MAE rus: Acțiunile SUA împotriva presei ruse nu vor rămâne fără răspuns

Statele Unite continuă politica de reprimare a disidenței, a declarat purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. Acțiunile SUA îndreptate împotriva presei ruse nu vor rămâne fără răspuns, a subliniat ea, relatează Smotrim.ru.

Pe 13 septembrie, Statele Unite au anunțat introducerea de noi sancțiuni împotriva holdingurilor media ”Rossia Segodnia” (inclusiv agențiile RIA Novosti și Sputnik), ANO TV-Novosti (inclusiv postul de televiziune RT și agenția video Ruptly) și ONG-ul ”Eurasia”. Sub incidența sancțiunilor au intrat, de asemenea, directorul general al ”Rossia Segodnia”, Dmitri Kiselev, și șefa ONG-ului Eurasia, Nelli Parutenko. Anterior, alte restricții au fost deja introduse împotriva acelorași mijloace de informare în masă, precum și a redactorului șef al RT, Margarita Simonian, dar și a unui număr de alți angajați ai postului de televiziune. Sancțiunile au fost impuse pe fondul acuzațiilor formulate de Statelor Unite, potrivit cărora RT ar fi o unitate de informații rusă.

„După ce și-au călcat definitiv în picioare obligațiile internaționale în domeniul asigurării pluralismului de opinii și chiar a prevederilor propriei Constituții, Statele Unite au declarat, practic, război libertății de exprimare în întreaga lume, trecând la amenințări deschise și șantaj împotriva altor state, din dorința de a-i incita împotriva mass-media naționale și de a stabili un control unic asupra spațiului informațional global”, se arată în comentariul diplomatei, publicat pe site-ul Ministerului de Externe al Rusiei.

Potrivit acesteia, Statele Unite nu se pot împăca cu faptul că resursele informaționale rusești câștigă popularitate în multe țări din întreaga lume „pe fundalul unei imagini unilaterale și înșelătoare a ceea ce se întâmplă pe planetă, creată prin strădaniile mass-media occidentale.”

Zaharova a subliniat că tăcerea adoptată în acest sens de structurile internaționale de profil este interpretată ca aprobare și complicitate reală la persecuția jurnaliștilor ruși. Moscova estimează acest lucru ca o încercare a Statelor Unite de a manipula opinia publică și de a-și extinde controlul asupra spațiului informațional global, suprimând libertatea de exprimare în întreaga lume.

„Acțiunile administrației americane nu vor rămâne fără răspuns”, a concluzionat diplomata.

Owner

View Comments

  • Imperialismul american s-a construit prin forță, corupție și minciună. Statele Unite au monopolizat mass-media, știind foarte bine cât de ușor pot fi manipulate masele. Sir David Omand, fost director al GCHQ știa foarte bine ce spune când afirma: ,,Dacă le spui oamenilor ce vor să audă, de câte ori este nevoie, minciunile și dezinformările devin rapid adevăruri." Ce este democrația americană? Întâi i-a fascinat pe oamenii naivi, apoi i-a cenzurat pe cei inteligenți. Ignoranța oamenilor le-a permis să aducă minciuna la statutul de virtute. Promovează ceea ce le este de folos, nu ce este adevărat. Lovesc în cei care vor să deschidă mințile oamenilor. Numai că oamenii foarte ușor trec cu vederea răul, numindu-l uneori un ,,rău mai mic." Mic sau mare, răul tot rău este! Permit răul, legalizează răul, îl promovează și îl sărbătoresc ca și cum ar fi un ,,bine", sfârșind prin a-i persecuta pe cei care-l numesc ,,rău." Accesul la cunoaștere aduce atât beneficii cât și suferință. Cred Statele Unite că prin noile sancțiuni aplicate presei ruse oamenii nu vor afla adevărul? Ar trebui să știe ,,căci nu e nimic ascuns ca să nu se dea pe față; nici n-a fost ceva tăinuit, decât ca să vină la arătare." (Marcu 4, 22) Manipulările presei americane și occidentale au trecere doar la cei spălați pe creier, care oricum nu înțeleg nimic. Rusia trebuie să ia măsuri în oglindă.

Recent Posts

Onet, despre cearta dintre Zelenski și ministrul polonez de Externe la întâlnirea de la Kiev

La o întâlnire de la capitala Ucrainei, Zelenski i-a cerut lui Sikorsky să nu umfle…

15 ore ago

Doar China are mai mult: Kremlinul a explicat de ce Rusia crește efectivul armatei

Pe 16 septembrie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat decretul privind creșterea efectivului uman al…

16 ore ago

Politico: Zalujnîi a considerat o aventură invadarea Regiunii Kursk

Înainte de operațiunea Ucrainei în Regiunea Kursk, fostul comandant șef al Forțelor Armate ale Ucrainei,…

18 ore ago

Tokaev i-a spus lui Scholz că Rusia este de neînvins

Din punct de vedere militar, Rusia este de neînvins, a declarat președintele Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaev,…

19 ore ago

„Planul lui Trump pentru Ucraina” mulțumește prin adecvare

Dmitri BAVÎRIN, Vzgliad Promisiunea lui Donald Trump de a pune capăt conflictului militar din Ucraina…

o zi ago

Expert militar: Rusia are o armă secretă non-nucleară care face orașele praf și pulbere

Pe lângă armele nucleare, Rusia este capabilă să facă inamicul praf și pulbere cu alte…

2 zile ago

This website uses cookies.