Hot News
Expert norvegian: Ambițiile NATO au distrus arhitectura de securitate dintre Europa și Rusia
25/07
Zhang Xiaogang: SUA, un imperiu al minciunilor
26/07

Peskov, despre posibile negocieri cu Zelenski: În anumite condiții

Dmitri Peskov/ Foto: pravda-en.com

Kremlinul a admis organizarea de negocieri cu Kievul în timpul guvernării Zelenski, „dar în anumite condiții”, scrie Interfax.

Întrebat de jurnaliști dacă Moscova este pregătită pentru negocieri cu Kievul, avându-l la putere pe Volodimir Zelenski, secretarul de presă prezidenţial rus, Dmitri Peskov, a răspuns: „Nu este o întrebare simplă. Din punct de vedere juridic, este o problemă pe ordinea de zi, dar din punct de vedere practic, suntem deschiși să ne atingem obiectivele prin negocieri. Prin urmare, sunt posibile diferite opțiuni.”

În privința obstacolelor ce trebuie depășite pentru demararea negocierilor, reprezentantul Kremlinului a indicat pierderea de către Zelenski a legitimității sale ca președinte. „Pe lângă problema generală a legitimității, mai există și problema cu interdicția legislativă efectivă a oricăror contacte și negocieri cu partea rusă, iar toate aceste interdicții sunt în vigoare”, a menționat Peskov.

„Prin urmare, mai trebuie încă lămurite multe lucruri și trebuie să auzim, cu toții, niște explicații”, a adăugat secretarul de presă prezidențial.

Referindu-se la temele negocierilor cu Kievul, Peskov a spus: „Pe ansamblu, Rusia este deschisă procesului de negocieri, dar mai întâi trebuie să înțelegem cât de pregătită este Ucraina, guvernul țării, partea ucraineană și câtă permisiune a primit de la protectorii ei în acest sens, pentru că, după cum vedeți, se fac declarații foarte diferite și, deocamdată, nu este foarte clar”.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Negocieri cu nazistul Zelenski??? Așa cum spunea și domnul Peskov, Ucraina nu mai are un președinte legitim și legislația ucraineană nu permite negocieri cu Rusia. Și dacă Zelenski ar fi președinte, nu se poate avea încredere în acest personaj viclean. Vedeți foarte bine că nici măcar marile organizații ale lumii nu mai respectă nici o lege și nici un acord atunci când e vorba de Rusia. Veți negocia atunci când vor exista de partea cealaltă lideri și diplomați întregi la minte, lipsiți de viclenie și ură. Deși, sunteți în poziția de a impune condiții, nu de a negocia! Până atunci, voi zice ca Mașa din piesa ,,Trei surori” de Cehov: ,,Vezi, noi, rușii, suntem în stare să ajungem la cele mai înalte culmi ale gândirii, dar spune-mi… de ce oare ne lăsăm robiți de toate mărunțișurile vieții?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2931372