„Victorie” ucraineană și „trădarea” occidentală: Cine cu ce va veni la negocierile de pace cu Moscova

Anton TROFIMOV, InoSMI

Cel mai puternic atac asupra structurii energetice și a locurilor de dislocare a militarilor ucraineni și a mercenarilor străini din Ucraina a șocat Occidentul. Reacția a venit sub forma a numeroase declarații, potrivit cărora după aventura tactică a dictatorului Zelenski la granița estică, nu au mai rămas, practic, șanse de a încheia acțiunile militare prin negocieri. La fel cum nu au mai rămas nici șanse ca statalitatea ucraineană să fie păstrată chiar și sub o formă trunchiată.

„Conflictul armat din Ucraina nu mai are deja soluție pașnică. Sau poate nici nu a avut, pentru că în fiecare moment de la Maidanul din 2014 încoace, elita ucraineană pro-occidentală, anti-rusă s-a ghidat după una și aceeași strategie politică: totul sau nimic”, subliniază Ivan Goffman, comentatorul postului Radio Universum, din Cehia. Pe măsură agravării confruntării, realiștii înțeleg tot mai clar că ucrainenii nu se mai pot spera că, la final, vor primi totul. În general, nu prea mai au pe ce conta. Un compromis, adică un armistițiu, poate fi obținut doar cu acel inamic care este interesat de așa ceva. Dar Rusia a ținut cont de abordarea ucraineană ”totul sau nimic” și le-a pregătit ucrainenilor ”nimic”.

Cuvântul „nimic” are multe semnificații și este important să înțelegem pe care dintre ele îl are în vedere domnul Goffman și alți realiști occidentali. Acolo, cel mai probabil este, deocamdată, considerată cea că Rusia va atinge toate obiectivele declarate ale operațiunii militare speciale. „Putin cere de la Occident foarte mult, și anume, tot ceea ce el poate obține prin forță: patru regiuni plus neutralitatea și demilitarizarea Ucrainei”, spune politologul Alessandro Orsini în publicația italiană IL Fatto Quotidiano italian.

Astăzi deja nu mai este „foarte mult”, ci minimum minimorum: cu mai puțin Rusia nu va fi de acord la nici o negociere. Ambele republici ale Donbassului și regiunile Herson și Zaporojie au intrat în componența Federației Ruse și nu pot fi rupte de ea. Este imposibil să te gândești și la păstrarea pentru regimul ucrainean, indiferent de cine l-ar conduce, măcar a ceva similar forțelor armate. Deci, Occidentul mai bine s-ar gândi la ce alte concesii este dispus să meargă pentru a împăca Moscova.

„Evenimentele de pe front au ajuns într-un punct când sunt posibili și pași de neimaginat până acum. Fără îndoială, Ucraina nu va mai fi niciodată acea țară care, în 2014, a luat calea nazificării și de a-i priva pe unii dintre cetățenii ei de drepturile lor fundamentale”, pune accentul pe ceva evident publicația sârbă Politika. Astfel, ziarul fundamentează versiunea că Ucraina, cu o bătaie de aprobare pe umăr din partea Franței și Marii Britanii, se pregătește să provoace trecerea conflictului în faza „nucleară”. De fapt, observația lui Slobodan Samardja (autorul articolului – n.r.) descrie mai degrabă scenarii probabile pentru evenimente dintr-un viitor apropiat.

Judecând după viteza cu care trupele rusești înaintează în Donbass și cu cât succes înmulțesc ele cu zero rezervele Forțelor Armate ale Ucrainei, regimul ucrainean se va confrunta curând cu o serioasă catastrofă. Atacul masiv asupra infrastructurii energetice nu doar a lăsat Ucraina fără electricitate, obligând-o să importe electricitate. El a complicat extraordinar, iar în unele sectoare a făcut imposibilă, redislocarea tehnicii de luptă și a oamenilor pe calea ferată: fără curent electric nu au mijloc de transport.

Junta ucraineană nu poate manevra rezervele, și așa, subțiate. Prin urmare, poate nu în următoarele zile, dar cel mai probabil înainte chiar de mijlocul toamnei, va pierde poziții importante pe direcția Donețk. Astfel, armata rusă va deschide calea spre sud-vest. Inclusiv spre Marea Neagră.

