Categories: Rusia si lumea

Zaharova, despre reacția Rusiei la decizia Moldovei de expulzare a atașatului militar

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova l-a declarat persona non grata pe asistentul atașatului militar al Ambasadei Rusiei, căruia i s-a cerut să părăsească țara. Reprezentanta oficială a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a declarat pentru RTVI că Moscova va răspunde, conform tradiției, la decizia Chișinăului.

„Un răspuns va fi, așa cum se întâmplă mereu. În oglindă, simetric sau asimetric, acest lucru va fi decis în interesele Rusiei”, a promis ea.

Potrivit MAE al Moldovei, ambasadorul rus Oleg Vasnețov a fost convocat la minister joi, 1 august, unde i s-a înmânat o notă prin care un angajat al ambasadei Rusiei la Chișinău este declarat persona non grata.

Potrivit comunicatului de presă, autoritățile moldovenești primiseră anterior informații potrivit cărora diplomatul rus ar fi desfășurat, chipurile, pe teritoriul Republicii Moldova activități ”incompatibile cu statutul său diplomatic”.

Potrivit lui Vasnețov, este vorba despre asistentul atașatului militar al Ambasadei Rusiei, care acum „trebuie să părăsească țara într-un anumit interval de timp”.

Ambasadorul a amintit că în urmă cu un an, la adresa Ambasadei Rusiei în Moldova au fost lansate deja acuzații de „activități de spionaj”, după care 45 de angajați ai misiunii diplomatice ruse au fost expulzați din țară. Atunci, presa locală a promovat intens ideea că pe acoperișul ambasadei ruse ar fi amplasate, chipurile, antene și dispozitive de transmisie, ce permit efectuarea unor misiuni de spionaj.

Ce s-a întâmplat

De această dată, decizia autorităților moldovenești a fost precedată de reținerea șefului departamentului juridic al Parlamentului Republicii Moldova, Ion Creangă, și a unuia dintre polițiștii de frontieră care lucra pe aeroportul din Chișinău.

Interfax a transmis, citând Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), că arestările au avut loc în seara zilei de 30 iulie, în cadrul unui caz de urmărire penală, iar a doua zi au fost efectuate percheziții la secția juridică a parlamentului.

Serviciile de informații din Moldova au estimat că Ion Creangă se întâlnea cu un angajat al ambasadei Rusiei și, în schimbul unei recompense bănești, i-a transmis acestuia niște informații. Ancheta în privința lui Creangă se derulează ca parte a unui dosar de înaltă trădare, a menționat Interfax.

Presa din Republica Moldova a precizat că ambii oficiali reținuți s-ar fi întâlnit cu atașatul militar adjunct al Rusiei în Moldova.

Ambasada Rusiei la Chișinău a evaluat acuzațiile la adresa părții ruse drept „o altă manifestare a sentimentelor anti-ruse create artificial în Moldova”.

Owner

View Comments

  • Aceste decizii idioate fac parte din sancțiunile împotriva Rusiei și promovarea sentimentelor antirusești promovate și impuse de SUA Occidentului și sateliților. Evident că s-a conformat și Republica Moldova. Oamenii nu mai au voie să se întâlnească între ei, iar dacă e vorba despre un cetățean rus imediat sunt acuzați de spionaj? Sunt bolnavi, suferă de ,,spionită" și văd peste tot spioni ruși? Și noi ne putem ,,lăuda" cu asemenea decizii jalnice, care fac de rușine diplomația română (dacă se poate numi diplomație!) S-au închis centrele culturale rusești din toată țara, au fost expulzați angajați ai Ambasadei Ruse de la București, persoanele rusofile sunt catalogate ,,putiniste" și multe alte asemenea nebunii. Ca slugi obediente, ne-am făcut din plin datoria față de stăpânul de la Washington. Jenant, pentru că ne-am lăsat manipulați de americani și occidentali, care nu dau doi bani pe noi! Îmi vine în minte cazul ,,spionului fotograf" român, folosit de țap ispășitor pentru a distrage atenția oamenilor de la cazul Coldea. Păcat că a fost sacrificat un diplomat al Ambasadei Ruse. De parcă Rusia ar avea nevoie de niște poze făcute în afara unei baze militare cu un aparat vizibil. Bine că ,,spionul" n-a făcut poze cu un aparat din secolul al XIX-lea, cu burduf și montat pe un trepied! Rusia are sateliți care pot vedea nu doar convoaiele și trupele de la noi, dar și ce bocanci poartă militarii. Au existat oameni care s-au intersectat pe șosele cu convoaie militare pe care le-au filmat și le-au postat pe YouTube sau rețele de socializare, oameni care au filmat în gări trenuri cu echipament militar. Și aceia sunt spioni? Vor fi acuzați de trădare și ei? Vor fi acuzați și cei care au acasă operele scriitorilor ruși, care se uită la documentare despre Rusia, care admiră cultura rusă? Psihopații lumii iau decizii cretine, iar slugile le execută fără să gândească. Orice țară din lume are servicii de informații și de spionaj, că altfel nu poate supraviețui. Din toate timpurile au existat. Din aceste servicii fac parte oameni inteligenți, foarte bine pregătiți, dotați cu anumite abilități, care sunt conștienți de riscul pe care îl reprezintă această meserie. Dar ca să vezi la tot pasul spioni ruși, să crezi că toată lumea spionează, asta mi se pare că face parte din categoria patologică. Dar despre spionii de la CIA, MI6, Mossad și alte agenții occidentale de ce nu se agită nimeni? Spionii ruși sunt angajați ai unei instituții și își fac datoria pentru care sunt plătiți și pentru care s-au pregătit. Spionii din celelalte țări se ocupă cumva de creșterea viermilor de mătase? Ce lume dusă cu pluta...

Recent Posts

FENOMENALUL SUCCES ȘI AUDIENȚA EXPLOZIVĂ A EMISIUNILOR TV ALE JURNALISTULUI GRADU TUDOR PE TEMA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA

(pamflet) Ioan POPA     Domnul Gradu Tudor este un jurnalist de televiziune bun profesionist și…

10 ore ago

Un maestru român de taekwondo a ținut un master class la Orel

Maestrul român de taekwondo de gradul șapte dan Ioan Tiurean, care străbate lumea pe motocicletă,…

12 ore ago

Putin: Omenirea se confruntă cu probleme foarte dificile

Omenirea se confruntă cu probleme serioase, pentru a căror rezolvare este nevoie de unitate, a…

12 ore ago

Kennedy Jr. și fiul lui Trump au ieșit cu o declarație privind Ucraina

Febra militaristă de la Washington a atins un nivel nemaivăzut, au avertizat într-un articol comun…

13 ore ago

Demență! Zaharova, despre declarația lui Stoltenberg privind atacuri asupra Rusiei cu arme occidentale

Reprezentanta oficială a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a catalogat drept ”demență și curaj”…

14 ore ago

Onet, despre cearta dintre Zelenski și ministrul polonez de Externe la întâlnirea de la Kiev

La o întâlnire de la capitala Ucrainei, Zelenski i-a cerut lui Sikorsky să nu umfle…

o zi ago

This website uses cookies.