Istoricul Miagkov: Pactul Molotov-Ribbentrop a salvat URSS de la pierderi și mai mari în război

„Personal, aș defini tratatul germano-sovietic drept cea mai mare realizare a politicii noastre externe din întregul secol al XX-lea. El ne-a oferit avantaj militar și diplomatic și, de asemenea, ne-a permis să evităm pierderi și mai mari în război”, a declarat istoricul Mihail MIAGKOV pentru ziarul Vzgliad, comentând circumstanțele semnării, în urmă cu 85 de ani, a Pactului Molotov-Ribbentrop. De ce acest document continuă să bântuie țările occidentale și alți neprieteni ai Rusiei?

În urmă cu exact 85 de ani, șefii departamentelor pentru afaceri externe ale Uniunii Sovietice și Germaniei, Viaceslav Molotov și Joachim von Ribbentrop, au încheiat, la Kremlin, din inițiativa Kremlinului, Pactul de neagresiune sovieto-german. Tot atunci, a fost semnat, de asemenea, un protocol adițional secret privind delimitarea sferelor de interes ale ambelor țări.

În zona de influență a Uniunii Sovietice au intrat statele baltice, estul Poloniei (inclusiv Belorussia de Vest și Ucraina de Vest) și Basarabia. Ulterior, pe septembrie 1939, Germania a invadat Polonia, ocupându-i regiunile de vest. Pe 17 septembrie, pe teritoriile Ucrainei de Vest și ale Belorussiei de Vest, care intrau în componența Poloniei, au fost introduse trupe sovietice.

Potrivit multor experți ruși și străini, Pactul Molotov-Ribbentrop este, astăzi, interpretat în principal în limitele narațiunilor propagandei occidentale. Despre miturile create în jurul acestui document și despre premisele istorice reale ale apariției înțelegerilor secrete între URSS și Germania a vorbit, pentru publicația Vzgliad, istoricul Mihail MIAGKOV, directorul științific al Societății de Istorie Militară a Rusiei (RVIO).

Vzgliad: – Mihail Iurievici, Pactul Molotov-Ribbentrop rămâne și astăzi învăluit într-o grămadă de mituri. Unii experți îl consideră cel mai controversat acord din istoria Rusiei. Cât de corecte sunt aceste estimări?

Mihail Miagkov: – În Anglia, SUA și Polonia, se afirmă deschis, astăzi, că protocoalele secrete la tratatul sovieto-german au marcat de fapt începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. Dar ei uită complet că, până la acest moment, multe țări europene se aflau sub protectoratul Germaniei, fie aveau relații de alianță cu aceasta. URSS a fost ultima, dintre puterile Europei, care a semnat acordul cu Germania hitleristă. Înainte, în 1934 a fost Pactul Pilsudski-Hitler (pactul de neagresiune între Germania și Polonia), precum și acorduri semnate de Anglia, Franța, țările baltice și alte puteri.

În același timp, în Occident nu este scos în prim plan Acordul de la München – document semnat în septembrie 1938 între Germania, Marea Britanie, Franța și Regatul Italiei. Prin acest text, Cehoslovaciei i se ordona să dea Germaniei Regiunea Sudeților. Două țări democratice au intrat într-un complot cu Germania și Italia. Iar Acordul de la München a fost cel care a deschis drumul definitiv către al Doilea Război Mondial.

Lideri aparent respectabili, precum Chamberlain și Daladier, îl considerau pe Hitler un politician cu care se poate avea de-a face. Când s-au întâlnit la München, au vorbit despre cât de mult au așteptat întâlnirea cu Hitler și ce om extraordinar este.

Vzgliad: – Ce obiective a urmărit URSS semnând acest pact?

M.M.: – Tratatul sovieto-german și protocolul secret aveau doar menirea de a oferi securitate Uniunii Sovietice în condițiile în care Hitler declanșase deja agresiunea lui, iar Anglia și Franța încercau să îndrepte spre Est această agresiune, adică împotriva URSS. Aliații occidentali au făcut totul pentru ca Hitler să atace Rusia Sovietică.

