Discursul ministrului de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, la a 79-a sesiune a Adunării Generale a ONU. Text integral

Stimate domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

În urmă cu câteva zile, între zidurile acestei clădiri s-a desfășurat un forum sub denumirea „summit-ul viitorului”. Rusia a reacționat cu înțelegere la ideea Secretarului General de a convoca o astfel de întrunire, deoarece criza organizației noastre se adâncește și ceva trebuie făcut. Ne-am implicat sincer în pregătirea summitului. Deși, sincer vorbind, nu am nutrit iluzii deosebite. În istoria modernă a ONU, au fost multe evenimente ambițioase, încheiate cu declarații pompoase, uitate rapid.

În 2000, ”Summitul Mileniului” a proclamat drept obiectiv „eliberare popoarelor de flagelul războiului”. După mai puțin de doi ani, sub un pretext hilar, fără un mandat al, SUA au invadat, în fruntea unei ”coaliții a doritorilor”, Irakul, țară care nici până în zilele noastre nu poate să se vindece de urmările devastatoare ale acelei aventuri.

În 2005, la „Summitul mondial” ONU a anunțat angajamentul în favoarea „stabilirii unei lumi juste, în conformitate cu principiile și obiectivele Cartei ONU”. Această „obligație sacră” nu a împiedicat deloc Statele Unite și pe aliații lor să-l incite, în 2008, pe liderul de atunci al Georgiei, M.N Saakașvili, să declanșeze o agresiune armată împotriva poporului din Osetia de Sud și a forțelor ruse de menținere a păcii. Iar trei ani mai târziu, NATO a organizat intervenția militară din Libia, distrugând statalitatea acestei țări și subminând stabilitatea statelor vecine.

În 2015, Summitul ONU pentru Dezvoltare Durabilă a adoptat planuri grandioase pe linia luptei împotriva sărăciei și a inegalităților. Faptic, ele s-au dovedit promisiuni goale pe fondul nedorinței țărilor Occidentului de a renunța la practicile neocoloniale de sifonare, în favoaraea lor, a bogăției întregii lumi. Priviți statisticile de îndeplinire a promisiunilor privind finanțarea dezvoltării țărilor din Sudul Global și transferul de tehnologii pritenoase cu natura.

Așa cum au făcut cândva Kofi Annan și Ban Ki-moon, actualul Secretar General al ONU A. Guterres și-a prezentat inițiativa sub sloganul „resetării” cooperării globale. Un slogan minunat, cine s-ar împotrivi? Dar despre ce cooperare globală poate fi vorba când Occidentul a călcat în picioare toate acele „valori imuabile” ale globalizării despre care ni s-a vorbit atâția ani de la toate tribunele, susținând că vor asigura acces egal pentru toată lumea la beneficiile civilizației moderne. Unde este inviolabilitatea proprietății, prezumția de nevinovăție, libertatea de exprimare, accesul la informații, concurența loială pe piețe conform unor reguli clare și neschimbate? Secretarul General vorbește despre cooperare globală chiar în momentul în care țările occidentale au declanșat un adevărat război de sancțiuni împotriva a mai mult de jumătate, dacă nu chiar împotriva majorității statelor lumii, iar dolarul, care ne-a fost lăudat ca un patrimoniu și un bun al întregii omeniri, a fost transformat cu brutalitate în armă.

De mai bine de 60 de ani continuă blocada comercială a Cubei, a cărei ridicare este cerută de majoritatea covârșitoare a comunității internaționale. În goana după scopul tot mai efemer al păstrării dominației sale, Washingtonul blochează activitatea normală a OMC de soluționare a disputelor și reforma instituțiilor Bretton Woods, a căror structură nu mai reflectă de mult raportul real al forțelor în economia și finanțele lumii. Occidentul vrea să transforme inclusiv ONU într-un instrument de promovare a obiectivelor sale egoiste. După cum a arătat „summitul viitorului”, se intensifică încercările de diluare a naturii interguvernamentale a Organizației. Întârzie de mult necesarele schimbări în metodele de angajare a personalului Secretariatului, unde funcțiile cheie sunt ”ocupate”, practic, și ”lăsate moștenire” reprezentanților minorității occidentale. Dacă Secretarul General îndeamnă la „resetarea” cooperării globale, atunci Secretariatul trebuie să promoveze idei unificatoare, să propună variante de compromis, nu să inventeze justificări pentru a introduce în activitatea ONU a unor narațiuni favorabile Occidentului.

