DEZERTĂRILE ÎN MASĂ ALE SOLDAȚILOR DIN ARMATA UCRAINEANĂ COMBĂTUTE CU AJUTORUL SPECIALIȘTILOR MILITARI ÎN DEZERTĂRI ÎN MASĂ

– pamflet –

Ioan POPA

           Având în vedere dezertările în masă ale soldaților ucraineni de pe frontul din Donbass, Kievul a făcut apel la specialiștii în chestiunea dezertărilor în masă.

       Specialiștii în dezertări în masă sunt oameni extrem de calificați, formați  în țările occidentale. A fost suficient ca unul dintre ei să privească odată fotografia unui dezertor  și să spună:

        — Privind fotografia acestui dezertor trag concluzia că el  se numește Alioșa și suferă de pierderea parțială a auzului. La vârsta de 16 ani a fost agresat sexual de mama lui vitregă, care avea 15 ani și se numea Ivana. Ea suferea de tulburare bipolară, adică sindromul dublei personalități. Ivana fusese la rândul ei abuzată sexual în copilărie de tatăl său vitreg pe nume Oleh, un periculos prădător sexual, care la rândul lui fusese și el agresat sexual în copilărie. El avea coșmaruri și striga prin somn: ”Nu vreau să mă atingi acolo, bunicule! Lasă-mă, bunicule!…”

     Generalii și coloneii din Înaltul Comandament Ucrainean prezenți acolo au rămas uimiți de abundența informațiilor pe care specialistul le căpătase despre dezertor doar privindu-i fotografia. Un general mai neîncrezător, l-a întrebat pe expert:

      —Cum de știi atâtea lucruri despre acel soldat dezertor doar privindu-i fotografia?

      —Dezertarea în masă pe timp de război, domnule general, a răspuns liniștit expertul,  este o știință care are propriile metode de cercetare și observare. Un  specialist în dezertarea în masă poate să își dea ușor seama dacă o persoană a fost sau nu abuzată în copilărie. Dacă doriți o demonstrație, eu sunt gata să spun cine de aici a fost….

Între generalii și coloneii prezenți acolo s-a stârnit agitație și neliniște.

  —Nu dorim nici o demonstrație! au răspuns ei brusc. Nu dorim asta. Să trecem la problematica dezertării…    

Specialiștii au atras atenția Armatei că ideea periculoasă a dezertării de pe front încolțește în inima unui tânăr ucrainean încă de pe băncile școlii sau ale facultății. De aceea ar trebui editată o carte care să fie distribuită gratuit tinerilor (și mai ales tinerilor soldați) și care să combată ideea dezertării cu scurte povestiri moralicești.

Dezertarea soldaților ucraineni, au spus experții, face ca trupele ruse să atace și să ia cu asalt pozițiile ucrainene pe front cu un curaj care zgâlțâie din temelii întregul stat ucrainean. La asta se adaugă forța colosală a tunurilor rusești. 

— Tunurile rușilor, a spus șeful experților ucraineni, sunt la fel de puternice ca tunurile financiare pe care le dă Lidia Bodea, directoarea editurii ”Humanitas”, care publică și vinde cu succes de trei decenii sute de mii de exemplare din romanele scriitorului Ioan Popa atât în țară cât și în străinătate, fără să-i plătească autorului lor nici măcar un sfanț din cei peste un milion de euro care i se cuvin. 

   Auzind de tunurile Lidiei Bodea, ministrul ucrainean al Apărării s-a cutremurat. El și-a dat seama că situația era foarte gravă și a luat decizia de a asculta sfatul experților și a tipări la Kiev cartea cu povestiri educative care să fie distribuită gratuit tinerilor ucraineni.

    A fost găsit și un finanțator pentru tipărirea cărții, un emir arab din Golf, monarh  putred de bogat, dar nu mai bogat decât fostul președinte al României Traian Băsescu, care are butoaie întregi pline cu ceasuri și bijuterii de aur, sau decât un comisar din Parlamentul UE care încasează lunar o leafă de patruzeci de mii de euro la care se adaugă compensații financiare pentru toxicitatea pârțurilor politice care se trag în Parlamentul European.

