Hot News
Răspunsul nostru nu este pentru Chamberlain*
20/09
Alaudinov: Câte tancuri a avut armata Ucrainei când a atacat Regiunea Kursk
21/09

Implicare în conflictul ucrainean. Moldova, avertizată de MAE rus

Clădirea principală a MAE rus din Piața Smolenskaia, Moscova/ Foto: TASS

Moscova îndeamnă conducerea Republicii Moldova să renunțe la pașii ce pot transforma această țară într-un participant la conflictul din Ucraina, a declarat reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, citată de agenția Interfax.

„Conducerea Moldovei continuă jocuri iresponsabile, capabile să ducă la consecințe tragice în probleme de securitate. Recent, au apărut informații privind planurile României de a redirecționa în Moldova, pentru dislocare ulterioară pe aerodromul Mărculești, stația mobilă primită de București pentru întreținerea avioanelor de luptă F-16”, a spus Zaharova la un briefing.

Ea a menționat că experții apreciază această informație ca „o nouă confirmare a faptului că la Chișinău se pregătește terenul pentru a oferi infrastructura aeroportuară a Moldovei pentru staționarea avioanelor trimise de Occident pentru nevoile Forțelor Armate ale Ucrainei”.

„În același timp, se derulează intens procesul de militarizare a Moldovei, în care sunt implicate mai multe state occidentale, inclusiv Germania, Franța, Polonia și țările baltice. Îndemnăm încă o dată Chișinăul, la modul cel mai categoric, să se abțină de la pași iresponsabili care ar putea transformă Moldova într-un participant la conflictul din Ucraina”, a spus reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2940343