80 de ani de la operațiunea Iași-Chișinău: Și cu numărul de soldați, dar mai ales cu pricepere*

Pe 20 august 1944, Armata Roșie a început una dintre cele mai de succes operațiuni ale sale din Marele Război pentru Apărarea Patriei. În doar 10 zile, prin acțiuni coordonate a două fronturi a înfrânt gruparea inamicului care acoperea Balcanii, a început eliberarea lor și a reușit, totodată, să ia România de la Al Treilea Reich, făcând-o aliata ei, scrie telegra.ph.

Încercări de a trece Nistrul și de a începe eliberarea Moldovei și a României au fost întreprinse încă de la începutul lunii aprilie 1944, precum și în lunile mai și iunie. Trupele sovietice au fost însă prea epuizate de înaintarea rapidă spre vest și de luptele aprige de pe Nipru, Bugulul de Sud și din timpul eliberării Odessei. Din același motiv, au apărut dificultăți în furnizarea de muniție și arme. Unitățile acuzau o lipsă acută de oameni.

Din moment ce nu au reușit să construiască ”Zidul de Est” pe Nistru, germanii și românii au încercat să se agațe măcar de un fel de barieră de apă. În plus, erau tot mai aproape de principalele lor baze de aprovizionare, distanța se reducea, în spatele frontului nu erau partizani și, de aceea, aprovizionarea lor devenea tot mai bună. În general, românii se apropiaseră de granițele lor și, de aceea, luptau tot mai înverșunați… dar nu chiar atât de aprig ca nemții.

Acesta a fost și factorul pe care a decis să mizeze Statul Major General Sovietic – să treacă Nistrul și să lanseze atacuri acolo unde se apărau cu mai puțin stoicism trupele române, să le spargă apărarea și să prindă ca într-un clește Armata a 6-a germană. Misiunea a fost ușurată de faptul că mai la nord, în Belarus și Polonia, se încheia operațiunea ”Bagration”. Grupul german de armate ”Centru” a fost, practic, distrus. Din dorința de a acoperi uriașa ”gaură” formată pe Frontul de Est Hitler a ordonat ca din grupul de armate ”Ucraina de Sud” să fie retrase 12 divizii. Numai trupele aliate puteau înlocui această pierdere.

Misiune îngreunată și de faptul că în 2,5 luni de acalmie, inamicul reușise să pregătească o apărare adânc eșalonată, care acum trebuia spartă. O soluție putea fi concentrarea unor grupuri de asalt pe un segment îngust al frontului și o puternică acțiune de artilerie, concentrată atât pe lățimea zonei de ofensivă, cât și în adâncime.

La Moscova, au plănuit ca atacul să fie lansat concomitent cu forțele a două fronturi – al 2-lea Ucrainean, al general-colonelului Rodion Malinovski, și al 3-lea Ucrainean, al generalului de armată Fiodor Tolbuhin. Le-a opus rezistență grupul de armate „Ucraina de Sud”, comandat de general- colonelul Johannes Friesner. A preluat comanda grupului de armate cu mai puțin de o lună înainte de ofensiva sovietică. Linia frontului apărată de grup era aproape în unghi drept, iar una din laturi, orientată spre est, trebuia protejată pe Nistru împotriva Frontului 3 Ucrainean, iar latura de nord împotriva Frontului 2 Ucrainean. Predecesorii generalului german, când Hitler, la propunerea lui Guderian, le-a ordonat să transfere toate diviziile de tancuri și motorizate, adică rezerva mobilă, în Belarus, nu numai că nu s-au opus, dar nici măcar nu au cerut retragerea grupului cu scopul îndreptării liniei frontului, ceea ce le-ar fi permis să consolideze formațiunile defensive. Drept urmare, Armata a 6-a, care se apăra în vârful „unghiului”, la nord-vest de Chișinău, era, practic, semiîncercuită deja și nu dispunea de rezerve mobile. Dictatorul român Ion Antonescu i s-a adresat lui Hitler cu o propunere de a nivela frontul cu două săptămâni înainte de ofensiva sovietică. Iată ce a scris, în acest sens, generalul Heinz Guderian, în memoriile sale:

„La rândul său, Antonescu a propus să lase Moldova și să se retragă pe linia Galați, Focșani, Creasta Carpaților, dacă așa cer interesele comune ale aliaților”.

