Categories: Esential-FrontPage

Poziția NATO privind doctrina nucleară. Deputatul Kartapolov: „Vor primi un răspuns și mai dur”

Evaluarea amendamentelor aduse doctrinei nucleare ruse, exprimată de cel care a fost, până la sfârșitul lunii trecute, secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, nu a surprins Rusia, a declarat pentru RTVI șeful Comisiei de Apărare din Duma de Stat a Rusiei, deputatul Andrei Kartapolov.

Pe 30 septembrie, în ultima zi de mandat, Stolenberg a declarat că amendamentele la doctrina nucleară anunțate de Rusia „nu necesită vreo modificare” din partea NATO. Potrivit spuselor sale, Moscova folosește o „retorică nucleară nesăbuită”, care nu trebuie să descurajeze țările alianței să acorde Ucrainei un ajutor militar și mai mare.

„Stoltenberg este un politician cu o poziție anti-rusă, de aceea ar fi cel puțin naiv să aștepți altceva din partea lui. În ceea ce privește modificările operate în textul doctrinei noastre nucleare, nu este, în general, treaba lui Stoltenberg. Este treaba țării noastre, a conducerii ei militare și politice, iar președintele nostru, care este și comandant suprem, a explicat totul cât se poate de clar”, a spus Kartapolov.

Șeful Comisiei de Apărare din Duma de Stat a atras atenția asupra faptului că în Occident „a amuțit retorica” legată la trimiterea de arne cu rază lungă de acțiune în Ucraina.

„Iată și reacția foștilor noștri parteneri din Occident la modificarea doctrinei nucleare a Rusiei. Iar dacă vor continua să se umfle în pene, vor primi un răspuns și mai dur”, a subliniat Kartapolov.

La sfârșitul lunii septembrie, președintele Vladimir Putin a propus actualizarea doctrinei nucleare. În special, o agresiunea lansată de o țară care nu deține arme nucleare, dar susținută de un stat nuclear, va fi considerată un atac comun asupra Rusiei.

Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a calificat schimbarea doctrinei drept un semnal trimis Occidentului, un semnal care „avertizează aceste state în privința consecințelor implicării lor într-un atac împotriva țării noastre cu diferite mijloace și nu neapărat nuclare”. Pe 29 septembrie, Peskov a anunțat că amendamentele au fost introduse în document, iar „acum vor fi oficializate”.

Pe 1 octombrie, Jens Stoltenberg a demisionat din funcția de secretar general al NATO, pe care o ocupa din 2014 și care a fost preluată de fostul premier olandez Mark Rutte. Kremlinul a declarat că nu se așteaptă la schimbări semnificative în politica NATO odată cu venirea noului secretar general.

Owner

View Comments

  • A plecat Stoltenberg și a venit Rutte. Am scăpat de dracu' și ne-am pricopsit cu mă-sa!

Recent Posts

Plângere împotriva lui Stoltenberg pentru implicare în pregătirea conflictului din Ucraina

În Belgia a fost depusă o plângere în instanță împotriva fostului secretar general al NATO,…

10 ore ago

Mesajul soldaților ucraineni lăsat în interiorul minelor nearmate: „Iertați-ne, rușilor!”

Soldații ucraineni au lăsat mine nearmate, iar în unele dintre ele au pus în interior…

13 ore ago

Pompeo: Economic, Rusia trebuie restituită Occidentului

Prezentându-se drept un oficial african, farsorii Vovan (Vladimir Kuznețov) și Lexus (Aleksei Stoliarov) s-au conversat…

13 ore ago

Putin: Participanții la operațiunea specială vor lucra în administrația prezidențială

Participanții la programul ”Timpul Eroilor” vor lucra în administrația prezidențială și la Rosatom, a declarat…

16 ore ago

WP: Trupele ruse avansează în zona operațiunii speciale mai repede ca niciodată

Grație aplicării unor noi tactici, trupele ruse avansează în zona de desfășurare a operațiunii militare…

16 ore ago

MAE rus: Ucrainenii solicită cetățenie rusă în Belarus, Canada și Germania

Șeful departamentului consular al ministerului rus de Externe, Aleksei Klimov, a declarat într-un interviu acordat…

2 zile ago

This website uses cookies.