Răspunsul nostru nu este pentru Chamberlain*

Reprezentanta oficială a MAE rus, Maria ZAHAROVA și consilierul principal al departamentului de informație și presă al Ministerului de Externe al Rusiei, Nikolai LAHONIN, despre legăturile elitei engleze cu naziștii (ziarul ”Izvestia”)

La o emisiune de zilele trecute ale unuia dintre posturile britanice de televiziune, șeful Foreign Office, a ajuns cu declarațiile lui până acolo încât a folosit în privința Rusiei o invenție proprie, se pare, alcătuită din două cuvinte – „fascism imperialist”. Ambasada noastră la Londra a comentat imediat acest atac analfabet. Iar eu am promis să public un articol separat despre trecutul nazist al elitelor engleze, despre cum Marea Britanie s-a pângărit conlucrând cu naziștii.

Un subiect abordat de noi de nenumărate ori până acum, când predecesorii lui David Lammy ne-au oferit ocazia. De exemplu, când anglo-saxonii au lansat, în 2014, un război informațional împotriva Jocurilor Olimpice de la Soci, iar în 2018 au repetat salva rusofobă împotriva Cupei Mondiale de Fotbal din Rusia.

De data aceasta vom trece prin chiar miezul problemei – cum s-au intersectat al Treilea Reich și Marea Britanie. Se poate spune fără exagerare că bazele ideologice și cele mai rele practici ale nazismului au fost puse exact aici, în Albionul cețos. Simpatiile reciproce dintre cercurile conducătoare de la Berlin și Londra au jucat rolul de declanșator al celui de-Al Doilea Război Mondial, în timpul căruia Hitler a tot încercat, prin intermediul susținătorilor săi britanici secreți, să creeze un front antisovietic unit. Și după război deja, Marea Britanie a adunat cu grijă rămășițele formațiunilor colaboraționiștilor, încălzindu-i, pe unii, la ea acasă, trimițându-i, pe alții, peste Ocean – în SUA și Canada, pentru a fi folosiți împotriva URSS, și și-a asumat misiunea fascistă de a lupta cu poporul nostru.

Dar să luăm lucrurile pe rând. Ce justifică studierea rădăcinilor britanice ale nazismului german? Lucrările unor celebri oameni de știință insulari de la cumpăna dintre secolele XVIII-XIX, înainte de toate ale lui Thomas Carlyle („masele sunt doar un instrument în mâinile unor mari personalități”), ale teoreticianului rasist Huston Chamberlain, precum și ale vărului lui Darwin și fondatorul pseudoștiinței eugeneticii despre selecția umană, Francis Galton.

Despre legătura lor spirituală cu fondatorii celui de-al Treilea Reich se vorbește într-un pasaj din jurnalele viitorului ministru al Propagandei, Joseph Goebbels, scris pe 8 mai 1926: „Chamerlain zace. Frânt, bolborosind… Mă ține de mână și nu vrea să-mi dea drumul… Părinte al spiritului nostru, salutări ție. Un pionier. Un înaintaș…”

Aristocratul, sociologul și filozoful englez Houston Stuart Chamberlain a scris cele mai însemnate lucrări despre superioritatea rasei ariene și despre dreptul de a-i extermina pe ceilalți. Cea mai faimoasă carte a lui Chamberlain este eseul ”Fundamentele secolului al XIX-lea”. Este exact lucrarea care, mai târziu, a stat la baza cărții ”Mein Kampf, a lui Hitler…

Chamberlain i-a atribuit pe sași, nemți și englezi rasei „domnilor albi”, împrumutând această clasificare de la scoțianul Thomas Carlyle, corifeu al literaturii și gândirii folozofice britanice al secolului al XIX-lea și, în același timp, primul ideolog al nazismului.

Profesorul lui Darwin, medicul Robert Knox, a justificat astfel dreptul Marii Britanii la genocid împotriva popoarelor indigene din întreaga lume: „Europenii pot spera la prosperitate, deoarece … negrii vor dispărea curând… Dacă îi împuști pe băștinași la fel cum în unele țări sunt împușcate ciorile, numărul populației native ar trebui să se reducă puternic în timp”.