Aceeași propunere a fost cuprinsă în raportul pentru Hitler întocmit de comandantului Grupului de armate ”Ucraina de Sud”, generalul Friessner. Dar Hitler a ignorat aceste propuneri.

La dreapta de nemți, de la nord la sud pe Nistru, dispozitivul de apărare era asigurat de Armata a 3-a română condusă de general-maiorul Petre Dumitrescu, făcută ferfeniță la Stalingrad, Herson, Nikolaev și Odesa, iar mai la stânga, de la est la vest, de nu mai puțin bătuta Armată a 4-a a general-maiorului Ioan Racoviță, înlocuit chiar înainte de ofensiva sovietică, dar înlocuitorul nu a avut timp să ajungă.

Efectivul total al grupului de armate „Ucraina de Sud”, care a apărat o linie de front de 700 km, a atins 900.000 de oameni, care dispuneau de 7600 de tunuri și mortiere, 400 de tancuri și tunuri autopropulsate. Cerul era acoperit de 810 avioane. Acestor forțe li s-au opus 1.250.000 de soldați sovietici, 16.000 tunuri de artilerie și mortiere, 1900 de tancuri și autotunuri, aproximativ 2.200 de avioane.

Al 2-lea Front Ucrainean a atacat mai la nord-vest de Iași, al 3-lea Front Ucrainean, la sud de Bender. Pentru a convinge inamicul că atacul ar fi fost lansat pe altă direcție, în regiunea Chișinău au fost aplicate măsuri speciale de dezinformare.

Ofensiva fronturilor trebuia să aibă loc pe direcție convergentă pentru a închide imediat Armata a 6-a a Wehrmacht-ului într-un cazan. După care, fără a permite inamicului să astupe gaura formată în formațiuni, trupele fronturilor trebuiau să avanseze în adâncul teritoriului României. Pentru a ocupa teritoriile ei de pe mal, în a treia zi ofensivei era preconizată debarcarea pe malul sudic a estuarului Nistrului a unui desant marin, traversarea estuarului și eliberarea orașului Akkerman. După care urma ca, printr-un salt vertiginos, să fie eliberate orașele sovietice la Dunăre, Reni, Chilia, Izmail, și să fie traversată Dunărea, debarcând trupe în Delta Dunării, în zona porturilor Sulina, Chilia și Vilkovo, și în principalul port românesc de la Marea Neagră, Constanța.

Operațiunea a decurs fără poticneli, fără hopuri, și este unul dintre exemplele de referință ale artei militare, atât în faza de planificare, cât și în cea de realizare. A început în dimineața zilei de 20 august 1944, cu un baraj masiv de artilerie. La 7:40, în urma unui dublu baraj de foc, trupele au pornit înainte.

Densitatea focului a fost atât de puternică, încât tranșeele și fortificațiile românești de pe direcția principalelor atacuri au fost făcut una cu pământul cu toți oamenii care se adăpostiseră acolo. Puținii solați și ofițeri români și germani care au supraviețuit din unitățile care au avut ghinionul să se află acolo, au fost, în marea lor majoritate, răniți sau cu contuzii. După barajul de artilerie, la obuzele care cădeau din cer s-au alăturat avioanele de atac sovietice Il-2. Din chiar prima zi, trupele sovietice au spart prima linie de apărare a inimcului, iar în unele locuri chiar și a doua. În grupul de forțe al Armatei 3 Române a generalului Dumitrescu au încetat efectiv să mai existe două divizii ale Corpului 29 de Armată: cea de-a 4-a de vânători de munte și cea de-a 21-a de infanterie. În grupul de forțe al Armatei a 4-a Române au existat cinci astfel de divizii.

