Hot News
Patrușev a deconspirat planurile NATO de ocupare a Mării Negre
28/07
Parada Marinei Militare Ruse din Sankt Petersburg în direct (VIDEO)
28/07

Orban a subliniat creșterea sprijinului acordat Rusiei în lume, în pofida indicațiilor Occidentului

27 iulie 2024. Băile Tușnad. Viktor Orban/ Foto: AP

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, ținând un discurs în orașul românesc Băile Tușnad, a declarat că toți au început să sprijine Rusia, în pofida indicațiilor Occidentului de a i se opune, scrie revista „Mejdunarodnaia jizni” („Viața internațională” – n.r.). Discursul său a fost transmis de către canalul de televiziune M1.

„Occidentul a dat indicația că lumea să se opună Rusiei și să susțină Occidentul din considerente morale. In realitate, se petrece invers, toți susțin din ce în ce mai mult Rusia”, a remarcat Orban, citat de RIA „Novosti”. Premierul maghiar a subliniat că Moscova este sprijinită de către unele dintre cele mai mari state , printre care India, Republica Populară Chineză și Iranul.

Orban a subliniat, de asemenea, că Rusia s-a adaptat cu succes la sancțiunile inițiate împotriva Moscovei de către Occident, începând cu anul 2014. „Vitalitatea economică a țării este remarcabilă, nu există nicio îndoială”, a recunoscut el, adăugând că prezentarea Rusiei ca autocrație neo-stalinistă nu corespunde realității.

„Trebuie să ne pregătim pentru faptul că Ucraina nu va deveni membră nici a UE, nici a NATO, pentru că noi, europenii, nu avem suficienți bani pentru asta. Ucraina va reveni la poziția de stat-tampon, dacă va avea noroc, atunci cu garanții internaționale de securitate, care vor fi stabilite prin acordul dintre Rusia și Statele Unite, poate că noi, Europa, vom putea lua parte la asta”, a menționat Orban.

El a adăugat că Uniunea Europeană a pierdut în conflictul actual. Premierul este de părere că autoritățile americane „vor rămâne la o parte” și „Europa nu va putea finanța războiul, refacerea Ucrainei și nici măcar funcționarea acesteia”. Orban a subliniat că ucrainenii „negociază dacă vor plăti 20% sau 60% din împrumuturile luate”.

Anterior, prim-ministrul Ungariei, Victor Orban, a declarat că țările Occidentului doresc să înfrângă militar Rusia în conflictul cu Ucraina, pentru a ajunge la bogățiile sale, așa cum au incercat să o facă în anii ’90.

„Liderii occidentali, porniți pe calea războiului, doresc să înfrângă Rusia prin mijloace militare. Planul lor genial este absolut simplu, pentru că este vorba de bani, care dau influență și putere”, a spus Orban, răspunzând la întrebarea, de ce Occidentul tinde spre o victorie militară asupra Rusiei în conflictul ucrainean.

Domnia sa și-a exprimat, de asemenea, opinia că europenii visează să se întoarca în anii ’90, când se „implementaseră fără niciun obstacol în economia Rusiei”. După părerea premierului ungar, în perioada aceea Occidentul a încercat să exploateze Rusia și Ucraina, dar ” rușii au luat până la urmă situația în mâini si au remodelat-o în modul propriu lor” .

2 Comments

  1. Carmen spune:

    ,,Iar Rusia tihnită, mereu strălucitoare,
    S-o tulbure dușmanul nicicând nu va-ndrăzni!”
    (Kondrati Rîleev – ,, Dragostea de patrie”)

  2. Ioan spune:

    Premierul maghiar Viktor Orban aflat în România a spus la Tușnad că popoarele Europei trebuie să se pregătească să plătească politica belicoasă pe care UE o duce amestecându-se într-un război care nu este al ei.
    Păi de ce, Viktore, să plătească popoarele din Europa politica belicoasă pe care o duce UE și să nu plătească asta politicienii din UE și jurnaliștii care și-au făcut o meserie din a defăima poporul rus? Că ăștia fac politica aia de care vorbești tu, ăștia asmut și ațâță la ură și la război. Ăștia insultă, mint și dezinformează popoarele. Și fac asta fără rușine, dovadă că disprețuiesc profund poporul de jos din Europa, adică masele de oameni simpli care muncesc cinstit ca să-și câștige pâinea. Pentru exemplificare voi reda mai jos șase enormități uluitoare despre războiul din Ucraina, enormități care circulă în presa noastră scrisă sau pe la posturile noastre de televiziune, în special pe la acel post de televiziune care defăimează sistematic Rusia și unde vorbește un tânăr cu pantaloni cu bretele, rău de rupe lanțul când e vorba de poporul rus.
    Iată cele șase paradoxuri din mass-media românești:

    Primul paradox. Din articolele publicate în presa noastră reiese că pe măsură ce Armata Ucrainiană devine tot mai slab echipată și înarmată și pe măsură ce soldații ei sunt tot mai puțini, cu atât mai intense și mai performante sunt succesele pe care ea le obține în lupta împotriva rușilor. Deși numărul militarilor ucrainieni scade mereu și nu mai au deloc nici muniție și nici arme, ei provoacă rușilor pierderi înspăimântătoare, de 4-6 ori mai mari decât înainte, când aveau și arme și muniție.