     În cele din urmă cartea a fost editată.  Povestirile din broșură au trecut deja examenul cenzurii militare care, după cum se va vedea mai departe, a șters pe ici, pe colo, unele cuvinte nepotrivite înlocuindu-le cu expresia ”cenzurat”.

Aceste povestiri sunt pline de învățăminte folositoare și sunt menite a întări moralul soldatului ucrainian aflat în prima linie pe front. Minunatele creații literare sunt scrise de domni ofițeri, colonei și generali cu experiență din Marele Stat Major.

Efectul acestei cărți asupra armatei ucrainene s-a dovedit până acum extrem de pozitiv. Se cunosc cazuri în care, în unele unități aflate pe front, a fost suficient ca o persoană să aducă vorba cu totul întâmplător despre această carte, că soldații ucraineni s-au repezit cu urlete sălbatice asupra inamicului rus din linia întâi, l-au scos din tranșee și l-au urmărit în goana cea mai mare sute de metri, până la aliniamentul de rezervă al acestora.

Acest lucru dovedește încă odată puterea artei literare în timp de război, dar și forța talentului scriitoricesc al autorilor militari.

  Redăm mai jos una dintre aceste emoționante și foarte educative bucăți literare din vestita carte.

CUM ȘI-A DAT SEAMA TÂNĂRUL UCRAINEAN MIȘA CĂ DACĂ SE ASCUNDE ÎN PĂDURE ÎN LOC SĂ PLECE PE FRONT FACE O GREȘEALĂ GRAVĂ

Tânărul Mișa locuia într-un sat din partea de apus a scumpei noastre patrii banderoviste Ucraina și împlinise vârsta de 18 ani, fiind tocmai bun ca Guvernul de la Kiev să-l trimită pe front să se lupte cu rușii.

Ordinul de mobilizare urma să sosească din zi în zi, dar Mișa își făcuse deja pe ascuns un plan de a se sustrage acestei nobile obligații, sfidând Guvernul nostru de la Kiev care  cere fiecăruia dintre noi să luptăm pe front contra rușilor fără să ne treacă prin cap cumva să dezertăm din armată.

Pe timpul școlii, tânărul Mișa, atunci când venea vorba despre războiul sfânt pe care armata noastră ucraineană îl duce contra Rusiei, în loc să se exprime avântat, cu elocvență și să se declare nerăbdător de a ajunge pe front cât mai repede, așa cum făceau colegii lui,  se abținea sau vorbea cu răceală despre luptele din Donbass.

  În afară de asta era un elev indisciplinat. De multe ori fusese prins fumând în toaleta școlii. Uneori făcea glume necuviincioase cu aluzie la unele domnișoare profesoare, căutând să se uite pe furiș pe sub fustele lor prin peretele spart al catedrei,  când acestea veneau la cursuri și se așezau pe scaun în fața clasei care le privea din bănci.

Deci fiecare dintre noi, dragi elevi, studenți sau tineri soldați, cititori ai acestei minunate cărți pe care nu-ți mai vine s-o lași din mână de frumoasă ce este, ne putem da seama ușor cam ce fel de poamă era Mișa, care numai poamă bună nu era.

Totuși asta e nimic pe lângă ceea ce avea să urmeze. Mișa a primit ordin ca în maxim trei zile să se prezinte la comisariatul militar. Dar peste două zile era nunta sorei lui, Oksana, care se căsătorea cu Nikalai, șoferul primarului.

În noaptea de dinaintea nunții, Mișa a intrat în cuhnie pe furiș, unde se găsea mâncarea pentru nuntași, a umplut un sac cu plăcinte, cu fripturi și cu blinele din acelea pufoase și bine crescute care se topesc în gură de bune ce sunt.

Apoi Mișa a fugit cu sacul plin la spinare și s-a ascuns în pădurea deasă de la marginea satului, într-o vizuină de urs părăsită pe care pusese ochii mai demult. Lângă vizuină era un izvor cu apă rece și proaspătă.

  — Ce bine! și-a zis Mișa. O să trăiesc aici împărătește ca un adevărat rege. Îmi bag pul…(cenzurat) în ea de armată. Războiul ăsta e un căc…(cenzurat). Mă pi…(cenzurat) pe el de ordin de încorporare. Eu nu am nimic de împărțit cu rușii. N-am chef s-o mierlesc pe front ca să apăr cu…ul (cenzurat la mijloc) ălora de la Kiev.

