Întrebare: – Din capitala Rusiei, de la Moscova, vom discuta cu ministrul Serghei Lavrov. Vă mulțumim pentru șansa de a acorda un interviu postului Sky News Arabia.
Serghei Lavrov: – Mulțumesc pentru invitație.
Întrebare: – Mă bucur să vă întâlnesc chiar în această etapă istorică, având, mai ales în vedere, faptul că au trecut mai bine de doi ani din momentul în care a început operațiunea militară specială. În ce măsură rămâne Moscova fidelă cerințelor formulate anterior și se poate conta pe o relaxare a pozițiilor ei pentru a obține pacea?
Serghei Lavrov: – Nu sunt atât cerințele noastre, cât cerințe ale dreptului internațional general. Acum, când se vorbește despre necesitatea rezolvării conflictului pe baza Cartei ONU, mereu se adaugă „și respect pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”. În Carta ONU, pe lângă integritate teritorială și înainte ca ea să fie menționată, este prevăzută cerința de a respecta dreptul națiunilor la autodeterminare. Exact aceasta a fost prevederea – dreptul la autodeterminare – care i-a ghidat pe cei care au realizat procesul de decolonizare, în primul rând pe continentul african. Atunci, încă Uniunea Sovietică a fost unul dintre principalii inițiatori ai acestui proces. La inițiativa noastră, a fost adoptată, în 1960, o Declarația corespunzătoare.
Încă din secolul trecut, Adunarea Generală a ONU a început să dezbată ce este mai important: integritatea teritorială sau dreptul națiunilor la autodeterminare. După lungi negocieri, a fost adoptată Declarația, un document voluminos. În partea la care facem noi referire acum, se precizează clar: toți sunt obligați să respecte integritatea teritorială a statelor ale căror guverne respectă dreptul națiunilor la autodeterminare, și, în virtutea acestuia, reprezintă întreaga populație care trăiește pe respectivul teritoriu. Nimeni nu trebuie convins de faptul că după sângeroasa lovitură de stat anticonstituțională din februarie 2014, naziștii veniți la putere nu au reprezentat nici Crimeea, nici Donbassul.
Până la dreptul unei națiuni la autodeterminare, în Carta ONU era consemnată necesitatea de a respecta drepturile omului, indiferent de rasă, sex, limbă și religie. În Ucraina, limba rusă este interzisă prin lege în toate sferele de activitate. Recent a fost adoptată o lege ce interzice Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică. De aceea, cei care se pronunță pentru rezolvarea conflictului pe baza Cartei ONU trebuie să o citească cu mult mai multă atenție.
Întrebare: – Punctul de plecare a tot și toate a fost revoluția portocalie. Noi înțelegem că Rusia joacă astăzi un rol important pe scena mondială în rezolvarea conflictelor. Operațiunea militară specială este, ea, un punct important în transformarea comunității mondiale și a ordinii mondiale? Este Rusia pregătită pentru o acțiune militară mai largă?
Serghei Lavrov: – Chiar dumneavoastră ați spus că lovitura de stat a fost una dintre etapele principale care, într-un final, ne-a adus pe toți în situația pe care o vedem acum. Această lovitură de stat a fost stimulată și susținută de țările occidentale. După aceea, ani la rând am avertizat că nu trebuie procedat astfel cu oamenii care sunt ruși, care toată viața lor au trăit pe teritorii care, sub autoritățile sovietice, s-au trezit în cadrul statului ucrainean. Aceste teritorii, explorate de ruși de secole, nu trebuie atrase în nici un caz în Alianța Nord-Atlantică. Avertizăm de mult în legătură cu acest lucru. Dar, după ce i-a crescut și educat pe neonaziști, Occidentul a continuat fără echivoc să-i susțină ca instrument de război împotriva Federației Ruse.
Faptul că dreptatea este de partea noastră este evident pentru toți cei care înțeleg ce se întâmplă și ce înseamnă dreptate. Ea este dreptul fiecărei persoane de a fi cine a fost crescută să fie și de a fi cine dorește să fie. Folosirea regimului neonazist ucrainean în calitate de instrument al luptei împotriva Rusiei a pus în gardă Majoritatea Mondială, țările Sudului Global – din Africa, Asia, America Latină. Pentru că toate aceste state au început să se întrebe către cine își va îndrepta data viitoare Washingtonul nemulțumirea lui, cine nu i-ar putea fi pe plac. Oricine.
