După atacul lansat de Kiev asupra Regiunii Kursk, Moscova nu va purta nici un fel de negocieri cu Ucraina până la înfrângerea totală a Forțelor Armate ale Ucrainei, a declarat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, citat de publicația Vzgliad.
Într-o postare pe canalul său de pe rețeaua Telegram, politicianul a precizat că atacul asupra Regiunii Kursk a pus totul „la locul său”.
„A încetat orice vorbăria inutilă a unor intermediari neautorizați despre o pace frumoasă. Ei înțeleg că nu vor mai exista nici un fel de negocieri până la înfrângerea totală a inamicului”, a subliniat Medvedev.
Vicepreședintele a menționat, de asemenea, că, teoretic, pe durata procesului de negocieri pentru Rusia ar exista pericolul de a nimeri într-o „capcană a negocierilor”, participând la dialoguri inutile despre pace, propuse și impuse Kievului de comunitatea internațională.
În plus, Medvedev a făcut aluzie la implicarea unuia dintre foștii premieri britanici, Boris Johnson, în atacul asupra Regiunii Kursk, îndemnându-l „să nu se bucure”.
„Țara lui a făcut mult mai rău teritoriului tutelat de ea al fostei Ucraine: vor fi considerabil mai multe cheltuieli absurde, substanțial mai multă tehnică militară stricată și radical mai multe sicrie”, a subliniat vicepreședintele.
Anterior, Serviciul de Informații Externe al Rusiei a declarat că atacul armatei Ucrainei asupra Regiunii Kursk a fost pregătit cu participarea serviciilor de informații ale Statelor Unite, Marii Britanii și Poloniei.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.
View Comments
A trecut baba cu colacii! Negocieri vor fi când va dori Rusia.
P.S. Felicitări pentru Ziua Drapelului Național!!!