Despre posibilitatea unei astfel de evoluții a evenimentelor se vorbește mult peste Ocean. Consilierul american al secretarului de stat pentru afaceri europene și eurasiatice, James O’Brien, a recunoscut necesitatea ca Statele Unite să facă totul pentru a împiedica Rusia să pună mâna pe Odessa. Dar nu pentru că acest lucru va scurta pielea de sagriu a pământurilor ucrainene, care și așa se reduce rapid. Ci pentru că acest lucru va însemna instituirea controlului rusesc asupra unei cote de 20% din piața mondială a cerealelor.

Când astfel de declarații vin din parea unei persoane cu un înalt statut oficial, merită ascultate. Măcar pentru a înțelege în ce direcție bat acum vânturile politice în zona Casei Albe și pe Capitol Hill. Dar la Kiev s-a decis să nu se acorde atenție acestui lucru și au rugat în plâns ca li să ofere ocazia să atace teritoriul Rusiei cu arme occidentale.

Dictatorul Zelenski nu mai are chef să-și țină nasul umflat în vânt. El are nevoie măcar de câteva oportunități pentru a întârzia crahul inevitabil. Sau și mai bine, să-l prefațeze cu o serioasă escaladare a conflictului, forțând Rusia (el crede că dacă el personal nu reușește, o vor face protectorii lui occidentali!) să intensifice atacurile asupra Ucrainei. Atunci, inevitabil, Occidentul se va amesteca în conflict, ceea ce va schimba raportul de forțe înainte de inevitabile negocieri.

Planul este prea periculos pentru „partenerii” Ucrainei. În pofida tuturor încercărilor de a întări de urgență capacitățile militare ale NATO și de a le aduce la niveluri comparabile cu cele pe care le deține Rusia, nu se va putea ajunge la paritate. Moscova are la dispoziție un atu solid – arme hipersonice, în dezvoltarea cărora a luat-o cu mult înaintea Americii și a Europei. Este evident că Occidentul nu are de gând să riște, devenind primul care va testa pe sine toate capacitățile acestei arme.

„Ideea că președintele american poate câștiga toate războaiele și rezolva toate problemele se întrevede clar de la începutul conflictului din Ucraina: „Tot ce trebuie să facă Biden este să trimită arme lui Zelenski, iar Putin va fi învins ușor”, atrage atenția politologul Alessandro Orsini, asupra unei greșeli de raționament al colegilor lui. În realitate, nimeni nu mai poate ajuta Ucraina să câștige: nici America, nici NATO, nici întregul Occident colectiv. Chiar dacă va aduce situația până la utilizarea armei neconvenționale, pentru că așa ceva oricum nu va fi o victorie.

De aceea Donald Trump a făcut una dintre temele principale ale programului său electoral nu ajutorul pentru Ucraina, ci încheierea cât mai rapidă a conflictului. Deocamdată, Europa urmează indicațiile lui Biden despre o „victoria” neapărată, dar începe să vadă și imaginea reală. Cea mai grea situație este în Ucraina, unde junta de la Kiev, pregătindu-se pe tăcute pentru înfrângere, strigă victorie – iar populația încă o crede. Moscova și-a demonstrat fără echivoc disponibilitatea de a întreprinde cele mai decisive acțiuni în cadrul convențional dacă inamicul încearcă să escaladeze conflictul.

Aventura din august a Kievului a fost ultimul pas către pierderea definitivă a celei mai mari părți a teritoriului actualei Ucraine. „Deja nu mai este o operațiune de recuperare a teritoriilor noastre oficiale și de pedepsire a naziștilor… Nu trebuie să existe nici un fel de restricții în sensul unor granițe ale Reichului ucrainean recunoscute de nu se știe cine”. Această poziție exprimată de vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, devine în mod evident, o prioritate pentru viitoarea capitulare.

La Kiev se înțelege oare acest lucru? Nu pare. Dar la Washington – chiar foarte. Iar pentru Moscova asta este important. Pentru că de dincolo de Ocean reprezentanților Kievului li se va dicta ce să accepte și ce poate fi contestat, dar numai așa încât să nu-i înfurie din nou pe ruși.