De mai bine de 60 de ani continuă blocada comercială a Cubei, a cărei ridicare este cerută de majoritatea covârșitoare a comunității internaționale. În goana după scopul tot mai efemer al păstrării dominației sale, Washingtonul blochează activitatea normală a OMC de soluționare a disputelor și reforma instituțiilor Bretton Woods, a căror structură nu mai reflectă de mult dispunerea reală a forțelor în economia și finanțele lumii. Occidentul vrea să transforme inclusiv ONU într-un instrument de promovare a obiectivelor sale egoiste. După cum a arătat „summitul viitorului”, se intensifică încercările de diluare a naturii interguvernamentale a Organizației. Întârzie de mult necesarele schimbări în metodele de angajare a personalului Secretariatului, unde funcțiile cheie sunt ”ocupate”, practic, și ”lăsate moștenire” reprezentanților minorității occidentale. Dacă Secretarul General îndeamnă la „resetarea” cooperării globale, atunci Secretariatul trebuie să promoveze idei unificatoare să propună variante de compromis nu să inventeze justificări pentru a introduce în activitatea ONU a unor narațiuni favorabile Occidentului.

Încă nu este târziu pentru a insufla o nouă viață Organizației mondiale. Dar acest lucru trebuie făcut nu cu ajutorul unor summituri și a unor declarații rupte de realitate, ci prin reclădirea încrederii pe baza unui principiu statutar: acela al egalității suverane a tuturor statelor. Deocamdată însă, încrederea este subminată, inclusiv prin acțiunile Occidentului de a crea, ocolind ONU, formate restrânse sub controlul său pentru rezolvarea unor probleme majore, precum gestionarea internetului sau stabilirea cadrului legal de utilizare a tehnologiilor inteligenței artificiale. În ultimă instanță, aceste probleme afectează viitorul întregii omeniri, iar analizarea lor trebuie făcută pe bază universală, fără discriminare și fără dorința de a obține avantaje unilaterale. Adică trebuie să se ajungă la un acord în mod cinstit, cu participarea tuturor membrilor ONU, nu așa, cum a fost pregătit ”Pactul în numele viitorului”, fără nici o rundă plenară de negocieri, unde să fie prezente toate țările. În schimb, s-a lucrat sub controlul manipulatorilor occidentali. Rezultatul este că ”Pactul”, încă nenăscut ca lumea, s-a alăturat deja panteonului declarațiilor frumos articulate în limba engleză.

Acesta este, din păcate, soarta „produselor” unor astfel de summit-uri mondiale. Lucrurile nu stau mai bine nici în privința îndeplinirii rezoluțiilor Consiliului de Securitate, care sunt obligatoriu de pus în aplicare. Suficient să ne gândim la sabotarea deciziilor privind soluționarea situației din Kosovo și a Acordurilor de la Dayton privind Bosnia și Herțegovina. Cel mai revoltător exemplu rămâne însă blocarea timp de aproape 80 de ani a rezoluțiilor consensuale privind crearea unui stat palestinian independent care să coexiste în pace și securitate cu Israelul.