În acest sens, aveți perfectă dreptate. Operațiunea militară specială are o însemnătate globală. Pentru că apără o ordine mondială multipolară, în care toate țările, fără excepție, sunt egale. Și revin la Carta ONU. Unde scrie că Națiunile Unite se bazează pe egalitatea suverană a statelor. Niciodată, în nicio situație, nici Statele Unite, nici sateliții lor nu prețuiesc și nu respectă acest principiu. Majoritatea Mondială este interesată să pună capăt situației actuale, când americanii cer din partea tututor să respecte nu dreptul internațional, ci o „ordine bazată pe reguli”. Iar la ei, ”regula” este de fiecare dată (cum spunem noi) „cum îți pune Dumnezeu pe suflet”.
Când în Kosovo ei au avut nevoie să rupă acest ținut de Serbia, i-au proclamat independența fără niciun referendum. Au spus că este transpunerea în practică a dreptului popoarelor la autodeterminare. Când, câțiva ani mai târziu, după ce naziștii au acaparat puterea la Kiev, locuitorii Crimeii au organizat un referendum și s-au pronunțat, în prezența unui număr mare de observatori străini, în favoarea reunificării cu Rusia, americanii au condamnat acțiunea și au spus că încalcă integritatea teritorială.
Majoritatea interlocutorilor mei din Africa, Asia și America Latină înțeleg despre ce este vorba – Statele Unite vor să demonstreze tuturor că sunt hegemoni și că nimeni nu se va încumeta să-i contrazică, indiferent ce vor. De aceea, Statele Unite susțin că este vorba de a aplica Rusiei o ”înfrângere strategică” pe câmpul de luptă. Ei văd acest lucru ca pe o amenințare existențială pentru ei înșiși, o amenințare la adresa hegemoniei lor. O situație în care adevărul ar învinge (cu siguranță va prevala), ei o vor considera ca o înfrângere, ca pierderea reputației, a autorității și a fricii pe care mulți o trăiesc în fața lor.
Întrebare: – Mi-ați anticipat întrebarea. Aș dori să vorbim despre „înfrângerea strategică” atât de dorită în Occident. Occidentul astăzi este precum copiii care se joacă cu chibrituri. Vrea Rusia o escaladare a lucrurilor?
Serghei Lavrov: – Niciun fel de escaladare. Aveți dreptate, se joacă. Impresia este că au cu adevărat o mentalitate de copil. Chiar dacă acești oameni adulți ocupă funcții de răspundere: miniștri, prim-miniștri, cancelari, președinți etc.
De câteva luni deja se discută că Rusia doar amenință și vorbește despre „linii roșii”. Iar Occidentul încalcă de fiecare dată aceste „linii roșii” și nu se întâmplă nimic.
Vorbind recent la Sankt Petersburg, președintele Rusiei, V.V. Putin a comentat această situație. Mai ales în contextul inițiativelor de a pune la dispoziția Ucrainei rachete americane, franceze și britanice cu rază lungă de acțiune și de a permite Kievului să atace orice ținte de pe teritoriul Federației Ruse. Acesta va fi un război direct al NATO împotriva Rusiei.
Măcar la Washington sunt oameni cu mintea la cap care înțeleg acest lucru. Acum, NATO duce un război împotriva Rusiei. Dar este un război hibrgi purtat cu mâinile ucrainenilor. Dacă se va vorba despre rachete cu rază lungă de acțiuni, este evident pentru toată lumea că singuri, ucrainenii nu le vor putea folosi. Targhetarea, datele satelitare, misiunile de zbor – toate aceste elemente pot fi executate doar de specialiștii țării care produce respectivul armament.
Despre „înfrângere strategică” pe câmpul de luptă. Nu vreau să-i citez pe unii dintre politicieni occidentali, dar atât în SUA, cât și în Europa sunt oameni care au studiat istoria și au învățat-o bine. Au încercat să ne ”înfrângă strategic”, și Nepoleon, și Hitler. Și unul și celălalt au strâns sub stindardul lor mai mult de jumătate dintre țările europene, care s-au supus cu umilință, au fost ocupate și au predat militarii lor, armate sub conducerea și a lui Bonaparte și a lui A. Schicklgruber (Hitler – n.r.). Toate s-au terminat deplorabil. Repet, cei care citesc și cunosc istoria înțeleg perfect acest lucru.
Acum, la fel ca în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, întreaga coaliție „sub americani” (sunt aproximativ 50 de țări) luptă împotriva noastră cu mâinile regimului ucrainean, care, ca și regimul lui A.Hitler, este pur nazist.
