MAE rus: Serviciile speciale ale Ucrainei au avut pregătită o provocare pentru parada dedicată Zilei Marinei Militare Ruse, 28 iulie

Riabkov, despre operațiunea Kievului, ”o nebunie”, care ar fi aruncat Rusia și SUA într-o fază incontrolabilă de conflict

Serviciile speciale ale Ucrainei pregătiseră o provocare care urma să aibă loc, după cum a dat de înțeles viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov, pe 28 iunie, la Sankt Petersburg, la parada dedicată Zilei Marinei Militare. Potrivit diplomatului, operațiunea Kievului a fost împiedicată în urma convorbirilor telefonice dintre miniștrii apărării rus și american, Andrei Belousov și Lloyd Austin, relatează Vzgliad și alte publicații rusești.

Vorbind pe postul TV ”Rossia 1”, Riabkov a catalogat provocarea care se pregătise drept un episod „foarte îngrijorător”, planificat pe fondul „evenimentelor noastre interne pentru a produce pagube maxime și pentru a obține efectul mediatic maxim de care aveau nevoie”. „Slavă Domnului că am depășit momentul, adică semnalul transmis de conducerea noatră militară și de ministrul Apărării omologului american a avut, se face, efect”, a subliniat Riabkov.

El a precizat că doar cu câteva zile înainte de paradă, Belousov l-a contactat pe Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, căruia i-a cerut să convingă Kievul să renunțe la planul lui.

„Pot spune că, după unele indicii, semnalul trimis de partea rusă la Washington – și după câte înțeleg, nu numai la Washington, ci și în alte capitale controlate de Washington – a ajuns. Am evitat o nouă spirală a escaladării situației”, a subliniat viceministrul de Externe.

Întrebat direct dacă se pregătise ceva pentru parada de la Sankt Petersburg, Riabkov a răspuns diplomatic: „Nu vreau să intru în detalii, dar în principiu a existat o anumită legătură și cu acest tip de evenimente”. Oricum, el a definit situația în sine, care a putut fi evitată, drept o „nebunie”.

Unele dintre publicațiile ruse au încercat să ”descifreze” mesajul foarte diplomatic al lui Serghei Riabkov care nu a vrut să ”intre în detalii” și au spus lucrurile ”pe șleau”, precum REN TV: ”Serviciile speciale ale Ucrainei pregătiseră un atentat la viața președintelui Rusiei, Vladimir Putin, și a ministrului Apărării, Andrei Belousov. Acțiunea urma să aibă loc pe 28 iulie, la parada dedicată Zilei Marinei Militare și desfășurată la Sankt Petersburg, a anunțat viceministrul de Externe, Serghei Riabkov”.

Anterior, pe 18 iulie, reprezentanta oficială a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, declarase că țările occidentale au luat parte la pregătirea tentativelor de asasinare a lui Putin, operațiuni a căror existență a fost recunoscută de șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (GUR), Kirill Budanov.

Zaharova a anunțat, de asemenea, că atentatul la viața lui Putin s-a pregătit cu banii Statelor Unite. Potrivit spuselor sale, finanțând la greu Ucraina și asigurând livrări necontrolate de arme, Statele Unite au creat la Kiev un regim terorist, pe care l-au transformat într-o „mașină pentru comiterea de crime și atacuri teroriste”.

Owner

View Comments

  • Aici au avut un rol important serviciile de informații ruse, care s-au dovedit excelente FSB sau GRU sau ambele). Pentru că activitatea de spionaj, de strângere a informațiilor anticipează mișcările politice, militare, economice și tehnologice la nivel mondial. Este o necesitate și se desfășoară atât pe timp de pace, cât și pe timp de război, se spionează atât aliații cât și dușmanii. Este o activitate legitimă a oricărui stat, ofițerii de informații sunt oameni trimiși de țara lor ca niște soldați în luptă. Spionajul un factor de echilibru, poate preveni declanșarea unor conflicte sau limitarea lor. Informația înseamnă putere și cine o deține și o utilizează inteligent își domină adversarii politici, militari sau economici. Ce s-ar fi întâmplat dacă serviciile ruse de informații nu ar fi aflat la timp de planul Ucrainei? Nici nu vreau să mă gândesc! Serviciile de informații ruse care, prin munca lor, au evitat producerea unei adevărate tragedii cu toate urmările catastrofale, merită felicitări, decorații, prime și măriri de salariu. Iar efectivul serviciilor de informații ruse trebuie mărit pentru că și numărul demenților anti-ruși de pe planetă s-a mărit.

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

5 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

5 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

7 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

7 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

8 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

o zi ago

This website uses cookies.