Mare greșeală a făcut Mișa gândind așa, dragi copii și dragi studenți și soldați. Voi, care încă sunteți în școli, dragi elevi și studenți, să nu faceți ca Mișa ci dimpotrivă, să sprijiniți cu drag și din toate puterile acțiunile autorităților. În caz că, absolut întâmplător și pe neașteptate vi se înmânează un ordin de încorporare sau vă pomeniți luați pe sus de poliție și aruncați în dube ca să fiți trimiși pe front, să nu vă speriați ci să vă grăbiți să mergeți să vă luptați cu rușii. Așa să faceți, nu ca Mișa, care a preferat să fugă în pădure ca un fricos și ca un labag…(cenzurat) în loc să meargă cu voioșie la război pe jos și cântând vesel, cu căciula pe-o ureche, ca un bărbat adevărat:

Camarazii secerați

La picioare-mi stă culcați.

Dacă un glonț rus mai vine

Mă omoară și pe mine,

Praful și cu pulberea

Se-alege de viața mea…

Dar mergând pe jos către centrul de încorporare care trimitea soldații pe front, Mișa putea să folosească timpul și mai bine, dragi elevi și studenți, cântând cântecul după care un brav soldat învață să meargă în cadență când ofițerul dă comanda ”Stâng — drept – stâng”. Deci putea să se instruiască singur cântând vesel și bine dispus, mergând în cadență pe melodia:

Artem – brav – soldat,

Luni  – s-a – însurat,

Marți – pe front – l-a luat,

Miercuri – l-a-m-  –pușcat,

Joi  – l-au  – îngropat,

Vineri – l-au – uitat.

Așa trebuia să facă Mișa, nu să dezerteze. Însă el nu știa că opunându-se onorabilelor autorități militare săvârșise un păcat capital. Apucase pe un drum greșit și, odată acest pas făcut, nu mai era pentru el cale de întoarcere. În loc să se conformeze cerințelor autorităților și să-și verse cu drag sângele înfruntând cu cinste și onoare inamicul în război, în linia întâi pentru slava patriei noastre banderoviste și pentru gloria guvernului nostru de la Kiev, Mișa a ales calea rușinoasă a dezertării.

Această faptă nu-i făcea deloc cinste, fiindcă el punea burta lui și plăcintele mai presus de interesele mărețului nostru stat și se ștergea la cu…(cenzurat) cu povețele iubiților noștri miniștri de la Kiev și cu îndemnurile aliaților noștri de a lupta în continuare.

Mișa a furat din bucatele de nuntă ale sorei lui, dar furând din aceste mâncăruri ce a făcut el? El a căzut în acest fel  mai jos decât pungașii noștri de generali ucraineni care fură din mâncarea soldaților ce luptă pe front sau decât hoțomanii noștri de colonei care se îmbogățesc vânzând pe sub mână bocancii și pantalonii noi ai trupei, în timp ce militarii degeră în tranșee desculți și cu pantalonii rupți în cu…(cenzurat).

În acest timp, șeful poliției zonale, bravul colonel Plehanov, care fusese informat că păsărica zburase din colivie, spumega de furie în biroul său și zicea:

—Ah, Mișa, Mișa… Am fost șapte ani în Gulag la ruși pentru trei omoruri comise la nervi și mâncam șobolani de vii cu piele cu tot! Am fost blând cu șobolanii ăia în comparație cu ce am să-ți fac eu ție, Mișa, când te voi prinde…

Dar Mișa huzurea prin pădure și asculta ciripitul păsărelelor fără să aibă habar de toate acestea.

În tot acest timp, sătenii și autoritățile l-au căutat pe Mișa peste tot, chiar și prin Africa și prin Kamceatka. Dar în mod curios, nimănui nu i-a trecut prin cap să-l caute pe tânăr în pădurea de la marginea satului, iar acest lucru a rămas până astăzi o mare taină împachetată într-o ghicitoare încă nedezlegată.

