Hot News
Din mass-media române. Candidații otomani la prezidențiale: Între un ienicer și Țepișor al II-lea
23/09
Ce plan a adus Zelenski în Statele Unite
24/09

Interviul acordat de șeful MAE rus, Serghei Lavrov, postului de televiziune Sky News Arabia (II)

Serghei Lavrov acordă un interviu postului TV Sky News Arabia/ Foto: Serviciul de presă a MAE rus

Întrebare: – Când ne referim la „exportul democrației” (despre care vorbesc americanii), cum privește Rusia procesul democratic din Statele Unite astăzi, încercările de asasinare a lui D.Trump (legate direct de Ucraina)?

Serghei Lavrov: – Ceea ce se întâmplă acum în Statele Unite este, de asemenea, o manifestare a exclusivității, a complexului de superioritate despre care tocmai am vorbit când m-am referit la politica promovată de SUA în Orientul Mijlociu, la modul în care sprijină încălcarea de către conducerea israeliană a tuturor normelor dreptului umanitar internațional.

Democrația de tip american este invenția lor. Dacă sunt mulțumiți de acest sistem al puterii de stat (care uneori înseamnă că devine președinte altă persoană decât cea votată de majoritatea populației), să le fie de bine și să-i lase pe ceilalți în pace.

Am avut odată o discuție cu C.Rice, pe atunci Secretar de stat. Ea critica procesul electoral din țara noastră. I-am dat exemplul SUA, care nu are proceduri directe de alegere a președinților, ci proceduri în două etape. Ca urmare, se întâmplă ca nu persoana pentru care s-a exprimat majoritatea alegătorilor să ajungă la Casa Albă. Ea a spus că ei sunt conștienți de acest lucru. Este problema lor și nu trebuie să ne facem griji, se vor ocupa singuri de ea. Atunci, aceeași logică ar trebui aplicată și altor țări.

Dacă, de exemplu, țările din Golful Persic consideră că se simt bine cu sistemul lor de stat monarhic și că populația trăiește bine, care ar putea fi problemele? China are propriul său sistem, noi îl avem pe al nostru. Când Statele Unite spun că luptă pentru democrație, induc în eroare. Ei luptă doar pentru a instala la putere în diferite țări oameni care să le facă pe plac. Asta este tot. Nu fac nimic altceva.

Sunt convins că dacă intervievați pe vreunul dintre politicienii americani, întrebați-i despre democrație – de ce se referă doar la exportul modelului lor în întreaga lume? De ce să nu discutăm despre democrație în relațiile internaționale? Ei nu vor discuta niciodată despre asta. Ei vă vor spune că, în afacerile internaționale, există o „ordine bazată pe reguli”. Iar democrația, așa cum este ea scrisă în Carta ONU, se bazează pe egalitatea suverană a statelor.

După crearea ONU, și chiar înainte de crearea acesteia, luați orice situație de criză în care au fost implicate SUA. Ei nu respectă niciodată principiul egalității suverane a statelor în politica lor externă.

Prin urmare, așa cum C.Rice mi-a spus că acesta este sistemul lor și să-i lăsăm în pace, îi sfătuiesc pe americani să aplice același principiu tuturor celorlalte țări. Este un sistem diferit, lăsați-i pe ceilalți în pace. Nu vă băgați nasul în treburile altora.

Întrebare: – Unii oameni spun că acum lumea chiar are nevoie ca D.Trump să revină în funcție pentru patru ani. Este în interesul lumii.

Recent, președintele rus Vladimir Putin a făcut o glumă despre alegerile din SUA. El a spus că Rusia i susține pe K.Harris. Cum își calculează Rusia politica față de viitorul președinte și cât de mult se va schimba aceasta?

Serghei Lavrov: – Președintele rus Putin a făcut o glumă. El are un bun simț al umorului. El recurge în mod repetat la glume în timpul discursurilor și interviurilor sale. Nu văd nicio diferență nici în ceea ce privește campania electorală actuală, nici în ceea ce privește viitoarele campanii electorale din Statele Unite pentru o perioadă lungă de timp. Pentru că faimosul „deep state” operează acolo.