Vzgliad: – Iar dacă este să vorbim despre obiectivele lui Hitler în acel moment…

M.M.: – Principalele obiective au fost stabilite de Hitler în lucrarea „Mein Kampf”, în care el spunea că Germania pune capăt eternei mișcări spre Vest și își întoarce sabia spre Est – exact acolo, în Rusia și în statele învecinate acesteia, se află spațiul vital pentru națiunea ariană germană. La baza întregii lui politici agresive a fost dorința de a cuceri Rusia sovietică.

În ceea ce privește țările europene, Hitler avea și el propriile lui interese. Este vorba, desigur, despre revanșism în privința Franței și a Marii Britanii. Dar obiectivul principal era încă Uniunea Sovietică. Când, în 1938, Hitler a început să-și desfășoare agresiunea, el avea nevoie, la acel moment, ca URSS să nu se opună politicii sale externe.

Dacă Stalin înțelegea acest lucru? Bineînțeles că înțelegea. Politica de pradă a Angliei și Franței a fost și ea îndreptată împotriva Uniunii Sovietice, motiv pentru care el a decis să se concentreze în primul rând pe securitatea țării și a mers pe încheierea unui acord. Dar cel mai important lucru a fost că Stalin a lăsat, până în ultima clipă, ușa deschisă pentru Paris și Londra. Dar în Occident se preferă să se treacă sub tăcere acest lucru.

Am văzut cu ce eforturi diplomația sovietică, chiar și după München, s-a străduit să obțină acorduri cu Anglia și Franța. Să ne amintim de negocierile diplomatice din primăvara-vara anului 1939 și de negocierile militare din august al aceluiași an. Toate au avut ca scop crearea unei coaliții viabile anglo-francez-sovietice. Stalin știa, desigur, că Germania era principalul agresor din Europa.

Dar toată această politică de securitate colectivă promovată de Uniunea Sovietică a început să se prăbușească după Munchen. Definitiv, acest lucru a devenit clar după ce englezii și francezii i-au trimis la Moscova pentru negocieri privind încheierea unei convenții militare pe amiralul Reginald Drax și pe generalul Aime Dumenk. Nici unul, nici celălalt, nu aveau greutate nici politică, nici militară. În plus, s-a văzut că nu aveau mandate pentru a semna un acord. Scopul lor a fost să tragă de timp – lucru subliniat chiar de englezi și francezi.

De aceea, când din Germania au pornit semnale privind încheierea acordurilor de neagresiune, Stalin și conducerea sovietică au decis să asigure o securitate relativă din partea lui Hitler în condițiile în care negocierile anglo-franco-sovietice eșuaseră, iar Polonia, care a fost contactată, nu dorea în nici un caz să permită trupelor sovietice să-i traverseze teritoriul pentru a ieși în întâmpinarea agresiunii germane. Până la acel moment – acest lucru este cunoscut de istoricii contemporani – spionajul sovietic era deja capabil să anunțe Moscova că Hitler pregătește un război împotriva Poloniei în toamna anului 1939.

Trebuie menționat, de asemenea, faptul că, la începutul toamnei anului 1939, pe râul Halkin Gol, s-au dat lupte aprige între trupele sovieto-mongole și agresorii japonezi. Ideea era că, dacă nu încheie un acord cu Germania, care era un aliat al Japoniei, Uniunea Sovietică s-ar putea trezi într-o situație dificilă de război pe două fronturi.

Noi, istoricii de la RVIO, scriem lucrări științifice și organizăm conferințe pe tema că, odată cu încheierea tratatului de neagresiune sovieto-german, japonezii au fost bătuți măr de trupele sovietice sub comanda lui Gheorghi Jukov. În urma zdrobirii unităților armatei japoneze Kwantung, care invadase teritoriul Republicii Populare Mongole, în Japonia a izbucnit o criză politică nemaivăzută, guvernul a demisionat. La nivelul conducerii militare japoneze a început să domine ideea continuării agresiunii nu spre nord, adică împotriva Uniunii Sovietice, ci spre sud, împotriva Angliei, Franței și Statelor Unite.

Vzgliad: – Se poate spune că acest tratat ne-a oferit un an și jumătate pentru a ne pregăti de război?