Trebuiau scoase rapid din cazanul în care au intrat trupele Armatei a 6-a. Comandantul Grupului de Armate „Ucraina de Sud”, Johannes Friesner, l-a întrebat, în acest sens, pe Hitler care, conform obiceiului, nu spunea nimic în astfel de situații. Atunci Friesner a decis să dea ordin de retragere fără aprobare de sus, pe propria sa barbă și propriul său risc. Nu dorea ca Armata a 6-a, care avea același număr ca armata feldmareșalului Paulus, să repeta soarta pe care aceasta o avusese la Stalingrad. Pe 21 august, ordinul a fost adus la cunoștința trupelor Armatei a 6-a și au început să se retragă pe 22 august, iar ordinul a fost confirmat, chiar și cu întârziere, de Statul Major al Forțelor Terestre ale Wehrmacht-ului… dar era deja prea târziu.

Spre sfârșitul zilei de 23 august, Armata a 6-a (pentru a doua oară în istoria sa) a nimerit în încercuire operațională. În noaptea de 22 august, marinarii Flotilei militare Dunărene și grupul de desant al Armatei 46 au trecut cu succes cei 11 kilometri al estuarului Nistru, au eliberat Akkerman și au început să avanseze rapid spre Dunăre. Apărarea Armatei a 3-a Române s-a împrăștiat definitiv, iar retragerea acesteia prin Basarabia spre frontiera de stat antebelică a României s-a transformat în fugă. Dar căi de retragere de-a lungul litoralului Mării Negre, care abundă, în acest loc, de numeroase delte, lacuri, limanuri și stufăriș, erau puține. Pe 24 august, Flotila militară a Dunării a debarcat trupe în Jebrian – Vilkovo, privând astfel Armata a 3-a de căi de retragere și aceasta a capitulat. În aceeași zi, Armata a 5-a de asalt a Frontului 3 Ucrainean a eliberat Chișinăul.

Pe 23 august, în capitala României, București, a început răscoală împotriva regimului fascist al lui Antonescu. Regele Mihai I a ordonat arestarea dictatorului și a generalilor acestuia. S-a format un nou guvern, care a declarat retragerea României din războiul purtat de partea celui de-al Treilea Reich și a cerut ca trupele germane să părăsească imediat teritoriul țării. Desigur, s-a primit un refuz, iar a doua zi dimineața Bucureștiul a fost bombardat de aviația germană. Wehrmachtul a lansat o ofensivă asupra capitalei României, iar Regele Mihai I a cerut ajutorul comandamentului sovietic. Ca atare, în planurile de ofensivă a trupelor ambelor fronturi au fost operate modificări, pentru a-i ajuta pe aliații români. Pe 27 august, a fost lichidat un grup inamic, înconjurat la est de râul Prut. Era vorba, în principal, de formațiuni ale Armatei a 6-a a Wehrmacht-ului, care a încetat din nou să mai existe, doar că de data aceasta comandantul său nu a rămas cu soldații, ca Paulus, ci i-a abandonat și a fugit. A doua zi, soarta celor înconjurați au avut-o și acele trupe care au reușit să treacă pe malul vestic al Prutului și au încercat să ajungă la Carpați.

În același timp, pentru a preveni acțiunile forțelor pro-naziste, pușcașii marini din Flotila Militară Dunăreană au preluat controlul asupra principalei baze navale românești de pe Dunăre, orașul Sulina, după care, pe 29 august, în Constanța au fost debarcați ca desant. Echipajele navelor au fost coborâte de la bordul navelor pe mal.

Astfel s-a încheiat operațiunea Iași-Chișinău. Grupul de armate „Ucraina de Sud” a fost distrus, Moldova a fost în cele din urmă eliberată, iar România s-a transformat dintr-un aliat al celui de-al Treilea Reich într-un aliat al URSS și a declarat război Germaniei pe 25 august 1944. S-a dat startul pentru lunga și sângeroasa operațiune de eliberare a Balcanilor.

––– * O parafrazare a dictonului marelui comandant de trupe, Aleksandr Suvorov: Să lupți nu cu numărul de soldați, ci cu priceperea.