Președintele SUA, J.Biden, se află într-o asemenea stare fizică încât nu mai poate conduce țara de mult timp. Dar țara învârte aceste „angrenaje”. SUA continuă campania militară prin intermediul regimului ucrainean, în alte părți ale lumii, continuă să blocheze, în Consiliul de Securitate al ONU, orice rezoluție care cere încetarea focului în Fâșia Gaza și în Cisiordania. „Mașinăria” funcționează. Și este setată să nu aibă niciodată un concurent care să amenințe dominația americană.

China este acum prezentată de americani ca o amenințare majoră. Ei aplică un număr mare de sancțiuni împotriva Chinei (dar nu încă la fel de multe ca împotriva Rusiei). Ei taie canalele de pătrundere a tehnologiilor moderne în China, așteptându-se să încetinească dezvoltarea acestui sector în China. China va dezvolta singură toate tehnologiile, dar va dura ceva mai mult.

Și ce fac acum occidentalii în privința exporturilor chineze, în primul rând de mașini electrice, baterii pentru mașini electrice și alte bunuri? Ei impun taxe vamale de 100 % în aceeași Europa, precum și în SUA. Când președintele Chinei, Xi Jinping, a vizitat Franța, președintele Comisiei Europene, U.von der Leyen, a zburat la Paris și a declarat public că UE impune taxe de 100 % pentru mașinile electrice chinezești deoarece sunt prea ieftine, iar producătorii europeni suferă din această cauză. Și unde este concurența loială pe care Occidentul a promovat-o ca principiu de bază? Inviolabilitatea proprietății și multe altele? Toate acestea sunt de domeniul trecutului.

Nu-mi fac iluzii cu privire la liderul american. (Când D. Trump era președinte) a discutat de mai multe ori președintele Vladimir Putin. M-a primit și pe mine la Casa Albă de două ori. A fost prietenos. Însă sancțiunile împotriva Federației Ruse au fost impuse în mod regulat și în timpul președintelui Trump, cu consecvență și destul de seriose.

Ca urmare, am ajuns la concluzia că trebuie să ne bazăm pe noi înșine. Niciodată în istoria noastră nu ne vom mai baza pe faptul că un „nene bun” va veni la Casa Albă sau într-o altă capitală occidentală și totul va fi mai bine pentru noi.

Întrebare: – Am început conversația noastră vorbind despre importanța continentului african. Rusia a obținut anumite succese pe acest continent prin cooperarea, inclusiv cooperarea militară, cu o serie de țări. Cum vede Rusia rolul său în această regiune?

Serghei Lavrov: – Am văzut acest rol de mai multe decenii, când am sprijinit activ (am menționat deja acest lucru) lupta popoarelor africane pentru independență, pentru răsturnarea jugului colonial, pentru sfârșitul politicii de apartheid. Contribuția noastră la construirea unei lumi mai bune și la asigurarea egalității în drepturi este apreciată de popoarele africane și de liderii acestora. Vedem cum tânăra generație de africani este educată să respecte istoria noastră comună.

Niciodată nu am beneficiat unilateral de pe urma relațiilor noastre cu țările africane. Uitați-vă câte obiective industriale au fost construite de Uniunea Sovietică în Republica Arabă Egipt, care reprezintă acum o parte semnificativă a industriei și economiei sale. Acum construim o centrală nucleară și creăm o zonă industrială rusească lângă Canalul Suez. Am dezbătut această chestiune pe 16 septembrie anul curent, cu ministrul egiptean de Externe, B.Abdelatti, în timpul vizitei sale în Federația Rusă.

Când Uniunea Sovietică stabilea relații cu alte țări africane, contribuia invariabil la dezvoltarea bazelor economiilor lor suverane și la crearea unui sistem educațional. Și acum zeci de mii de africani studiază în fiecare an la universitățile rusești. Există asociații de absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior sovietice și rusești în țările respective.

Moștenirea noastră istorică comună determină nivelul actual de prietenie și cooperare reciproc avantajoasă. După dispariția Uniunii Sovietice, Federația Rusă nu se afla în cea mai bună poziție socială și economică. La acea vreme, am acordat mult mai puțină atenție dezvoltării interacțiunii cu prietenii africani. Dar în ultimii 15 ani, pe măsură ce economia noastră și-a revenit și viața normală a statului și societății noastre s-a stabilizat, am continuat să dezvoltăm aceste relații.

