Filmul documentar „Oamenii lui Hristos. Vremurile noastre” despre persecuția Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice (UOC) trebuie prezentat în toate școlile din Serbia pentru a contracara încercările de „a-l ucide, cu puterea blândă, pe Dumnezeul din oameni”, a declarat regizorul sârb Emir Kusturica la premiera filmului care a avut loc la Belgrad, relatează RIA Novosti.
Patriarhul sârb Porfirie a deschis ceremonia de prezentare în premieră a filmului documentar „Oamenii lui Hristos. Vremurile noastre”, dedicat persecuțiilor la care a fost supusă Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică de către autoritățile de la Kiev. Regizorul și scenaristul filmului este Jovan Markovic, iar unul dintre eroii și coautorii peliculei a fost regizorul Emir Kusturica, prezent la premieră.
„Când vine vorba de Dumnezeu, Ucraina, de unde au reușit să-l alunge temporar, este acum pierdută. În Serbia însă, după părerea mea, oricând s-au străduit „partenerii” și „prietenii” noștri – nu contează cum sunt numiți de politicieni – mânați de marea dorință de a-l ucide pe Dumnezeul din noi cu puterea blândă, care s-a întărit cumplit după difuzarea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice, acest film ar trebui obligatoriu vizionat în toate școlile, pentru a vedea despre ce este vorba”, a spus Kusturică adresându-se celor prezenți după proiecția filmului.
Potrivit spuselor sale, în Statele Unite și Occident, oamenii ”vor acum să trăiască prezentul etern, dar ideea sufletului etern se îndepărtează de ei, pentru că nu cred în ea”.
Eroii și coautorii filmului sunt, de asemenea, părintele ortodox Marian Selvini din Genova, folozof și poet, dar și Episcopul Bisericii Ortodoxe Sârbe, Irinej Bachsky, profesorul Universității Cambridge Vukan Markovic și Iuri Bardaș, producător, originar din Donbass.
În filmul documentar, dar și la prezentarea premierei, despre presiunea exercitată asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice și a credincioșilor ei au povestit, la cald, misionarul ortodox, filozoful Ruslan Kalinciuk din Ivano-Frankovsk și preotul Nikolai Moghilnîi, din Kiev.
Autoritățile ucrainene au organizat cel mai mare val de persecuții împotriva UOC din istoria modernă a țării. Făcând referire la legătura ei cu Rusia, autoritățile locale din diferite regiuni ale Ucrainei au decis să interzică activitatea UOC, iar parlamentul a adoptat un proiect de lege care interzice, practic, prezența acestei Biserici în toată țara. Autoritățile au impus sancțiuni împotriva unor reprezentanți ai clerului UOC. Serviciul de Securitate al Ucrainei a început să deschidă dosare penale împotriva clerului UOC și să desfășoare „activități de contrainformații” – percheziții la episcopi și preoți, la biserici și mănăstiri în căutarea dovezilor „activităților anti-ucrainene”.
Decizia președintelui american Joe Biden de a permite Kievului să lanseze atacuri în adâncimea teritoriului…
Deputatul Dumei de Stat din partea regiunii Crimeea, Mihail Șeremet, membru al Comisiei de securitate,…
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, despre decizia neconfirmată privind lansarea de atacuri…
Este greu de spus dacă informația apărută în presa americană, potrivit căreia Administrația președintelui demisionar…
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, consideră că atacurile lansate de Forțele Armate ale Ucrainei…
Dorința președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a-i strânge mâna ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov,…
This website uses cookies.
View Comments
Oamenii au ajuns la o așa mare nebunie încât se luptă cu Dumnezeu. Unii Îl neagă, alții Îl alungă, deși Mântuitorul a spus clar: ,,Fără Mine nu puteți face nimic." (Ioan 15, 5) Mult va pătimi Ucraina pentru persecuțiile și interzicerea UOC. Patriarhul Pavle al Serbiei spunea: ,,Cel ce nu are credință poartă întru sine pustietatea și, prin însăși pustietatea vieții, aduce în sufletul său pustiul morții."
Sperăm să putem viziona și noi, într-o zi, acest film documentar.