După o lună de trai în pădure, Mișa avea o barbă mare plină de păduchi și părul netuns îi intra în ochi, hainele rupte de pe el puțeau ca la un boschetar, era plin de jeg și rupt de foame și se gândea să meargă în sat și să ceară mâncare de pomană spunând, dacă-l întreba cineva, că era unul dintre miniștrii demiși din Guvernul de la Kiev care nu-și mai găsise serviciu pentru că nu-l mai angaja nimeni pe nicăieri. Toată lumea, văzându-l așa, ar fi crezut că spune adevărul. Dar nu a fost nevoie să facă asta, fiindcă s-a ivit un prilej  nesperat să meargă în sat. Și iată cum.

În sat s-a întors de pe front un soldat veteran azovist de o vitejie nemaipomenită, care luptase cu onoare împotriva rușilor în cadrul Batalionului Azov. El își pierduse amândouă picioarele în luptă, dar nu abandonase și luptase până când își pierduse și mâinile în luptele cumplite pe care le dusese împotriva rușilor. Ca mutilat de război o ducea foarte greu. Abia dacă mai putea să își lege șireturile la pantofi. Acum era lăsat la vatră cu o pensie frumușică și sta acoperit bine cu o pătură mare într-un cărucior cu rotile împins de nevastă.

 Acest veterean urma să țină o cuvântare în piața din centrul satului și să le aducă oamenilor noutăți de pe front.

Mișa s-a strecurat în primele rânduri fără să fie recunoscut de cineva.

Veteranul azovist a vorbit oamenilor cu o asemenea înflăcărare despre război, că Mișa nu s-a mai putut abține, a izbucnit în lacrimi, a ieșit în fața sătenilor, a spus cine era și a mărturisit că îi era rușine că dezertase.

 — Îmi voi răscumpăra greșeala, a adăugat el plângând cu sughițuri. Mă voi înscrie ca voluntar în Batalionul Azov și voi pleca vesel pe front fără să mai fie nevoie să fiu mânat de la spate ca alții, cu lovituri de ciomag pe spinare, cu îmbrânceli, cu șuturi în dos ori luat pe sus și aruncat în duba poliției militare. Ba chiar o să plec pe front cântând, numai dați-mi ceva de mâncare, pentru Dumnezeu, că n-am mai mâncat nimic de două săptămâni.

Toată lumea din sat, auzindu-l și mai ales văzându-l, a început să lăcrimeze. Chiar veteranul azovist care-și pierduse cele patru membre în război a aruncat pătura cu care se acoperea, a sărit în picioare din cărucior și cu brațele lui vânjoase de luptător azovist l-a strâns la piept pe Mișa felicitându-l pe tânăr pentru alegerea făcută.

Chiar în noaptea aceea Mișa s-a înscris voluntar în vestitul  Batalion Azov și a plecat cântând vesel pe frontul din Donbass. Dar înainte de asta a mers la frizeria din sat, s-a tuns, s-a bărbierit și a cerut frizerului satului (care se pricepea să facă multe lucruri) să-i tatueze pe frunte cu litere mari ”Trăiască Ucraina”.

 După asta, Mișa și-a dat pantalonii jos, s-a întors cu spatele și i-a cerut frizerului să-i tatueze pe fesa stângă fraza ”In God We Trust trust”, iar pe fesa dreaptă ”E pluribus unum”.

Așa ar trebui să facă orice tânăr ucrainean care vrea să-și salveze patria de la dezastru și poporul de la pieire.

Iar rușii, dacă Mișa venea spre ei să-i atace, ar fi citit pe fruntea lui ”Trăiască Ucraina”. Iar dacă Mișa ar fi fugit de ei ca să-și scape pielea și le-ar fi întors spatele, rușii ar fi citit pe fesele lui celelalte două fraze  și s-ar fi înspăimântat la fel de tare de aceste inscripții magice. Aceste trei fraze  sunt pentru noi cele mai venerate și mai sfinte cuvinte din lume. Noi, ucrainenii, la fel ca Mișa, le ținem la mare cinste și prețuire, așa cum am arătat mai înainte.

Tot ca Mișa să faceți și voi, dragi elevi și studenți. Și patria vă va fi recunoscătoare. Noi vă așteptăm să veniți pe front. Slavă Zelenski!