Nu există și nu pot exista justificări pentru actele de terorism, cărora israelienii le-au căzut victime pe 7 octombrie 2023. Iar toți cei care încă mai simt compasiune, sunt indignați de faptul că tragedia din octombrie este folosită pentru pedepsirea colectivă în masă a palestinienilor, transformată într-o catastrofă umanitară fără precedent. Trebuie să se pună capăt imediat uciderii civililor palestinieni cu ajutorul armelor americane. Trebuie asigurată furnizarea în enclavă de ajutoare umanitare, trebuie organizată refacerea infrastucturii, dar cel mai important – trebuie garantată realizarea dreptului legitim al palestinienilor la autodeterminare și să li se permită – nu prin vorbe, ci prin fapte, „pe teren” – să-și creeze un stat teritorial continuu și viabil în granițele din 1967 cu capitala în Ierusalimul de Est.

Un alt exemplu „strigător la cer” de metode teroriste ca mijloc de atingere a obiectivelor politice este atacul inuman asupra Libanului prin transformarea tehnologiilor civile în arme mortale. Imediat trebuie investigată această crimă. Dar nici acum nu pot fi trecute sub tăcere numeroasele articole din presă, inclusiv în Europa și Statele Unite, care demonstrează implicarea, într-o formă sau alte, și măcar faptul că Washington era la curent cu pregătirea atacului terorist. Înțelegem că americanii întotdeauna neagă tot și vor face totul pentru a ”șterge” dovezile apărute – la fel cum au făcut ca răspuns la dovezile irefutabile ale implicării lor în atacurile teroriste de la gazodcutele ”Nord Stream”. Și pentru că veni vorba, aceste gazoducte au fost un simbol minunat al „cooperării globale” la care visează Secretarul General al ONU. În urma distrugerii lor, competitivitatea Uniunii Europene în economia globală a fost subminată pentru mulți ani de acum înainte în beneficiul Statelor Unite. Occidentul are pe conștiință și ascunderea adevărului despre organizatorii multor alte crime odioase, inclusiv provocarea sângeroasă din suburbia Kievului Bucea, din aprilie 2022, și o serie de otrăviri ale cetățenilor ruși în Marea Britanie și Germania.

Secretariatul ONU nu poate rămâne în afara eforturilor de stabilire a adevărului în situațiile care afectează direct securitatea globală și este obligat să respecte pe deplin art. 100 din Cartă, să acționeze în mod imparțial și să evite tentația de a face jocurile anumitor state, mai ales a celor care îndeamnă pe față nu la colaborare, ci la împărțirea lumii în ”grădină înfloritoare” și ”junglă” sau în cei ”care mănâncă la masa democratică” și cei ”care au ajuns în meniu”.

Nu trebuie uitată „lista de serviciu” a celor care cer ca restul lumii să le respecte „regulile”. Invadarea Afganistanului și prezența lipsită de glorie timp de mai bine de două decenii a celebrei coaliții au fost însoțite de formarea Al-Qaeda. Rezultatul direct al agresiunii împotriva Irakului a fost crearea ISIS. Declanșarea războiului din Siria a dat naștere mișcării Jabhat al-Nusra (acum Heyyat Tahrir al-Sham), iar distrugerea Libiei a deschis porțile pentru pătrunderea terorismului în regiunea Sahara-Sahel și pentru milioanele de migranți ilegali în Europa. Îi îndemnăm pe toți cei care gândesc la viitorul țărilor și popoarelor lor să fie extrem de vigilenți cu privire la noile aventuri ale inventatorilor acelor „reguli”.

Extrem de îngrijorătoare au devenit metodele asasinatelor politice, ajunse aproape o practică obișnuită, așa cum deunăzi s-a întâmplat din nou la Beirut.

Evoluția tragică și inacceptabilă a evenimentelor din conflictul arabo-israelian, din Yemen, din apele Mării Roșii și din Golful Aden, din Sudan și din alte „puncte fierbinți” din Africa reflectă un fapt incontestabil: securitatea poate fi fie egală și indivizibilă pentru toată lumea, fie nu va fi pentru nimeni.