M.M.: – Da. Documentele de arhivă indică faptul că în perioada dintre încheierea tratatului și începerea războiului, am reușit să consolidăm considerabil forțele noastre armate. La 1 septembrie 1939, efectivul Armatei Roșii era de 1,9 milioane de oameni. Până în 1941 erau deja peste cinci milioane de oameni. Armata primea armament nou: renumitele tancuri T-34 și KV (Kliment Voroșilov), avioane de atac Il-2, avioane de luptă Yak și multă altă tehnică militară. Adică, economia dădea deja rezerva necesară de siguranță pentru statul nostru.

Am evitat un război pe două fronturi, ne-am împins granițele mult spre vest și astfel ne-am asigurat, așa cum s-ar spune astăzi, un coridor întins de securitate pentru protejarea granițelor noastre. Vechile granițe din 1939 treceau la aproximativ 120 km de Leningrad, la doar 40 km de Minsk, 250 km de Kiev, la 50 km de Odesa. Nu se știe dacă Moscova și Leningradul ar fi rezistat atunci dacă granițele nu ar fi fost mutate spre vest.

Și, cel mai important, Uniunea Sovietică a arătat puterilor occidentale că nu este vreun puști bun să ia bătaie.

La acea vreme, ca și astăzi, de altfel, eram tratați ca o putere care putea fi înșelată și subjugată. Dar nu am permis ca acest lucru să se întâmple, protejându-ne interesele naționale. Aș defini acest tratat drept cea mai înaltă realizare a politicii noastre externe și a conducerii supreme a Uniunii Sovietice pentru întregul secol al XX-lea.

Acest lucru ne-a oferit nu doar avantaj militar, ci și diplomatic. Amintesc cum au evaluat britanicii Pactul Molotov-Ribbentrop la sfârșitul anului 1940. În timpul vizitei sale la una dintre unitățile militare din regiunea Moscovei, atașatul militar la Moscova, colonelul Greer, a declarat că, din cauza acestui Pact, Hitler a atacat Polonia. Atunci, ca răspuns i s-a amintit, și pe bună dreptate, de Acordul de la München din 1938, de cedarea Cehoslovaciei, a Poloniei și Franței.

Jignir, Greer, a răspuns, potrivit documentelor de arhivă, că „ne-a adus în această situație vechea politică, a politicianului Chamberlain” și a adăugat că, „personal i-aș alinia pe acești politicieni pe un singur rând și i-aș împușca”. Această recunoaștere tardivă din partea englezilor arată indirect corectitudinea politicii noastre din august 1939.

Vzgliad: – Unii istorici spun că în vara anului 1941 nemții au ocupat rapid teritoriile Ucrainei de Vest, ale Belarusului de Vest și statelor baltice.

M.M.: – În primul rând, nu rapid. Tallinn s-a apărat până la sfârșitul lunii august 1941. Lupte aprige s-au dus în alte regiuni ale statelor baltice, în zona Lvov. Suficient de amintit contraatacul lui Jukov din iunie-iulie 1941 în vestul Ucrainei, în raionul Dubno, Luțk și Rovno. S-au apărat multe alte orașe. Ceea ce a redus puterea de luptă a Germaniei. Potrivit unor informații, înaintând de la noile granițe, la cele vechi, nemții și aliații lor au pierdut până la o treime din resursele lor motorizate.

În vara anului 1941, acest lucru ne-a oferit posibilitatea de a redisloca o parte semnificativă de rezerve pe diferite direcții și deja pe 10 iulie a început Bătălia de la Smolensk, care a oprit trupele inamice pornite spre Moscova. Este foarte posibil ca nemții să fi putut ajunge la Moscova mult mai devreme decât au ajuns de fapt în toamna lui 1941.

Vzgliad: – Cum sunt legate pactul și marșul eliberator ulterior al Armatei Roșii asupra Poloniei, din 17 septembrie 1939? A devenit Polonia victimă a politicii pe care ea însăși o promovase anterior, inclusiv în cadrul cărdășieide la München?

M.M.: – Aici trebuie să ne bazăm din nou pe documente și cunoștințe științifice. Când am încheiat tratatul, nici Stalin, nici Hitler, nici francezii, nici englezii, nici polonezii nu știau cu adevărat cât timp va rezista Polonia, cum se vor comporta trupele franco-engleze la granița cu Germania, cât va dura acest război.

