„Planul lui Trump pentru Ucraina” mulțumește prin adecvare

Dmitri BAVÎRIN, Vzgliad

Promisiunea lui Donald Trump de a pune capăt conflictului militar din Ucraina a devenit slogan de campanie, iar partenerul său, J.D.Vance, candidat la vicepreședinția SUA, este primul care a dezvăluit detaliile-cheie ale „planului” elaborat împreună. Se pare că este cea mai adecvată propunere dintre toate ”născute” în Occident în privința conflictului

Vorbind la un miting al susținătorilor săi din Arizona (unul dintre statele de al cărui vot depinde rezultatul alegerilor prezidențiale), Donald Trump a promis încă o dată să pună capăt conflictului militar din Ucraina, acuzându-l pe actualul președinte Joe Biden că nu face nimic în această privință.

Este, fără îndoială, o viziune simplistă asupra problemei, deoarece administrația Biden face multe pentru a se asigura ca războiul din Ucraina va continua cât mai mult timp posibil. Cu alte cuvinte, are un obiectiv opus celui al lui Trump, al cărui plan prevede încetarea ostilităților militare.

Principalul neajuns al acestui plan este că mulți au auzit de el, dar nimeni nu a prezentat parametri concreți. Există aluzii, speculații, interpretări, dar nu există nici măcar o schiță generală. La toate întrebările clarificatoare, Trump răspunde în același spirit, că talentele și autoritatea lui vor fi suficiente pentru a așeza conducerile Rusiei și a Ucrainei la masa negocierilor și pentru a le obliga să ajungă la o înțelegere.

Ceea ce nu elimină întrebarea ce așteaptă Trump însuși de la aceste negocieri, deoarece cursul conflictului depinde, din păcate, de viziunea conducerii SUA. Care, dacă ar fi dorit ca acest conflictul să ia sfârșit, s-ar fi terminat încă din primăvara anului 2022. Sau nu ar fi început deloc, dacă același Trump l-ar fi obligat pe Volodimir Zelenski să pună în aplicare Acordurile de la Minsk.

De aceea viziunea SUA sau măcar a președintelui SUA, are o însemnătate principială. Trump a declarat cu perseverență că vrea pace, nu război. Lăudabil, dar cum va fi această pace?

Pentru prima dată, ceva concret a fost expus de J.D.Vance, candidatul la vicepreședinția SUA și coechipierul lui Trump. Dar imediat se ridică întrebarea: este un om de încredere?

Pe de o parte, Vance este cel mai radical și consecvent critic al aventurii ucrainene a Washingtonului din Senatul SUA, astfel încât poate adapta viziunea lui Trump la a sa.

Pe de altă parte, Vance este foarte apropiat de Trump și de familia acestuia (de fiu). Literalmente, el soarbe fiecare vorbă rostită de șef, îl susține în toate – și tocmai de aceea a fost ales ca partener după tentativa de asasinat (adică dacă mă ucidenți, veți primi același lucru, dar mai tânăr) ceea ce este o poveste atipică pentru Statele Unite. Acolo s-a întâmplat adesea ca candidații la președinție și vicepreședinție, uniți într-o singură pereche din cauza intereselor de partid, să nu se placă unul pe celălalt și să nu aibă încredere unul în celălalt și să nu-și încredințeze, unul celuilalt, secrete confidențiale. Dar Trump și Vance nu sunt așa; ei au dragoste și înțelegere.

Prin urmare, are sens să îl ascultăm pe Vance. Și dacă „planul” lui Trump este așa cum îl vede el, este până acum cea mai realistă propunere de pace dintre toate cele care au apărut în țările NATO.

În primul rând, ea prevede ca Ucraina să renunțe la aderarea la NATO. Este nu doar îndeplinirea condiției-cheie a Rusiei care a stat la baza așa-numitele acorduri de la Istanbul din 2022, ci și eliminarea uneia dintre principalele cauze ale conflictului.

În același timp, republicanii pornesc de la încetarea ostilităților militare de-a lungul liniei de contact dintre părți. Adică, se ține cont de „imaginea reală de pe teren” (o expresie pe care îi place să o folosească ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov), iar zona de control a Rusiei va începe acolo unde trupele ruse reușesc să ajungă înainte de semnarea acordului în această formă.