Au avut deja loc două summituri Rusia-Africa (în 2019, la Soci și în 2023, la Sankt Petersburg). În noiembrie, Soci va găzdui prima reuniune Rusia-Africa la nivelul miniștrilor de Externe. Acest lucru se va face în conformitate cu decizia summitului de anul trecut. Plănuim (împreună cu colegii noștri africani) să organizăm un alt summit peste 2-3 ani pe continentul african.

Avem un program amplu. Există un plan de acțiune, elaborat de Comisia Uniunii Africane și Guvernul Federației Ruse până în 2026 inclusiv. Acesta acoperă toate sferele interacțiunii noastre: de la economie și investiții, la sfera socială, educație, schimburi culturale. Observăm un interes sincer și reciproc din partea prietenilor noștri africani în dezvoltarea relațiilor de cooperare.

Întrebare: – Organizația BRICS se extinde rapid, consolidându-și poziția și cooperând cu o serie de țări. Există multe țări care doresc să adere la ea. În același timp, există anumite provocări cu care se confruntă această asociație. Cum răspundeți la aceste provocări? Cum vedeți un model de cooperare de succes pentru întreaga lume?

Serghei Lavrov: – Rețeta este simplă – respectarea deplină a dreptului internațional. Și mai presus de toate (citez din nou Carta ONU) – principiul egalității suverane a statelor, neamestec în afacerile interne ale fiecăruia. Stabilirea unei interacțiuni bazate pe un echilibru al intereselor, care trebuie căutat. BRICS funcționează pe bază de consens, la fel ca Organizația de Cooperare de la Shanghai, Liga Arabă, Consiliul de Cooperare al Golfului. BRICS este o asociație bazată pe respectul reciproc și pe luarea în considerare reciprocă a intereselor.

Un astfel de principiu nu există în Uniunea Europeană și NATO. Acolo există un hegemon, Statele Unite, care nu tolerează nicio obiecție la politicile sale. În Uniunea Europeană, la Bruxelles, există o birocrație care dictează țărilor suverane ce trebuie să facă. Popoarele nu au votat pentru această birocrație. Au votat pentru președinții și prim-miniștrii lor. Birocrația a fost apoi constituită de comun acord. Priviți cât de lipsiți de respect se comportă acum funcționarii de la Bruxelles.

Acest lucru nu este posibil în cadrul BRICS. Există un principiu al consensului aici, nu un consens artificial în care cineva este forțat să fie de acord, ci un consens real bazat pe găsirea unor acorduri care reflectă consimțământul tuturor participanților. Acest lucru nu este ușor. Cu cât există mai multe părți, cu atât este mai greu să se ajungă la un acord. Elaborarea unui acord bazat pe consens durează mai mult, decât o decizie bazată pe un vot. Dar un astfel de acord este mult mai durabil și mai viabil decât ceva impus din exterior. Acesta este secretul. Este foarte simplu.

BRICS dezvoltă cooperarea în domeniul economic și financiar. Există o nouă bancă de dezvoltare care câștigă putere. Există cooperare în sfera politică, umanitară, sportivă, educațională, culturală. În calitatea țării noastre de președinte al BRICS, noi am organizat anul acesta deja 150 de evenimente. Alte zeci sunt planificate. Toate aceste evenimente trezesc un interes deosebit. Delegații, ministere, parlamente, organizații publice corespunzătoarene vin să ne viziteze. Urmărim evenimentele care sunt organizate în țările BRICS și vedem interesul real al cetățenilor din aceste țări.

Acesta este cel mai puternic pilon pentru dezvoltarea în continuare a parteneriatului strategic în cadrul asociației. Există acum în BRICS 10 țări – numărul lor s-a dublat față de anul trecut. Mai mult de 30 de țări au depus deja cereri de cooperare sau de aderare la organizație. La summitul care va avea loc la Kazan în luna octombrie a acestui an, unul dintre principalele subiecte de pe ordinea de zi va fi examinarea cererilor țărilor care doresc să interacționeze și să se asocieze cu BRICS.

(Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2980459