Hot News
Riabkov: Peste 20 de lideri de țări vin la summitul BRICS de la Kazan
14/09
Stephen Bryan: Este cel mai periculos pas în direcția Rusiei
15/09

FSB are documente: Londra a coordonat escaladarea situației internaționale, politice și militare

Șase angajați ai Ambasadei Marii Britanii la Moscova ale căror acreditările au fost suspendate/ Foto: msk-news.net

Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB) a primit materiale documentare ce confirmă faptul că Londra a coordonat escaladarea situației internaționale, politice și militare, anunță MAE rus, într-o postare pe site-ul oficial al instituției.

Aceste documente demonstrează că principala unitate din Marea Britanie care coordonează punerea în practică a politicilor subversive pe direcția rusă (și în țările care făceau parte anterior din URSS) este Direcția pentru Europa de Est și Asia Centrală a ministerului britanic de Externe, dpartament care, după începerea operațiunii militare speciale, a fost transformat într-un serviciu special, a cărui principală misiune este de a aplica Rusiei o înfrângere strategică.

Astfel, faptele ieșite la iveală oferă motive de a considera activitățile diplomaților britanici trimiși la Moscova prin intermediul respectivei Direcții drept o amenințătoare la adresa securității Rusiei.

În acest sens, pe baza documentelor furnizate de FSB rus, dar și ca măsuri de răspuns la numeroasele demersuri neprietenoase ale Londrei, Ministerul de Externe al Rusiei, în cooperare cu departamentele de resort, a suspendat acreditările a șase angajați ai departamentului politic al Ambasadei Marii Britanii la Moscova (în imagine), în ale căror acțiuni au fost descoperite semne ale unei operațiuni de strângere de informații și de sabotaj .

Ulterior, dacă vor fi depistate acțiuni similare din partea angajaților misiunii diplomatice britanice, FSB va cere încheierea înainte de termen a mandatelor lor în Rusia.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    În condițiile actuale, orice străin aflat în Rusia trebuie privit ca un eventual inamic. Nu se știe cine l-a trimis și de ce. Iar acei angajați ai Ambasadei Marii Britanii la Moscova sigur sunt agenți MI 6. Să fie trimiși urgent la casele lor! Toți diplomații țărilor neprietenoase aflați în Rusia trebuie monitorizați foarte atent. Cea mai mare prăbușire a unui stat are loc când inamicii acționează din interior. Acum, în Rusia, agenții străini mișună turbați, ca un roi de viespi. Oricât de mică ar fi suspiciunea de spionaj sau sabotaj, este necesară intervenția din partea Serviciilor de Securitate ruse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2938646