainei de țările NATO
11/10Volodin: Occidentul a lansat proiectul „Dezumanizare” pentru a controla oamenii
12/10Putin: Formarea unei noi ordini mondiale este ireversibilă
Președintele Vladimir Putin a declarat că în lume a început noua epocă a „schimbărilor globale fundamentale”. Într-un discurs rostit la forumul internațional „Relația reciprocă dintre vremuri și civilizații – baza păcii și dezvoltării”, șeful statului a subliniat că formarea noii ordini mondiale este ireversibilă, iar Rusia este deschisă la toate schimbările, relatează Kommersant.
„O pace generală și o dezvoltare atotcuprinzătoare pot fi asigurate doar ținând cont de părerea fiecărui popor, respectând în același timp dreptul fiecărui stat la propriul său curs suveran, la propria sa viziune asupra lumii, la propriile tradiții și convingeri religioase”, a spus Vladimir Putin la evenimentul organizat la Așhabad, capitala Republicii Turkmenistan.
După cum a adăugat președintele, Rusia se pronunță pentru o dezbatere cât se poate de amplă despre parametrii conlucrării în lumea multipolară în curs de formare. Potrivit liderului de la Kremlin, Moscova este pregătită să discute problemele legate de construirea noii ordini mondiale cu prieteni și parteneri, inclusiv în cadrul CSI, BRICS, EAEU și SCO.
În discursul său, Vladimir Putin a mulțumit autorităților din Turkmenistan pentru contribuția la menținerea păcii și stabilității în regiune. De asemenea, el l-a invitat pe președintele țării, Serdar Berdîmuhamedov, și pe liderii altor state veniți la forum, la summitul BRICS de la Kazan.
Putin a sosit la Așhabat la invitația lui Serdar Berdîmuhamedov. Forumul este dedicat împlinirii a 300 de ani de la nașterea poetului Mahtumkuli Fraghi. În cadrul vizitei în Turkmenistan, Putin s-a întâlnit cu președintele iranian, Masoud Pezeshkian.
1 Comment
O nouă ordine mondială este necesară, până nu e prea târziu. Pentru că actuala ordine s-a dovedit a nu fi o ordine ci un adevărat haos. Statele Unite aproape că au distrus Pământul prin șantaj, amenințări, lovituri de stat, războaie, bombardamente, crime și subjugarea altor popoare. E timpul pentru o schimbare. Hegemonul muribund încă se mai zvârcolește în agonia sa și acționează iresponsabil. În curând va fi îngropat. Doar atunci va fi liniște și pace.