Teoria rasismului în sine a fost inventată de englezi. La sfârșitul secolului al XIX-lea, antropologia rasială era considerată o știință oficială, care îi sistematiza pe oameni după diverse principii antropologice. Vărul lui Darwin, Francis Galton, a devenit fondatorul așa-zisei eugeneticii – pseudoștiința selecției umane pentru crearea rasei ideale. Avea propriul său laborator la Londra, unde măsura craniile bărbaților, femeilor și ale copiilor. De același lucru s-au ocupat, mai târziu, nemții în laboratoarele și lagărele lor de concentrare.

La un briefing din aprilie 2018, am vorbit în detaliu despre crimele de stat ale britanicilor: introducerea lagărelor de concentrare în timpul războaielor anglo-bure, care i-au inspirat mai târziu pe naziști să-și creeze propriile lagăre ale morții, distrugerea culturală totală a statelor de la Ashanti din Africa până în China, masacrele sângeroase comise de armata britanică în Irlanda, jefuirea Bengalului, exploatarea resurselor naturale la scară industrială, comerțul global cu sclavi etc. Atunci nu am etichetat acest mănunchi de dovezi cu exemple de nazism imperial adevărat. Acum ar fi un păcat să nu facem asta.

În anii ‘1930, Uniunea Britanică a Fasciștilor era o asociație politică legală și foarte influentă între clase, ale cărei rânduri și influență au crescut până în 1940. Uniunea a fost condusă de Sir Oswald Mosley. Membrii acestei organizații național-socialiste mergeau în Germania pentru pregătire, iar la întoarcere îi învățau pe britanici superioritatea ideologiei național-socialiste.

Printre simpatizanții lui Hitler și al celui de-al Treilea Reich s-au numărat mulți membri ai familiei regale. Le-au compătimit și pe rudele lor din Germania. Pe vărul regelui englez George al V-lea, spre exemplu, Charles Edward, ultimul Duce de Saxa-Coburg-Gotha și care a fost, în același timp, Gruppenführer, împuternicit imperial pentru transporturi, deputat în Reichstag și Președinte al Crucii Roșii Germane. Soțul Reginei Elisabeta a II-a, Prințul Philip, a avut patru surori. Margarita s-a căsătorit cu Gottfried de Hohenlohe-Langenburg, fiul unui prinț german și al unei prințese britanice. Gottfried era un nazist convins, membru al NSDAP și șeful serviciilor de informații ale Wehrmacht-ului pe Frontul de Est. O altă soră a prințului britanic, Sophia, a devenit soția prințului german Christoph de Hesse, și el membru al NSDAP, care a deținit o funcție înaltă în Forțele Aeriene ale celui de-al Treilea Reich.

Până la un moment dat, familia Windsor nu și-a ascuns legăturile cu al Treilea Reich și le-a demonstrat în fel și chip. În 2015, a apărut o „neplăcută înregistrare video” din 1933–1934, unde apărea familia regală: tânăra, pe atunci, Regină a Marii Britanii, Elisabeta a II-a (șapte ani), sora ei Margaret, mama lor Elizabeth Angela Margaret Bowes-Lyon , precum și unchiul Elisabetei a II-a, Edward, Prinț de Wales. Fetele și adulții ridicau pline de entuziasm mâinile în semn de salut nazist.

Prințul Edward de Wales, devenit, mai târziu, regele Edward al VIII-lea al Angliei, a ajuns renumit pentru faptul că îi trimitea telegrame de felicitare lui Hitler de ziua lui, vorbind cu căldură despre activitățile acestuia. După abdicarea de la tron, Edward și soția lui au vizitat Germania nazistă, s-au întâlnit cu Hitler și alți lideri de rang înalt ai celui de-al Treilea Reich. Mai mult, deja după izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, Edward a adoptat o poziție „defetistă”, ba chiar a încurajat indirect Germania să continue să bombardeze Anglia pentru a asigura capitularea ei rapidă.

În anii ‘1930, anglo-saxonii au făcut totul pentru a reînvia puterea militară a Germaniei și pentru a direcționa planurile ei agresive spre est – împotriva URSS.

