Putin a mărit efectivul uman al armatei ruse

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a mărit numărul de persoane al Forțelor Armate, al cărui efectiv va ajunge la 2.389.000 de oameni, inclusiv 1,5 milioane de militari. Decretul din 16 septembrie a fost publicat pe portalul oficial al informațiilor juridice, relatează Gazeta.ru.

De asemenea, Putin a dispus să fie alocate din bugetul federal toate fondurile necesare pentru punerea în practică a respectivului decret, care va intra în vigoare pe 1 decembrie 2024.

Ultima dată, efectivul uman al armatei ruse a fost mărit în decembrie anul trecut, până la 2.209.130 de oameni, inclusiv 1.320.000 de militari.

Atunci, Ministerul rus al Apărării a explicat creșterea suplimentară a personalului de luptă ca fiind o reacție la „activitățile agresive ale blocului NATO”, precizând că mărirea numărului se va derula în etape pe seama soldaților cu contract. S-a subliniat, totodată, că nu există planuri de mobilizare.

La începutul lunii septembrie, secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a vorbit despre creșterea potențialului economiei Rusiei pentru susținerea armatei. El a menționat că încheierea operațiunii militare speciale ar trebui să conducă la construirea unei noi arhitecturi de securitate pe continent.

Owner

View Comments

  • Președintele Vladimir Putin a luat o decizie foarte bună! Rusia are nevoie de brațe și de minți care să-i valorifice nesecatele sale bogății, dar și de militari care să le apere. O armată puternică și servicii de securitate bine pregătite sunt absolut necesare pentru o țară imensă și bogată precum este Rusia.

Recent Posts

Demență! Zaharova, despre declarația lui Stoltenberg privind atacuri asupra Rusiei cu arme occidentale

Reprezentanta oficială a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a catalogat drept ”demență și curaj”…

o oră ago

Onet, despre cearta dintre Zelenski și ministrul polonez de Externe la întâlnirea de la Kiev

La o întâlnire de la capitala Ucrainei, Zelenski i-a cerut lui Sikorsky să nu umfle…

23 de ore ago

Doar China are mai mult: Kremlinul a explicat de ce Rusia crește efectivul armatei

Pe 16 septembrie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat decretul privind creșterea efectivului uman al…

23 de ore ago

Politico: Zalujnîi a considerat o aventură invadarea Regiunii Kursk

Înainte de operațiunea Ucrainei în Regiunea Kursk, fostul comandant șef al Forțelor Armate ale Ucrainei,…

o zi ago

Tokaev i-a spus lui Scholz că Rusia este de neînvins

Din punct de vedere militar, Rusia este de neînvins, a declarat președintele Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaev,…

o zi ago

„Planul lui Trump pentru Ucraina” mulțumește prin adecvare

Dmitri BAVÎRIN, Vzgliad Promisiunea lui Donald Trump de a pune capăt conflictului militar din Ucraina…

2 zile ago

This website uses cookies.