Rusia a încercat ani la rând să insufle în conștiința Washingtonului, Londrei și Bruxelles-ului, bântuite de complexul propriei excepționalități și impunități, înțelegerea acestui adevăr aparent simplu în contextul securității europene. Deși inițial au promis că nu vor extinde NATO, iar în 1999 și 2010 s-au angajat, odată cu semnarea documentelor oficiale ale summiturilor OSCE, să nu-și asigura securitatea pe seama altora, Alianța Nord-Atlantică realizează, de fapt, de trei decenii o expansiune geopolitică și militară în Europa, încercând să se impună în Transcaucazia și Asia Centrală, creând amenințări directe la adresa securității țării noastre. Același lucru se întâmplă acum și în regiunea Asia-Pacific, unde infrastructura NATO se „strecoară” și unde se creează blocuri politico-militare înguste pentru a descuraja China și Rusia, subminând arhitectura de securitate incluzivă sub auspiciile ASEAN.

În același timp, Occidentul nu numai că nu își amintește de „cooperarea globală” pentru care luptă Secretarul nostru General, dar în mod deschis, în documentele sale doctrinare, acuză dur Rusia, China, Belarus, Coreea de Nord și Iran de crearea unor amenințări la adresa dominației sale. În privința Rusiei a fost anunțat obiectivul de a i se aplica o „înfrângere strategică”: aproape la fel cum au planificat Londra și Washingtonul, în mai 1945, punând la cale (chiar înainte de sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial) operațiunea „Unthinkable” pentru a distruge URSS. Atunci, acest lucru a fost ținut în mare secret, dar actualii strategi anglo-saxoni nici nu își ascund intențiile. Este adevărat că, deocamdată speră să invingă Rusia cu mâinile regimului neonazist ilegitim de la Kiev, dar pregătesc deja Europa să se arunce într-o aventură sinucigașă. Nu voi vorbi aici despre nonsensul și pericolul ideii de a încerca să „lupți până la victorie” cu o putere nucleară precum Rusia.

Nu mai puțin lipsite de sens sunt și descântecele stăpânilor occidentali ai Kievului cu privire la caracterul „fără alternative” al negocierilor pe baza faimoasei „formule de pace”. În apărarea acestui ultimatum condamnat, Occidentul apelează fără jenă la Carta ONU, cerând ca să fie asigurată integritatea teritorială a Ucrainei.

Vreau să amintesc, inclusiv colegilor mei din cadrul Secretariatului Organizației Națiunilor Unite, că această Cartă nu se referă doar la integritate teritorială. Chiar din primul articol al Cartei este proclamată obligația de a respecta principiile egalității în drepturi și autodeterminării popoarelor. Obligație care a servit drept bază juridică internațională pentru procesul de decolonizare (care, printre altele, trebui dus până la capăt, oricât de mult s-ar împotrivi francezii, englezii și alte foste metropole). Iar în 1970, Adunarea Generală a decis în unanimitate, în Declarația sa, că toți trebuie să respecte integritatea teritorială a acelor state ale căror guverne respectă dreptul popoarelor la autodeterminare și, prin urmare, reprezintă întreaga populație care trăiește pe teritoriul respectiv. Subliniez: aceasta a fost o decizie unanimă a Adunării Generale a ONU după mulți ani de discuții dificile. Nu este nevoie să demonstrăm că neonaziștii ucraineni care au preluat puterea la Kiev ca urmare a loviturii de stat sângeroase susținute de Statele Unite și aliații lor în februarie 2014 nu au reprezentat și nu reprezintă populația rusă din Crimeea, Donbass și Novorossia.