    Al doilea paradox. Presa noastră și televiziunile scriu și spun că Armata Rusă este în plină ofensivă, înaintează și cucerește mereu noi orașe și sate, iar Armata ucrainiană se retrage din fața rușilor pe noi aliniamente. În același timp, aceeași presă și aceleași televiziuni informează că rușii nu au înaintat pe front nici măcar cu un centimetru din cauza rezistenței îndârjite a ucrainienilor care nu s-au retras în ultimii doi ani nici măcar cu un singur pas.

    Al treilea paradox. Citim în presa noastră că pe măsură ce Armata Ucrainiană se retrage mai mult din fața rușilor, cu cât suferă pierderi mai grele, cu atât mai mult crește moralul militarilor ucrainieni și convingerea lor că vor zdrobi Armata Rusă. Ucrainienii declară jurnaliștilor străini: ”din punct de vedere fizic suntem terminați, dar moralul nostru este la cele mai înalte cote”.
    Pe de altă parte, citim în presa noastră că pe măsură ce Armata Rusă obține mai multe victorii pe front, cu atât moralul trupelor ruse scade. Când obțin noi victorii și cuceresc noi orașe soldații ruși sunt pur și simplu pe culmile disperării, intră în depresie. În presa noastră citim că în urma cuceririi unor mari orașe ucrainiene precum Bahmut ori Adiivka, militarii ruși au fost cuprinși de disperare, și-au ucis comandații, au dezertat etc.
    Mai citim în presă că Armata Rusă înaintează pe front, dar Rusia este în pragul colapsului, milioane de ruși fug din Crimeea și se ascund în munți de teama Armatei Ucrainiene și economia Rusiei s-a prăbușit. Ni se spune că Armata Rusă este practic distrusă, că a ajuns o umbră a ceea ce a fost odinioară și că lui Putin i-ar trebui cinci ani ca să refacă Armata Rusă distrusă de ucrainieni și s-o readucă la nivelul la care era ea pe timpul Uniunii Sovietice. În mod curios, nu același lucru se întâmplă însă cu Ucraina. Pe măsură ce înfrângerile pe front ale Armatei Ucrainei devin tot mai vizibile, economia Ucrainei cunoaște un avânt tot mai mare, PIB-ul Ucrainei a crescut cu 30%, la fel nivelul de trai, iar ucrainienii sunt cei mai fericiți oameni de pe planetă.

    Al patrulea paradox. Antiaeriana ucrainiană doboară toate dronele și rachetele trimise de Armata Rusă asupra Ucrainei, dar pagubele provocate infrastructurii ucrainiene de rachetele și dronele rusești sunt incomensurabile, sistemul energetic al Ucrainei este aproape distrus, Ucraina este la pământ.

    Al cincilea paradox. Ucrainienii pierd în fiecare zi poziții de rezistență, pierd orașe și sate și se retrag din fața Armatei Ruse care înaintează, dar linia frontului rămâne neschimbată, frontul nu se mișcă nici măcar cu un milimetru, hărțile afișate pe internet (inclusiv cele americane) arată că frontul este nemișcat de doi ani

    Al șaselea paradox. Deși nu are trupe suficiente care să lupte pe front, Armata Ucrainiană trimite trupe în Siria ca să lupte contra militarilor ruși de acolo, trimite trupe la Cercul Polar în Arctica să lupte contra rușilor și trimite de asemenea trupe în Africa pentru ca să lupte contra mercenarilor ruși.

    Al șaptelea paradox. Ucraina a cerut cu disperare circa o sută de avioane F-16 ca să le folosească împotriva rușilor. Uniunea Europeană și SUA au trimis în Ucraina acele o sută de avioane F-16, dar Armata Ucrainiană le ține ascunse în diferite locații de teamă să nu le vadă rușii și să le distrugă.

    Să înțeleagă fiecare ce va dori atunci când citește ziarele sau ascultă știrile la televizor.
    Eu personal cred că după acest război ruso-ucrainian Uniunea Europeană și SUA vor trebui să discute la modul cel mai serios despre ceea ce vor să facă din mass-media europene și să procedeze la o curățire amplă a întregului mediu jurnalistic, să înlăture din presă toți fanaticii proucrainieni, pentru că fanaticul este un bholnav minthal și nu poate fi obiectiv. Dacă SUA și UE nu vor reforma aceste mass-media, atunci noi, europenii ne vom trezi cu orașele bombardate și vom citi în ziare sau vom auzi la televizor că ne-au lovit de fapt extratereștrii sau marțienii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2938647