Hot News
Szijjártó a acuzat Polonia de ipocrizie, întrucât ea achiziționează petrol rusesc
30/07
Putin a decorat-o pe văduva lui Soljenițîn
30/07

„Mai bine o Moldovă săracă, patriarhală, decât o Europă cu asemenea valori”

Foto: moldpres.md

Satanismul și sodomia prezente la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris, au provocat o reacție de revoltă în cercurile opoziției politice din Republica Moldova , scrie EADaily.com. În timp ce președintele marionetă pro-european Maia Sandu, care prezentă fiind la deschidere, a aplaudat bătaia de joc la adresa valorilor creștine, partea sănătoasă a societății moldovene a pus la îndoiala perspectivele euro-integrării.

„Sunt creștin, sunt tolerant, sunt înțelegător, dar nu accept nimic de genul acesta. Dacă într-adevăr aceasta este Europa, atunci nu îmi doresc să fiu într-o asemenea Europă”, a declarat liderul Partidului Liberal-Democrat, ex-premierul Vlad Filat.

Fostul ministru al învățământului, Corneliu Popovici, a postat in rețelele sociale un mesaj, în care a numit cele văzute drept „o rușine, o parodie jalnică și scârboasă a identității creștine”.

„Din păcate, ceremonia, fiind una dintre cele proaste de a lungul istoriei, a purtat un caracter propagandistic, rușinos și ideologic. Mă alătur acelora care, din respect pentru sportivii ce reprezintă Moldova la aceste Jocuri Olimpice, vor urmări exclusiv performanța lor la întreceri. În rest voi evita vizionarea acestor „jocuri”. Alte comentarii sunt inutile”, a scris Popovici.

Faptul că scene blasfematoare pentru creștini au fost incluse în ceremonia de deschidere a Olimpiadei din Paris, întărește îndeosebi ideile exprimate de către filosoful german Oswald Schpengler în lucrarea sa, „Apusul Europei”, a observat faimosul caricaturist Alexandr Dimitrov. Comentând show-ul ciudaților care au reprezentat „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci, domnia sa a scris că îi iubește și îi respectă pe francezi, dar că este silit să constate că „în țara lor se petrece ceva în neregulă”.

„Mai bine Moldova mea patriarhală, cea asuprită, săracă, înapoiată, cu bisericile și mănăstirile ei, decât „Dionys-ul” vostru albastru despuiat și „femeia” bărboasă contorsionându-se în convulsii erotice”, a subliniat artistul.

Din partea sa, fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a reacționat de asemenea la cele petrecute zilele acestea în capitala franceză. Liderul Partidului Socialiștilor și-a exprimat gratitudinea organizatorilor Olimpiadei pentru că „ne-au prezentat ce s-a petrecut cu valorile europene în ultimii ani”.

„Știam că totul degradează, dar nu într-o asemenea măsură. Noi nu avem nevoie de o asemenea Europă perversă și anticreștină. Mai bine să fim suverani, cu valori creștine și familie tradițională”, a rezumat Dodon.

La rândul său, politologul Zurab Todua a presupus că închiderea Olimpiadei va fi și mai „creativă”, iar publicistul Alexandr Stahurski a adăugat că „Olimpiada se coboară în mod sigur la nivelul Euroviziunii”.

Amintim faptul că președintele Moldovei Maia Sandu, cunoscuta pentru orientarea sa netradițională, a ocupat locul in primele rânduri la „petrecerea vrăjitoarelor” din Paris. Mărturie stă fotografia oficială a liderilor țărilor membre, în centrul cărora se găsește un transvestit îmbrăcat în rochie strălucitoare și perucă (în imagine).

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Când priviți această imagine, priviți la decăderea morală și culturală a Europei! Priviți la acei lideri care sunt mândri și fericiți că se pozează alături de o creatură portocalie, pe care nu o poți defini. Despre ce valori mai putem vorbi în Europa? A importat de peste ocean toate mizeriile și aberațiile, a dezumanizat omul. Acesta este progresul, aceasta este civilizația? Este un regres și o degradare umană, o reîntoarcere la cele mai negre perioade ale istoriei lumii. Despre bubulina Maia, nici nu merită să spun ceva. Dacă a îmbrăcat o ie nu înseamnă că e mare patrioată. La fel de penibilă este, așa cum ar fi fost Iohannis dacă apărea în ițari și opinci. Nici România și nici Republica Moldova nu au valori comune cu SUA și actualul Occident. Ce legături comune am avea cu țări care promovează drogurile, prostituția, homosexualitatea, pedofilia și denigrează familia tradițională? Valori comune avem cu Rusia: religia, cultura, tradițiile, istoria. În acest spațiu trebuie să rămânem, dacă vrem să supraviețuim ca nație. Închiderea circului numit ,,olimpiadă” ar fi întradevăr spectaculoasă dacă toți din poză s-ar arunca în Sena! (fără colac de salvare)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2979432