Rusia a criticat decizia Elveției de a recunoaște ”Holodomorul” drept genocid

Moscova este revoltată de decizia Marii Camere a Parlamentului elvețian (în imagine) de a recunoaște drept genocid foametea care a afectat Uniunea Sovietică în anii 1932-1933, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al Ambasadei Rusiei în Elveția și citat de agenția RIA Novosti.

„Am primit cu sinceră nedumerire și revoltă declarația adoptată pe 24 septembrie 2024 de Consiliul Național Elvețian privind recunoașterea ”Holodomorului” drept un act de genocid”, se arată în text.

Misiunea diplomatică a subliniat că, ”din dorința lor nestăvilită, demnă de o utilizarae mai bună, de a face ceva pe placul Kievului”, legiuitorii locali „au luat de pe rafturi prăfuite teza total falsă privind distrugerea presupus intenționată a poporului ucrainean de către conducerea sovietică”. Conform comunicatului, Camera inferioară a Parlamentului elvețian folosește o interpretare grosolan distorsionată a evenimentelor din trecut ca „armă istorică” în războiul hibrid al Occidentului împotriva Rusiei.

Ambasada a catalogat drept deosebit de cinic faptul că această decizie a fost luată în ziua în care s-au împlinit 225 de ani de la Campania militară elvețiană a armatei ruse sub comanda lui Aleksandr Suvorov, care a contribuit substanțial la eliberarea acestei țări de sub ocupația franceză, la dobândirea independenței și la consolidarea statutului ei de neutralitate.

„Mitul ideologic al Holodomorului a fost fabricat de cercurile ultranaționaliste și rusofobe din Ucraina și din Occident. Este folosit intens de regimul criminal de la Kiev și de sponsorii lui occidentali pentru derularea campaniei de demonizare a țării noastre. Orice încercare de a pune semn de egalitate între tragedia anilor „1930 și genocid este anistoric și nu corespunde faptelor dovedite prin documente de arhivă”, a adăugat misiunea diplomatică.

În cursul zilei de marți, deputații elvețieni au votat pentru recunoașterea Holodomorului din Ucraina ca genocid. Mai mult, în octombrie 2023, o rezoluție similară a fost adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. La rândul ei, Rusia neagă și nu recunoaște conceptul de „Holodomor”, și nici foametea în masă din anii ‘1930 din Ucraina ca fiind un genocid intenționat.

În Ucraina este în vigoare o lege prin care foametea din 1932-1933 este recunoscută drept „genocid al poporului ucrainean”, denumită Holodomor de autoritățile de la Kiev. Dar penuria de alimente din acea perioadă a afectat nu doar această regiune, ci și multe alte regiuni agricole ale URSS, inclusiv Caucazul de Nord, regiunea Povoljie de Jos și de Mijloc, o parte semnificativă a Regiunii Centrale de Cernoziom, Kazahstanul, Siberia de Vest și Uralii de Sud.

Potrivit diverselor surse, șapte până la opt milioane de oameni au murit din cauza foametei, din care aproximativ trei milioane și jumătate în Ucraina, două milioane în Kazahstan și Kârgâzstan și până la două milioane și jumătate în RSFSR (Fedrația Rusă). Întreaga populație multietnică a zonelor afectate de dezastru a suferit de foamete.

Owner

View Comments

  • Foametea din 1932-1933 a afectat mai multe regiuni din URSS, nu doar Ucraina. Se dorește politicizarea Holodomorului? Ar fi bine ca acest subiect să fie dezbătut de istorici, nu de politicieni. Politica de colectivizare a agriculturii a avut efecte negative în toate zonele în care a fost aplicată de guvernul lui Stalin. Au fost afectate zonele rurale, nu și cele urbane, deci nu a fost o intenție de a distruge poporul ucrainean. Rezultatul neintenționat al colectivizării forțate a ucis atât ucraineni cât și ruși, belaruși, evrei, polonezi, germani de pe malul Volgăi, tătari. Alături de efectele colectivizării au mai contribuit și calamitățile naturale din acei ani (secetă, invazii de lăcuste, primăvară mai rece ca de obicei, vară toridă, vântul uscat ,,suhovei", ploi torențiale), dar și prăbușirea infrastructurii datorită războiului și criza de animale de tracțiune și tractoare. Colectivizarea, perioada agricolă dezastruoasă și alți factori au condus la foamete. Au fost afectați cetățeni ai URSS, etnici din diferite regiuni. De ce se dorește atât de mult victimizarea doar a ucrainenilor? Și de ce se dorește ca această foamete să fie recunoscută ca genocid? Nu a fost genocid! Conform DEX, cuvântul ,,genocid" este definit astfel: ,,infracțiune săvârșită în scopul de a distruge deliberat și sistematic, în întregime sau în parte, o colectivitate sau un grup național, rasial, etnic sau politic." Nu a fost o exterminare intenționată, nu a fost o crimă împotriva umanității, deci nu poate fi numit genocid. Zelenski mai vrea să stoarcă niște bani pe seama Rusiei cerând despăgubiri? Nu-i ajunge cât a furat? Din nou Vladimir Putin e de vină? Cred că această acțiune de a tulbura apele vine tot de peste ocean. Au mai găsit ceva prin care să provoace Rusia. Vreau să le reamintesc faptul că în categoria genocid se înscrie Holocaustul, ca act intenționat de a distruge evreii. Dar să amintim și de genocidul american asupra indienilor, cărora le-au furat țara și pe care i-au ucis într-un număr mult mai mare decât au fost uciși evreii. Ignoranța americanilor, în primul rând, dar și a întregii lumi față de tragedia indienilor din America este revoltătoare. Ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar da dovadă de o ignoranță asemănătoare în privința Holocaustului? Vă dați seama cum ar sări evreii? Dar când vine vorba de amerindieni, totul este trecut sub tăcere. De ce? Pentru că acele crime au fost săvârșite de americani, care au imunitate la orice infracțiuni ar comite. Acela a fost cu adevărat un genocid, pentru că au fost uciși intenționat milioane de amerindieni timp de mai multe secole, a fost o crimă împotriva umanității mult mai mare decât Holocaustul. Dar celelalte genocide ale americanilor asupra japonezilor (bombele atomice!), vietnamezilor, sirienilor, iugoslavilor, afganilor? Pentru astea i-a luat cineva la rost, vor plăti vreodată? Pinguinii elvețieni s-au trezit și vor să facă pe placul lui Zelenski și al Statelor Unite? Parlamentul elvețian să ia o decizie de a recunoaște ca genocid și uciderea amerindienilor și a celorlalte popoare de către americani, apoi mai vorbim. Li s-a urât și elvețienilor de atâta bine? Parcă erau neutri.

Recent Posts

Medvedev: ”Oreșnik” va provoca Europei daune inacceptabile

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a avertizat Europa în legătură cu susținerea…

3 ore ago

Escaladarea escalatoarelor

Cum a reacționat Occidentul la utilizarea de către Rusia a unei noi rachete balistice La…

7 ore ago

Peskov: Nu există libertate de exprimare în Occident, evenimentele din ultimii ani o demonstrează

În Occident nu există libertatea de exprimare, articolele din ultimii ani apărute în publicațiile străine…

8 ore ago

Fostul ofițer american Bennett, care i-a cerut lui Putin cetățenie rusă, a murit subit

Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…

23 de ore ago

Europa: Riscul unei noi crize a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

o zi ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

o zi ago

This website uses cookies.