Hot News
Arctica friguroasă
12/08
În Sudja, Regiunea Kursk, nu sunt militari ucraineni
13/08

Putin: Acum, nu mai avem ce discuta cu Kievul

Foto: kremlin.ru

Vladimir Putin a convocat o reuniune dedicată situației din regiunile de graniță cu Ucraina (în imagine). Președintele consideră că pentru Kiev scopul atacurilor lansate în zonele de frontieră este îmbunătățirea pozițiilor de negociere ale Ucrainei. Dar după atacurile împotriva civililor și a obiectivelor de energie nucleară, nu mai este nimic de discutat cu autoritățile ucrainene, scrie Kommersant.

„Devine evident de ce regimul de la Kiev a refuzat propunerile noastre de a reveni la planul de soluționare pașnică, precum și la propunerile mediatorilor interesați și neutri. Judecând după toate probabilitățile, cu ajutorul stăpânilor lui occidentali, inamicul le îndeplinește dorința. Occidentul luptă cu noi cu mâinile ucrainenilor. Judecând după toate probabilitățile, inamicul urmărește să-și îmbunătățească, pe viitor, pozițiile lui de negociere”, a spus Vladimir Putin.

Potrivit președintelui rus, după atacul asupra zonelor de frontieră, nu mai este nimic de discutat cu Kievul. „Despre ce fel de negocieri poate fi, în general, vorba cu oameni care atacă la nimereală civili, infrastructura civilă și încearcă să creeze amenințări la adresa energiei nucleare? Despre ce poți, în general, să vorbești cu ei?” – a subliniat Putin în timpul reuniunii.

Șeful statului a cerut Ministerului Apărării să scoată Forțele Armate ucrainene de pe teritoriul țării și să asigure apoi o acoperire sigură a frontierei cu Ucraina.

Kommersant amintește că în luna iunie, Vladimir Putin a propus o încetare a focului și demararea negocierilor: el a cerut retragerea trupelor ucrainene din republicile DNR, LNR, regiunile Zaporojie și Herson și renunțarea Ucrainei la aderarea la NATO. Ucraina a refuzat. Mai târziu, la propunerea premierului Ungariei, Viktor Orban, de a se gândi la o încetare a focului, deoarece ar putea accelera desfășurării de negocieri, Volodimir Zelenski, a răspuns tot cu un refuz. Și cu toate acestea, pe 24 iulie, Ucraina a anunțat că este dispusă să negocieze. Atunci, Dmitri Peskov a spus că Rusia este deschisă pentru acest proces.

Luptele din zonele de frontieră ale Regiunii Kursk au început pe 6 august. Patru zile mai târziu, guvernatorul regiunii, Aleksei Smirnov, a anunțat că un grup ucrainean de sabotaj și recunoaștere a intrat în raionul Belovski. Pe 11 august, Ministerul Apărării a anunțat că încercările forțelor ucrainene de a pătrunde pe teritoriul acestui raion au fost zădărnicite. În plus, tot pe 11 august, la Centrala Nucleară de la Zaporojie a izbucnit un incendiu la turnul de răcire al unității. Potrivit concernului Rosatom, armata ucraineană a atacat cu două drone. Incendiul a fost stins, dar structurile interne ale turnului de răcire au suferit avarii grave.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Nu v-ați lămurit până acum ce reprezintă negocierile pentru Kiev și toată gașca? Minsk, Istanbul, summit-urile pentru pace, trâmbițarea la nesfârșit a dorinței lor pentru ,,negocieri” nu vă spun nimic? Toate acestea au fost doar pentru câștigare de timp în vederea înarmării, o manipulare a oamenilor pentru a justifica miliardele de dolari pompate Ucrainei din banii publici, o și mai mare îmbogățire a celor care controlează industria armamentului, adică o bătaie de joc la adresa celor care chiar au sperat în negocieri. Cu acești nemernici nu se poate face vreodată negocieri, în primul rând pentru că nu poți avea încredere în ei, în al doilea rând pentru că nici măcar nu au intenția să negocieze și, în al treilea rând, pentru că din punct de vedere intelectual ar fi incapabili de așa ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2939167