Linia de demarcație va fi demilitarizată, dar întărită pe partea ucraineană ca parte a garanțiilor de securitate pentru Kiev. În plus UE ar trebui, după cum crede Vance, să plătească pentru reconstrucția Ucrainei.

Acest punct este alfa și omega viziunii lui Trump și a lui Vance pentru politica externă a SUA: America nu trebuie să plătească pentru nimic. Este imposibil să fim de acord cu acest lucru, dar ar fi ciudat ca ei să susțină contrariul.

De la ultima, până acum, propunere formulată de Vladimir Putin, prezentată nu atât Ucrainei, cât Occidentului, „planul” lui Trump (dacă este cu adevărat planul lui Trump și nu fantezia lui Vance) diferă în două privințe cruciale.

În primul rând, acesta nu implică recunoașterea noilor frontiere ale Rusiei nici de către Kiev, nici de către Occident. Cu toate acestea, un ipotetic acord ar putea face referire la obligațiile Rusiei și Ucrainei de a soluționa disputa teritorială ulterior, dar strict prin măsuri politice, fără utilizarea forței.

Acest lucru este sortit să conducă, pe viitor, la reluarea confruntării militare.

Autorităților ucrainene le place să renunțe la angajamentele lor când cred că acest lucru le poate aduce beneficii. Beneficii Ucrainei, de regulă, nu aduce, dar nici încredere ele nu mai există.

În același timp, acordurile cu o astfel de condiție sunt un fel de standard în rezolvarea conflictelor etnopolitice de tipul nostru. Acordurile privind frontierele, ca fiind cea mai dificilă problemă, sunt adesea lăsate „pentru mai târziu”. Uneori, țările trăiesc în acest regim de suspans timp de decenii, fără a dori să reia ostilitățile, dar fără a renunța la punctele lor de vedere privind geografia. Nu este exclus ca ele să poată trăi astfel timp de secole.

În al doilea rând, propunerea lui Vladimir Putin implică retragerea trupelor ucrainene dincolo de granițele a ceea ce Ucraina numește regiunile Herson, Zaporojie și Donețk. Cu alte cuvinte, zona de control a Rusiei ar trebui să treacă nu acolo unde ar trece conform „planului” Trump dacă acesta ar fi adoptat, de exemplu, mâine, ci mult mai la vest.

Dar planul nu va fi adoptat nici mâine, nici poimâine. Până când acest plan ar putea fi adoptat de americani, este posibil să nu mai fie vorba despre patru foste regiuni ale Ucrainei (plus Crimeea), ci despre cinci sau șase. Acest lucru depinde de succesele reale ale armatei ruse, care în ultimele săptămâni a înregistrat progrese dinamice pe aproape toate direcțiile, și cel mai rapid în direcția Pokrovsk (Donbass –n.r.).

Principalul neajuns al unui astfel de plan este însă natura sa speculativă. Pentru început, Trump și Vance nu numai că ar trebui să spargă sistemul (ceea ce promit să facă, totuși), dar și să câștige alegerile din noiembrie, ceea ce nu va fi ușor. După dezbaterea cu vicepreședintele Kamala Harris, ratingul lui Trump a scăzut, iar acum diferența dintre cei doi (conform unui sondaj Reuters/Ipsos) este deja de cinci puncte procentuale în favoarea lui Harris.

Cu toate acestea, conceptul prezentat de Vance, cu toate defectele lui, este cel mai adecvat din ceea ce au propus americanii în ultimii trei ani. În plus, are caracterul unui slogan electoral, adică lui Trump nu îi este teamă să piardă cu declarații împotriva războiului – dimpotrivă, se așteaptă să câștige.

În cazu în care câștigă și chiar se ajunge la discutarea „planului” său, va fi mai degrabă o surpriză decât ceva normal. Dar este plăcut să observăm că există o oarecare adecvare care circulă prin sistemul politic american (și nu de la periferia marginală, ci chiar pe linia frontului), care ar putea răsări într-o zi ca o sămânță primăvara. Acest lucru, în sine, dă speranțe pentru încheierea nu numai a conflictului militar din Ucraina, ci și a celui de-al doilea Război Rece.