Categories: ContextRusia si lumea

Corneliu Vlad: Rusia și China – un parteneriat bazat pe respect reciproc și respectarea propriilor interese

Corneliu VLAD

Relațiile ruso-chineze primesc un nou impuls prin vizita premierului chinez Li Quang la Moscova, care a fost primit de președintele Putin.

Cu acest prilej, cei doi au făcut aprecieri pentru presă privind bunele relații bilaterale dintre cele două state. „Relațiile noastre economice evoluează cu succes. Atenția pe care guvernele celor două țări o acordă legăturilor comerciale și
economice produce rezultate”, a declarat Vladimir Putin.

El a subliniat că Rusia și China au dezvoltat „planuri pe scară largă” pentru viitoare proiecte, inclusiv economice.

„Relațiile sino-ruse sunt la cel mai bun nivel din istorie”, a spus Li Qiang, în timpul întrevederii cu Vladimir Putin.

Recunoscând dezvoltarea considerabilă a raporturilor dintre cele două țări în ultimii ani, presa occidentală introduce în
comentariile sale ideea că acestea nu ar respecta principiile și normele internaționale ale egalității în drepturi și avantajului reciproc.

În cercurile politice și de presă occidentale, conversația despre dinamica actuală a relațiilor China-Rusia se rezumă adesea la conceptul de „parteneriat senior-junior”, scrie politologul rus Andrei Kortunov. O viziune populară în Occident este că, prin cooperarea mai mare între cele două state, Rusia devine un partener junior al Chinei, iar Rusia și-ar pierde o parte din suveranitatea sa.

Dar există indicatori care spun când și cum o țara devine partener junior?- se întreabă comentatorul rus. De exemplu, se sugerează că, printr-un comerț extins cu Beijingul, Moscova ar deveni excesiv de dependentă de China. Dar China este principalul partener comercial pentru aproximativ 140 de state de pe glob. Sunt oare toate aceste state
parteneri juniori ai Beijingului?

În Occident se mai susține că exporturile Rusiei către China nu sunt suficient de diverse: Rusia vinde în mare parte petrol și gaze pe piața unui cumpărător, ceea ce transformă Beijingul într-un negociator, iar Moscova într-un contractant. Dar Rusia își diversifică constant exporturile către China, iar produsele agricole sunt exemplul cel mai explicit.

Moscova a ajutat Beijingul și cu tehnologii militare. Rusia a livrat avioane de luptă Su-35 și rachete de apărare antiaeriană S-400, care au îmbunătățit capacitățile militare ale Chinei. În ce privește livrările de arme ale Chinei în Rusia, presupuse de Occident, China se ocupă de exportul de produse militare în mod prudent și responsabil și controlează strict exportul de articole cu dublă utilizare. Iar Moscova are suficiente capacități de producție de apărare și nu trebuie să caute asistență de la Beijing.

Mai mult, Rusia și China desfășoară în mod obișnuit exerciții militare comune. Nu este nimic deosebit de unic în acest format de cooperare: Rusia are exerciții militare cu o gamă largă de țări, inclusiv Iran, Indonezia, Pakistan, Laos și chiar Nicaragua. Dar aceste exerciții nu pot califica Rusia ca partener junior cu oricare dintre aceste state.

Un singur indicator credibil care ar putea sugera că Moscova se transformă într-un „partener junior” al Beijingului. Ca „partener principal”, China ar trebui să aibă capacitățile și voința politică de a limita libertatea de acțiune a Rusiei în relațiile internaționale, determinând-o să-și ajusteze politica externă după „sfaturi” venite de la Beijing. Dar nu exista vreun indicator specific al acestei tendințe.

China și Rusia nu văd neapărat la fel multe chestiuni internaționale. Dar nu există în lume două state cu interese
complet identice – indiferent cât de strânsă ar fi relația lor. În secolul 21, ideea de parteneri juniori și seniori este depășită și chiar arhaică, afirmă Kortunov. Adevăratele parteneriate internaționale se bazează pe respect reciproc, empatie și un echilibru de interese atent calibrat.

Owner

View Comments

  • China și-a consolidat relațiile nu doar cu Rusia ci și cu Belarus. Vineri, premierul chinez a fost la Minsk și s-a întâlnit cu premierul Belarusului. S-au semnat o serie de acorduri de cooperare între cele două țări în valoare de peste 3 miliarde de dolari. Aceasta după ce premierul chinez a participat miercuri, la Moscova, la cea de-a 29-a întâlnire a liderilor de guvern rus și chinez, ocazie cu care s-a prezentat noua versiune a planului de cooperare pentru investiții dintre Rusia și China. În primele șapte luni ale anului 2024, valoarea schimburilor economice dintre Rusia și China a ajuns la peste 136,67 de miliarde de dolari, mai mult cu 1,6% față de perioada similară din 2023. Când există respect reciproc, interese comune și seriozitate, totul e posibil.

Recent Posts

Erdogan: Decizia lui Biden poate aduce lumea în pragul unui război de amploare

Decizia președintelui american Joe Biden de a permite Kievului să lanseze atacuri în adâncimea teritoriului…

18 ore ago

Deputatul Șeremet, despre afirmația lui Zelenski privind Crimeea

Deputatul Dumei de Stat din partea regiunii Crimeea, Mihail Șeremet, membru al Comisiei de securitate,…

18 ore ago

Dmitri Medvedev: Atacul de răspuns

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, despre decizia neconfirmată privind lansarea de atacuri…

20 de ore ago

Peskov, despre minele antipersonal trimise Ucrainei

Este greu de spus dacă informația apărută în presa americană, potrivit căreia Administrația președintelui demisionar…

o zi ago

Lavrov, despre atacul ucrainenilor cu rachete ATACMS: Un semnal că Occidentul dorește escaladare

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, consideră că atacurile lansate de Forțele Armate ale Ucrainei…

2 zile ago

Zaharova: Dorința lui Macron de a da mâna cu Lavrov, manifestare a politicii ”cu fundul în două luntri”

Dorința președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a-i strânge mâna ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov,…

2 zile ago

This website uses cookies.