În această privință, Uniunea Sovietică nu a ridicat niciodată și nu intenționa să ridice întrebarea că, dacă Hitler va ataca Polonia, cu siguranță ne vom pronunța și vom „acapara” unele sau altele din teritorii. Repet: nu știam cât va rezista Polonia, mai ales dacă Anglia și Franța ar veni în apărarea ei (în virtutea tratatelor de întrajutorare pe care Polonia a avut cu aceste țări – n.r.)

Linia pe care am trasat-o împreună cu Germania pe teritoriul Poloniei ne-a creat condiții în care ucrainenii și belarușii care trăiesc în aceste teritorii să nu cadă în ghearele fasciștilor. Dar Polonia s-a prăbușit rapid. Pe 17 septembrie, guvernul a părăsit țara îndreptându-se spre România, iar Stalin și-a dat seama că germanii, chiar în pofida pactului, ar putea înainta mai departe. Și numai după aceasta au fost date instrucțiunile și ordinele corespunzătoare: Armata Roșie a eliberat teritorii ce puteau cădea sub ocupația nazistă (și care, până în 2021, făceau parte din Rusia Sovietică – n.r.). inclus

Vzgliad: – Mai multe țări post-sovietice își construiesc politica de stat pe condamnarea Pactului și a „protocoalelor secrete”. Este valabil mai ales pentru Ucraina modernă. Dar actuala graniță de vest a Ucrainei este rezultatul Pactului?

M.M.: – Absolut corect. Toate granițele Ucrainei din 1991 sunt cadouri de la Lenin, Stalin și apoi de la Hrușciov. Vestul Ucrainei este teritoriul care a fost dobândit datorită lui Stalin și a Uniunii Sovietice, dar de fapt datorită Rusiei ca principală republică.

În Ucrainei de Vest, când era încă sub stăpânirea Austriei și Poloniei, a existat o foarte dură mișcare naționalistă. Până la război, banderoviștii au luptat împotriva polonezilor, după care împotriva noastră, în spatele frontului. De acolo își trage, în mare parte, originea mișcarea banderovistă, complicii lui Hitler care au ucis civili, soldați sovietici și partizani. A trebuit să luptăm cu ei foarte dur.

Astăzi în Ucraina își amintesc de teritoriile lor, dar din varii motive ei nu scriu niciodată în manualele lor că granițele pe care le avea Ucraina în 1991 au fost gesturi de bunăvoință din partea Rusiei, în primul rând. În opinia mea, pentru Ucraina sovietică astfel de cadouri au fost excesive, dar pentru naționaliști au devenit un teren propice pentru promovarea ideilor lor neonaziste.

Vzgliad: – Având în vedere toate aceste concluzii politice și istorice, ce semnificație are Pactul pentru noi astăzi?

M.M.: – Uriașă. Trebuie să-l tratăm ca pe o realizare și o victorie a diplomației sovietice din acea perioadă. Altfel, Marele Război pentru Apărarea Patriei ar fi însemnat pentru noi pierderi și privațiuni mult mai mari. Actuala situație globală actuală amintește în multe privințe de cea care s-a dezvoltat în timpul crizei politice antebelice de la sfârșitul anilor ’30 și începutul anilor ’40 ai secolului trecut.

Vedem că țările occidentale, care atunci îl susțineau pe Hitler, astăzi îi susțin pe neonaziști în Ucraina, dorind să-i ridice împotriva noastră. În Ucraina se pompează arme și bani la fel cum s-a pompat în Germania după Primul Război Mondial. Hitler a ajuns la putere în mare parte datorită puterilor occidentale, corporațiilor și intereselor financiare.

Nu a dispărut nicăieri factorul existenței unor contradicții geopolitice profunde și a dorinței mentale a Occidentului de a ne eradica. La urma urmei, în spatele lui Hitler, se afla, de fapt, întreaga Europă, cucerită de el sau care colabora cu el. Era Uniunea Europeană sub zvastica nazistă. Și astăzi, Europa unită ne privește agresiv, dorind să ne șteargă de pe fața pământului. Ca și atunci, singurii noștri aliați sunt armata și marina noastră, precum și Belarus.

Prin urmare, la loc de cinste trebuie să fie sprijinul pe propriile forșe, pe economie și pe grija pentru propria securitate. Trebuie trase concluzii serioase și trebuie să ne bazăm pe experiența documentelor păstrate în arhivele noastre și de peste hotare.