Dacă SUA vor instala rachete în Germania, obiective importante ruse se vor găsi în zona de accesibilitate a acestora, cu un timp de zbor până la țintă de circa 10 minute, atunci Moscova se va considera liberă de a renunța la moratoriul impus asupra instalării armamentului său, relatează RBC.
Dacă SUA vor instala sisteme de rachete de înaltă precizie, atunci obiective importante ruse se vor afla in zona de accesibilitate a acestui tip de armament, inclusiv centre ale infrastructurii administrative, industriale și de apărare, a declarat președintele Vladimir Putin la parada organizată cu ocazia Zilei Marinei Militare Ruse în Sankt Petersburg (în imagine).
„In cazul punerii în aplicare a unor asemenea planuri, ne vom considera liberi de a respecta moratoriul unilateral, pe care ni l-am asumat, cu privire la instalarea mijloacelor de armament balistic cu rază medie și mai scurtă de acțiune, incluzând și creșterea posibilităților unităților de coastă ale Flotei noastre Militare”, a avertizatt șeful statului rus.
Intențiile dislocării in Europa a armamentului american au fost comparate de către Putin cu vremurile războiului rece. Potrivit celor spuse de președinte, timpul de zbor la țintă al rachetelor, în cazul țintelor aflate pe teritoriul rus, este de 10 minute. De asemenea, președintele a amintit că anterior, în cadrul unor exerciții, SUA au elaborat transferul sistemelor de rachete în Danemarca și Filipine.
Potrivit planurilor declarate de către Germania și SUA la summitul NATO, pe teritoriul german , vor fi instalate începând din 2026 rachete de croazieră Tomahawk, SM-6 și rachete hipersonice. Desfășurarea va avea un caracter „episodic”, șeful Ministerului Apărării Germaniei, Boris Pistorius, a numit aceasta drept răspuns la dislocarea sistemelor de rachete operativ-tactice „Iskander” în Regiunea Kaliningrad, notând că locul dislocării nu este deocamdată ales.
Potrivit celor spuse de către cancelarul Olaf Scholz, dislocarea rachetelor in Germania reprezintă în factor de constrângere, chemat să garanteze că ” nu va fi război”. Pentru ca Berlinul să renunțe la aceste planuri, Rusia trebuie să înceteze conflictul cu Ucraina, a declarat cancelarul.
Kremlinul vede in planurile SUA „atributele unui război rece cu confruntare, cu o confruntare directă”. Adjunctul șefului Ministerului Afacerilor Externe, Serghei Riabkov, nu exclude posibilitatea ca Rusia, drept răspuns, să disloce inclusiv rachete cu încărcătură nucleară.
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…
This website uses cookies.
View Comments
,,Ferice neamul ce, mereu,
Credința țarului păstrează,
Smerenie lui Dumnezeu
Și vechea datină urmează,
Îi e virtutea giuvaier
Și fericirea țării sale,
Păzește a dreptății cale
Și libertăți-i e străjer".
(Gavril Derjavin - ,,Dregătorul")
Fericit e poporul rus cu un conducător luminat și iubitor de țară. Atâta timp cât sunteți uniți, nimeni nu vă poate învinge. Dumnezeu să păzească Rusia și pe conducătorul ei, președintele Putin!