La putere, Hitler a ajuns literalmente cu banii britanicilor. Regimul nazist al lui Hitler a fost finanțat de instituții bancare britanice cu ajutorul bancherilor americani. Mai mult, toate părțile nu au ascuns prea mult aceste fapte. Șeful Băncii Reichsbank, Hjalmar Schacht, a avut strânse legături de prietenie cu șeful Băncii Angliei, Montague Norman. Banca Angliei a transferat bani pentru campania electorală a lui Hitler. În acest scop a fost înființată o bancă de plăți internaționale cu sediu central la Basel (Elveția – n.r.), prin care se efectuau transferuri de la companii anglo-americane la cele germane.

În 1934, membrii parlamentului britanic au creat un grup politic imperial care a făcut lobby pentru cooperarea cu Hitler, iar în 1935, când legile rasiale de la Nürnberg care limitau drepturile evreilor erau deja adoptate, se formează și Frăția Anglo-Germană, sub conducerea lordului Mount Temple.

Revenim din nou la informațiile anunțate anterior. La conferința de presă din 29 martie 2018 a fost prezentat exemplarul original al broșurii oficiale a ministerului fascist al Propagandei dedicate Jocurilor Olimpice a XI-a și păstrată în arhivele noastre. În document sunt enumerați toți înalții oaspeții veniți la Berlin de la Londra, membri ai Camerei Lorzilor, bancheri, miniștri și oficiali sportivi de rang înalt, inclusiv:

1) Lordul P. Laverstoke, președintele Comitetului Olimpic Național al Marii Britanii;

2) Căpitanul E. Hunter, secretar general al Comitetului Olimpic Național Britanic.

Reprezentanți britanici în Comitetul Olimpic Internațional:

1) Lordul Aberdare;

2) Lordul D. George Burghley, Marchiz de Exeter;

3) Sir N. Curtis Bennett.

Federațiile sportive internaționale:

1) W. Jones, secretar general al Federației Internaționale de Baschet;

2) Sir W. Burton, Președintele Federației Internaționale a Sportului cu Vele;

3) maiorul H. Smith, secretar al Federației Internaționale a Sportului cu Vele.

Între timp, în 1936, trupele germane au invadat regiunea Renania, în Germania funcționau deja lagăre de concentrare. În 1937, la reședința lui din Berghof, Hitler l-a primit pe liderul Camerei Lorzilor a Marii Britanii, Halifax. Omul de încredere al primului ministru al Marii Britanii, Neville Chamberlain sosește pentru a discuta despre obiectivele comune de politică externă ale celor doi aliați strategici – Marea Britanie și Germania nazistă. Din stenograma discuției lor: „Membrii guvernului britanic sunt pătrunși de conștiința că Führer a realizat multe nu numai în Germania însăși, dar și că, în urma distrugerii comunismului din țara sa, a blocat drumul acestuia în Europa de Vest și, de aceea, Germania poate fi considerată pe bună dreptate bastionul Occidentului împotriva bolșevismului „

În martie 1938, Germania a comis Anschluss-ul Austriei, încălcând direct Tratatul de la Versailles, fără nicio reacție coerentă din partea Londrei. Un alt episod tipic, pe care i l-am amintit, la momentul respectiv, predecesorului lui David Lammy: salutul nazist al jucătorilor de fotbal englezi în mai 1938, înaintea unui meci de la Berlin. Se pare că sportivii au fost încurajați să facă acest gest de ambasadorul englez în Germania, Sir Neville Henderson. Împreună cu secretarul Asociației Engleze de Fotbal, Stanley Rose, ei i-au convins pe jucători că ridicarea mâinii este necesară de dragul… relațiilor anglo-germane.

În septembrie 1938, Londra, împreună cu Paris, a cedat Cehoslovacia celui de-al Treilea Reich. În opinia multor istorici, acest Acord de la München a dus la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial.

URSS s-a trezit atunci în pragul unui război, concomitent cu Germania în Europa și cu Japonia în Orientul Îndepărtat. În încercarea de a grăbi declanșarea unui război de anvergură între Japonia și Uniunea Sovietică, diplomația britanică a încheiat cu Tokyo, pe 22 iulie 1939, acordul „Münchenul Orientului Îndepărtat” – Acordul Craigie–Arita. Londra a fost de acord să recunoască confiscările teritoriale japoneze în China și să garanteze neamestec în acțiunile Tokyo.