În astfel de situații, nimeni nu trebuie să uite de caracterul poporului rus. Acum îl vedem în prima linie. Toate încercările de a „destabiliza” societatea noastră duc întotdeauna la un rezultat opus. Acum societatea noastră este mai unită decât oricând. Nu vedem nicio altă posibilitate decât să-i învingem pe naziști, care au atentat, din nou, la istoria noastră, la pământul și limba noastră.
Întrebare: – Există o întrebare în contextul referirilor la folosirea de către Rusia a armei nucleare. Știm despre doctrina Federației Ruse în acest domeniu. De fiecare dată când sunt trecute liniile roșii, apare întrebarea unde trec ele, în realitate, în contextul armelor nucleare?
Serghei Lavrov: – Vorbim despre „linii roșii”, sperând că evaluările și declarațiile noastre vor fi auzite de oamenii inteligenți, care iau decizii. Să spui că dacă mâine voi nu faceți ceea ce vă cer eu, vom apăsa „butonul roșu” este ceva neserios.
Sunt convins că în astfel de situații, cei care iau decizii își dau seama despre ce vorbim. Nimeni nu vrea un război nuclear. Am spus-o de multe ori. Îndrăznesc să vă asigur că avem arme care vor avea consecințe grave pentru stăpânii regimului ucrainean. Dispunem de astfel de arme. Și sunt în stare de pregătire totală pentru luptă.
Întrebare: – Aș dori să abordez subiectul Orientului Mijlociu: ce se întâmplă acolo și, în special, implicarea Occidentului. Se vorbește mult acum despre parteneriatul strategic cu iranienii. Sunt știri conform cărora Rusia a primit rachete din Iran. Că, la rândul ei, Rusia furnizează tehnologie nucleară acestei țări. Despre asta se scrie, despre asta se vorbește. Cum puteți răspunde la astfel de acuzații?
Serghei Lavrov: – Asta se spune și despre Republica Populară Democrată Coreea. Aproximativ la fel. Și cu Iranul, și cu RPDC și cu orice altă țară, conlucrarea noastră economică, politică, militaro-tehnică și militară se desfășoară strict în cadrul dreptului internațional, fără a încălca nicio obligație internațională. Dacă Statele Unite inventează până la zece basme pe zi, acuzându-ne de toate păcatele de moarte, asta nu înseamnă nimic. Asta înseamnă doar că nu le place Rusia în sine ca un concurent pe arena internațională.
Subliniez încă o dată, în relațiile cu Iranul și cu orice altă țară, noi nu încălcăm nici o normă de drept internațional, inclusiv cele care reglementează colaborarea tehnico-militară.
Consider că Iranul și vecinii lui (monarhiile arabe și alte țări arabe) sunt interesați să conlucreze între ele. Sunt țări care fac parte din aceeași regiune. Inevitabil trebuie să trăiască împreună, unul lângă altul. Salut procesul care a început între Arabia Saudită și Republica Islamică Iran. Și-au normalizat relația. Se dezvoltă dialog pe multe alte probleme. Sunt convins că este în interesul Iranului și al vecinilor lui arabi să stabilească relații de bună vecinătate, normale, relații bune. Acest lucru va permite dezvoltarea unei cooperări economice care să fie în avantajul tuturor acestor țări. Dar și o conclucrare mult mai eficientă pe arena internațională, apărând intersele țărilor (cum spunem noi) din Sudul Global și Estul Global.
Întrebare: – În timpul vizitei lui Biden în Arabia Saudită, s-a vorbit despre faptul că Rusia și China pot umple vidul lăsat de Statele Unite în regiune. Cum ați comenta acest lucru? Există cu adevărat un astfel de vid acolo? Care sunt relațiile Rusiei cu țările locale? De asemenea, aș dori să abordăm tema conflictului palestino-israelian.
Serghei Lavrov: – În ceea ce privește vidul lăsat în urma lor de Statele Unite. Dacă privim istoria ultimilor 50-70 de ani, vedem că Statele Unite și-au stabilit cu tărie și mândrie numeroase obiective. În primul rând, de implementare a democrației în diferite colțuri ale planetei.
Vietnam. Care au fost obiectiveșe anunțate? Care dintre ele au fost îndeplinite? Au ucis sute de mii de civili și au folosit mijloace de distrugere interzise. Nu a fost atins nici un obiectiv. S-au urcat în elicoptere și și-au luat zborul.
O perioadă și mai lungă de timp (20 de ani) au petrecut-o în Afganistan. Nu au făcut nimic pentru dezvoltarea economiei acestei țări. S-au lăudat că reprimă amenințarea teroristă. Într-un final au fugit. Toți am văzut imaginile cu avionul care îi zdrobește, practic, pe afganii care încercau și ei să zboare undeva cu ei. I-au abandonat la voia sorții pe toți cei care au colaborat cu ei. Sunt mii și mii de oameni.
