Hot News
F-16 a completat lista „actelor de eroism” ale apărării aeriene ucrainene
31/08
Anul acesta, sezonul de catifea la Marea Neagră va fi mai lung decât de obicei
31/08

Medvedev: De ce Kievul are nevoie de Donbass

Dmitri Medvedev/ Foto: fedpress.ru

Kievul vrea să recupereze Donbassul, care-i este străin, pentru că dorește să umple, cu ajutorul celor mai bogate resurse ale acestei regiuni, bugetul țării și să achite creditele ce i-au fost acordate de statele occidentale pentru operațiuni militare, a apreciat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, într-o postare pe canalul său de pe rețeaua Telegram, scrie agenția Rambler.

Potrivit politicianului rus, de bani are nevoie, în acest moment, nu doar conducerea Ucrainei, care a adus ”la dezastru economia țării aflată în agonie”, dar și sponsorii acestei „băi de sânge”.

„Scopul lor nu este nici pe departe acela de a face un bine nefericitului popor ucrainean, de care nu le-a păsat niciodată. Accesul la resurse minerale, iată ce poate compensa râurile de bani nerambursabili care se topesc văzând cu ochii în procesul de jaf nesfârșit”, a menționat Dmitri Medvedev.

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei este convins că, potrivit planului celor care au organizat ceea ce se întâmplă în Ucraina, Donbassul ar fi trebuit să servească drept sursă pentru realimentarea trezoreriei.

„Conform datelor din surse publice, valoarea totală a bazei de resurse minerale a Ucrainei este estimată la aproape 14,8 trilioane de dolari. În același timp, 7,3 trilioane de dolari revin Republicilor Populare Lugansk și Donețk. (…) La alte 821 miliarde de dolari sunt evaluate resursele Crimeii și ale regiunilor Zaporojie și Herson, care au revenit în componența Rusiei”, a atras atenția politicianul.

Medvedev a reamintit, de asemenea, vorbele senatorului american Lindsey Graham referitoare la dorința Occidentului de a folosi resursele Ucrainei împreună cu Kievul.

„De aceea, cheltuielile regimului neo-nazist trebuie restituite cu orice preț! Viețile ucrainenilor de rând nu au nici o însemnătate. Iată tot interesul cinic”, a constatat el.

Rambler reia declarația senatorului Lindsey Graham, prin care și-a exprimat convingerea că autoritățile de la Kiev stau „pe o mină de aur” și ar fi pur și simplu ridicol să cedezi Rusiei și Chinei active „în valoare de 10-12 trilioane de dolari”. În același timp, fostul premier ucrainean Nikolai Azarov a atras atenția asupra faptului că Occidentul a refuzat să ofere Ucrainei 160 de miliarde de dolari, pe care Kievul le-a cerut încă din 2013 pentru dezvoltarea economiei, dar a acceptat cu ușurință să dea aceiași bani pentru distrugerea și eutanasiera țării.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Cred că mai mult este dorința Americii de a controla această regiune, fiindcă datoriile ei externe sunt colosale. SUA întotdeauna a provocat conflicte și a colonizat teritorii acolo unde sunt importante resurse minerale. N-am auzit să năvălească în zonele sărace, care nu pot oferi nimic de furat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2978436