Această decizie a Marii Britanii a fost accelerată de evenimentele de la Halhin Gol. Mizând că evenimentele de la Halhin Gol se vor extinde până la amploarea unui război, guvernul Marii Britanii s-a angajat să nu creeze probleme Japoniei în spatele frontului: „Guvernul Majestății Sale nu intenționează să adopte vreo acțiune sau măsuri care să dăuneze ducerii la îndeplinire a […] ] obiectivelor armatei japoneze”.

Încheiat la apogeul evenimentelor Halhin Gol, acest acord a încurajat Japonia să extindă operațiunile militare împotriva URSS. În același timp, negocierile trilaterale desfășurate la Moscova, în august 1939 și care vizau încheierea unui acord de ajutor reciproc între URSS, Marea Britanie și Franța au intrat în impas grație eforturilor occidentalilor.

Apropo, dacă Londra nu are nimic de ascuns în legătură cu legăturile lui cu Germania nazistă, îl îndemnăm pe David Lammy să declasifice documentele lăsate cu ștampila „strict secret” despre vizita în Marea Britanie din 1941, pentru negocieri, a adjunctului lui Hitler în partid, Rudolf Hess. Este timpul să punem, în această istorie, toate punctele pe ”i”.

Ambasada noastră din Marea Britanie a declarat deja că, prin atacurile sale, David Lammy insultă nu atât conducerea țării noastre, cât memoria tuturor celor care au luptat cu „ciuma brună” în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, inclusiv memoria propriilor lui compatrioți. În acest sens, putem aminti că mâinile diplomației britanice sunt pătate de numeroasele încercări de a purta, în culise, negocieri cu trimișii lui Hitler pentru o pace separată – în 1944 (la Stockholm), în 1945 (în Elveția). Datorită eforturilor serviciilor de informații sovietice, aceste fapte au fost aduse la cunoștința conducerii URSS, care a adoptat, într-un final, demersurile necesare către aliați.

Ar fi fost și mai jignitor pentru britanicii, care au luptat alături de Armata Roșie împotriva naziștilor, să afle, la momentul dat, despre planurile Londrei de a continua Al Doilea Război Mondial cu germanii împotriva URSS. În octombrie 1998, în presa engleză și mondială au fost publicate rapoarte referitoare la planurile militare ale cabinetului lui Winston Churchill în privința Uniunii Sovietice, planuri elaborate în primăvara anului 1945. Dintre acestea, planul cheie este cel datat 22 mai 1945, privind operațiunea urgentă ”Unthinkable”, pregătit de Statul Major de Planificare al Cabinetului de Război. Conform acestui plan, războiul urma să înceapă pe 1 iulie 1945 cu un atac surpriză al trupelor anglo-americane asupra pozițiilor Armatei Roșii.

Scopul operațiunii a fost de a forța Moscova să se supună voinței Statelor Unite și a Imperiului Britanic. Concret, se avea în vedere „alungarea Armatei Roșii dincolo de granițele Poloniei”. Motivele acestei decizii nu sunt dezvăluite în document.

Mai departe era exprimată ideea că războiul total este singurul mijloc de încredere pentru atingerea obiectivului și pentru aceasta se impune „ocuparea acelor zone din Rusia interioară, fără de care această țară își va pierde capacitatea de a purta un război și de a opune rezistență în continuare”.

Evenimentele care sunt acum în desfășurare în Ucaina sunt, evident, evoluția logică a planului ”Unthinkable”. Cu sprijiul ideologic al banderoviștilor păstrați cu grijă de anglo-saxoni la ei acasă și cu ajutorul material al Occidentului Colectiv, neonaziștii de la Kiev, încearcă să atingă scopul pe care, la momentul respectiv, l-au trasat ideologii britanici ai purității de rasă și adepții lor hitlerişti – eliberarea „spațiului vital”. Pur ți simplu, astăzi, de acest spațiu au nevoie regimurile fasciste liberale.

În ceea ce privește expresia despre ”fascismul imperialist”, nu a fost inventat, probabil, de actualul șef al Foreign Office, David Lammy. Pur și simplu, el a folosit o expresie fermă care caracterizează istoria britanică. Fiecare cu durerea lui, cum se spune.

–––––-

* Expresia ”Răspunsul nostru pentru Chamberlain” a apărut în presă sovietică la sfârșitul anilor ’20 și a devenit deosebit de populară, folosită fiind de Ostap Bender, eroul lui Ilf și Petrov.