Uitați-vă la Irak. Ce obiectiv au atins americanii în Irak? Acum li se cere să-și ia tălpășița de acolo. De mai bine de doi ani, guvernul și parlamentul irakian spun că nu mai au nevoie de americani. Ei nu vor să plece. Ce încearcă ei să obțină acolo?
Siria. Ce au obținut în Siria?
Ceea ce se întâmplă între Palestina și Israel te încremenește. Experții nu-și amintesc o tragedie, o catastrofă umanitară de asemenea proporții. În curând, subliniez, se va împlini un an. În Occident s-a publicat în urmă cu câteva luni, o situație statistică. Din care rezultă că în cele zece luni care au trecut de la începerea operațiunii Israelului, au murit de douăzeci de ori mai mulți civili palestinieni decât în cei zece ani de război în Donbass, după lovitura de stat din 2014. În Donbass, s-a numărat de ambele părți: atât locuitorii din Donbass, cât și cei rămași în teritoriile controlate de regimul de la Kiev. În zece luni, au murit de peste douăzeci de ori mai mulți oameni decât în zece ani.
Atacul terorist din 7 octombrie 2023 a fost revoltător. Toți oamenii normali îl condamnă. Dar să răspunzi la o infracțiune cu altă infracțiune, folosind metoda interzisă de pedeapsă colectivă a civililor, este inacceptabil.
Țin minte cum ați spus despre vid când ați vorbit despre politica Statelor Unite în regiune. Când a avut loc atacul terorist din 7 octombrie 2023 și Israelul a început operațiunea sa dură, Secretarul General al ONU A.Guterres a declarat în plenul Adunării Generale, că condamnă atacul terorist, dar însă nu a fost comis într-un vid. El s-a referit, desigur, la faptul că decenii la rând nu au fost puse în aplicare deciziile ONU privind crearea unui stat palestinian. Din teritoriile care ar fi trebuit să alcăiastă statul palestian, nu a mai rămas, practic, nimic.
Priviți reacția conducerii israeliene când A. Gutteres a spus că atacul terorist nu s-a produs într-un vid. La New York, reprezentantul permanent de atunci al Israelului la ONU s-a isterizat. A cerut ca A.Guterres să fie demis din funcție.
Impunitatea este o calitate proastă. Am vorbit de multe ori cu colegii noștri israelieni despre faptul că Uniunea Sovietică, țara noastră, a făcut mai mult decât orice alta de pe acest pământ, pentru a-i salva pe evrei și pentru a-i învinge pe cei care au declanșat Holocaustul. Dar în Holocaust au murit nu doar evrei, ci și foarte mulți ruși, beloruși, ucraineni, kazahi și alte popoare care trăiesc pe teritoriul Rusiei moderne și care au trăit pe teritoriul Uniunii Sovietice.
Când unii responsabili se conduc după faptul că ei – poporul evreu – au fost victime ale Holocaustului și că, de aceea, le este iertat tot ce vor, este o tendință proastă. Este un semn al acelei exclusivități caracteristice Germaniei și ideologiei lui Hitler.
Am mulți prieteni în Israel. Marea majoritate dintre ei înțeleg că trebuie rezolvată problema creării unui stat palestinian și că nu poți pretinde să fie suprimate drepturile firești ale poporului palestinian.
(Va urma)
Ambasada Federației Ruse în România a organizat o ceremonie de depunere a coroanelor de flori…
Stimate doamne, stimați domni, Summitul G20 a fost punctul culminant al președinției Braziliei la Grupul…
Zaharova a reamintit NATO despre doctrina nucleară Maria Zaharova/ Foto: MAE al Rusiei Reprezentanta oficială…
Pe platformele MGIMO al Ministerului de Externe al Rusiei s-a desfășurat, în aceste zile, al…
De fapt, Statele Unite au atacat direct Rusia, permițând Ucrainei să lanseze rachete ATACMS în…
Senatorul Aleksei Pușkov a criticat, într-o postare pe canalul rețelei Telegram, declarația ministrului francez de…
This website uses cookies.
View Comments
Când o țară are un ministru de externe la nivelul domnului Serghei Lavrov, cred că are toate motivele să se mândrească. În acest interviu s-au abordat subiecte foarte importante și au fost discutate cu mult profesionalism. Un mare, mare diplomat este domnul Lavrov! Ce mai pot adăuga eu? Doar să adresez mulțumiri pentru traducere și postare și că aștept continuarea acestui interviu.