Liderii occidentali, obsedați de fiecare dată de tema drepturilor omului, păstrează o tăcere revelatoare cu privire la aceste drepturi în legătură cu acțiunile rasiste ale clienților lor de la Kiev. În lumina acestei uitări, amintesc altă cerință din același prim articol din Carta ONU: respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale oricărui om, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie. Drepturile rușilor și ale oamenilor care au legătură cu cultura rusă au fost exterminate metodic după lovitura de stat de la Kiev. În Ucraina, limba rusă este interzisă prin lege în toate domeniile – în educație, mass-media, artă, cultură, chiar și în viața de zi cu zi. O altă lege recent adoptată interzice Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică. Aceste încălcări flagrante ale drepturilor rușilor consfințite în Carta Organizației Națiunilor Unite, împreună cu amenințările la adresa securității Rusiei chiar și a întregii Europe care vin de la regimul de la Kiev și de la cei care îl târăsc în NATO, sunt cauzele fundamentale ale actualei crize ucrainene. Tocmai pentru eliminarea acestor cauze este îndreptată operațiunea militară specială pe care Rusia o desfășoară cu scopul de a-și proteja securitatea, precum și prezentul și viitorul oamenilor care trăiesc pe pământul lor strămoșesc.

Apreciem dorința sinceră a unora dintre partenerii noștri de a promova, din cele mai bune intenții, inițiative de mediere. Respectăm concentrarea lor constructivă asupra rezultatului – spre deosebire de „formula de pace” a lui V.A.Zelenski care duce în impas. Îi îndemnăm pe prietenii noștri ca, în eforturile lor viitoare, să țină cont pe deplin de faptele menționate mai sus cu privire la cauzele reale ale situației actuale. Fără eliminarea acestora, nu se poate realiza o pace justă bazată pe Carta ONU. Un plan realist de soluționare a fost prezentat de președintele Vladimir Putin pe 14 iunie anul acesta, când a demonstrat încă o dată în mod convingător bunăvoința Rusiei de a ajunge la acorduri negociate, ale căror perspective au fost „răsturnate” de Kiev și patronii săi ca urmare a loviturii de stat din 2014, a sabotării Acordurilor de la Minsk din 2015 și a acordurilor de la Istanbul din 2022.

Nivelul fără precedent de aroganță și agresivitate al politicii occidentale față de Rusia nu numai că anulează însăși ideea de „cooperare globală” promovată de Secretarul General, dar și blochează tot mai mult funcționarea întregului sistem de guvernanță globală, inclusiv a Consiliului de Securitate. Nu este alegerea noastră și nu este de datoria noastră să suportăm consecințele unui curs atât de periculos. Cu toate acestea, dacă Occidentul nu se oprește, costurile grele vor fi resimțite de toți.

Este clar pentru majoritatea lumii că confruntarea și hegemonismul nu vor rezolva nicio problemă globală. Ele nu fac decât să frâneze în mod artificial procesul obiectiv de formare a unei ordini mondiale multipolare, care se va baza pe drepturi egale ale națiunilor mari și mici, pe respectarea valorii persoanei umane, pe egalitatea dintre bărbați și femei, pe dreptul popoarelor de a-și determina propriul destin. Toate acestea sunt tot citate din Carta ONU. La fel ca și principiul neinterferenței în afacerile interne ale statelor suverane, a cărui confirmare, spre rușinea membrilor ONU, a fost blocată de Statele Unite și de sateliții lor chiar la „summitul viitorului”, când a fost adoptat „pactul” respectiv.

Adresându-se participanților la cel de-al IV-lea Forum Eurasiatic al Femeilor de la Sankt Petersburg, pe 18 septembrie a.c., președintele Vladimir Putin a subliniat necesitatea de a uni eforturile în numele dezvoltării sustenabile și al securității universale, egale și indivizibile. Cele mai complexe probleme cu care se confruntă omenirea nu pot fi rezolvate decât împreună, ținând cont de interesele fiecăruia. Occidentul trebuie să realizeze acest lucru și să renunțe la reflexele sale neocoloniale.

Sudul și Estul Globale își afirmă tot mai mult drepturile de a participa pe deplin la procesele decizionale din întregul spectru al agendei internaționale, ceea ce devine din ce în ce mai de actualitate pe măsură ce Occidentul distruge sistematic modelul de globalizare pe care l-a creat.

Rolul asociațiilor interstatale din Asia, Africa și America Latină se consolidează. Acestea includ Organizația de Cooperare de la Shanghai, Uniunea Africană, Comunitatea Statelor din America Latină și Caraibe (CELAC), Liga Statelor Arabe, Uniunea Economică Eurasiatică, Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est și multe altele.

Structurile de integrare regionale stabilesc contacte atât între ele, cât și cu asociația globală BRICS, ceea ce creează oportunități de armonizare a abordărilor pentru a conveni asupra mecanismelor de cooperare și dezvoltare reciproc avantajoase, dincolo de controlul influențelor și dictatelor externe negative.

Toate aceste procese obiective vor trebui, de asemenea, luate în considerare în activitățile G20, unde G7 nu mai poate să-și impună voința.

Trebuie să aruncăm o privire nouă asupra modalităților de asigurare a securității în diferite regiuni, trăgând învățăminte din experiența tristă a funcționării modelelor nato-centrice sau euro-atlantice de securitate pe care Occidentul le-a pus în slujba planurilor sale expansioniste.

Rusia a înaintat inițiativa de a forma o arhitectură incluzivă de securitate egală și indivizibilă în Eurasia, deschisă – aș dori să subliniez acest lucru – tuturor statelor și organizațiilor de pe continentul nostru comun, gata să colaboreze pentru a găsi soluții universal acceptabile, folosind interconectarea și avantajele competitive naturale ale spațiului eurasiatic unic. Conferința internațională de la Minsk, care începe la 31 octombrie anul acesta, va fi dedicată acestei teme.

Nu ne izolăm de la dialogul cu Occidentul. În luna iulie a acestui an, la sugestia Rusiei, Consiliul de Securitate a organizat o dezbatere deschisă privind construirea unei ordini mondiale mai juste și mai durabile. Credem că este important să continuăm discuția care a fost inițiată – atât în cadrul Organizației Națiunilor Unite, cât și pe alte platforme.
O ordine mondială mai echitabilă implică, fără îndoială, o mai mare reprezentare a Sudului Global în Consiliul de Securitate al ONU. Ne reafirmăm poziția în favoarea candidaturilor Braziliei și Indiei, cu o decizie pozitivă simultană privind inițiativele bine cunoscute ale Uniunii Africane. În același timp, bineînțeles, nu poate fi vorba de locuri suplimentare pentru țările occidentale, care sunt deja suprareprezentate în Consiliul de Securitate.

În mai 2025 va fi marcată a 80-a aniversare a Victoriei în al Doilea Război Mondial, pe parcursul căruia zeci de milioane de oameni, inclusiv 27 de milioane de cetățeni ai tuturor popoarelor din Uniunea Sovietică, au căzut victimele politicilor genocidare ale celui de-al Treilea Reich. Astfel de crime nu au termen de prescripție, la fel cum nu există nicio justificare morală pentru cei care astăzi încearcă să îi albească pe călăii naziști, colaboraționiști și adepții lor actuali, fie în Ucraina, în statele baltice, în Canada sau în altă parte.

Astăzi, lumea se confruntă din nou cu cele mai grave provocări, care necesită eforturi unite, nu confruntări și setea de dominație globală.

Rusia va fi întotdeauna de partea muncii colective, de partea adevărului și a legii, a păcii și a cooperării în interesul reînvierii idealurilor stabilite de părinții fondatori. Acesta este scopul activității Grupului de prieteni pentru apărarea Cartei Organizației Națiunilor Unite, înființat la inițiativa Venezuelei. Obiectivele și principiile sale rămân pe deplin de actualitate. Principalul lucru este ca toți, fără excepție, să se ghideze după aceste principii nu selectiv (alegând dintr-un „meniu”), ci în integralitatea și interconexiunea lor, inclusiv principiul egalității suverane a statelor. Atunci, lucrând în favoarea formării unui echilibru echitabil al intereselor naționale legitime ale tuturor țărilor, vom fi capabili să punem în aplicare menirea ONU inscrisă în Carta: „Să fie un centru de armonizare a acțiunilor națiunilor”.