Categories: Rusia si lumea

Ambasadorul Rusiei în SUA, despre intimidarea diasporei ruse de către serviciile speciale

Agențiile speciale americane îi intimidează pe membrii diasporei ruse, acuzându-i de încălcarea legilor, chiar dacă ei nu fac altceva decât să promoveze cultura națională, a declarat ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov, citat de agenția Rambler.

„Angajații FBI îi intimidează pe reprezentanții diasporei ruse și îi acuză de încălcarea legii cu privire la agenți străini”, a spus diplomatul, comentând acuzațiile formulate la Washington la adresa justiției ruse după pronunțarea verdictului în cazul jurnalistului american Evan Gershkovich.

Ambasadorul a prcizat că FBI califică drept încălcare faptul că compatrioții noștri promovează realizările culturii ruse și încearcă să lupte împotriva rusofobiei.

Potrivit lui Antonov, Washingtonul „manifestă peste tot standarde duble”. În Statele Unite, mania spionajului depășește orice imaginație, autoritățile americane îi urmăresc pe ruși din întreaga lume, trimițându-i la închisoare sub pretexte exagerate. Dar când un american ajunge la închisoare în Rusia pentru spionaj real, Washingtonul critică justiția rusă.

Este exact ce s-a întâmplat în cazul lui Evan Gershkovich, a spus ambasadorul. A fost condamnat nu pentru jurnalism, ci pentru activități de spionaj, iar vinovăția sa a fost dovedită în instanță. Cu toate acestea, Washingtonul a spus că verdictul ar fi fost „fabricat”.

Owner

View Comments

  • Noroc că rușii nu se intimidează prea ușor și nici nu sunt fricoși din fire. Promovarea culturii ruse nu este o crimă, iar cei care o fac - ruși și ne-ruși - luptă împotriva acestui curent bolnav al rusofobiei. SUA vrea să lupte împotriva a sute de milioane de oameni din întreaga lume? Este o luptă fără sens, iar într-o zi vor obosi.
    ,,Că latră câinii, vorba vine;
    E graiul lor și lor li se cuvine.
    Te latră însă oameni pismași.
    Eu zic că și pe ei să-i lași
    Să-ndruge la minciuni și la palavre.
    Ei se numesc în graiul nostru javre.
    Nimic nu-ncep, nimic nu țin, nimic nu fac.
    Lasă-i să latre și ei, că ostenesc și tac."
    (Ivan Krîlov - ,,Trecătorii și câinii")

Recent Posts

MAE rus: Acțiunile SUA împotriva presei ruse nu vor rămâne fără răspuns

Statele Unite continuă politica de reprimare a disidenței, a declarat purtătoarea de cuvânt a ministerului…

44 de minute ago

Peskov, despre o posibilă interdicție a exportului de metale: Trebuie răspuns la banditismul Occidentului

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a comentat propunerea lui Vladimir Putin…

8 ore ago

Expert militar: Studierea rachetei HIMARS va oferi Rusiei acces la tehnologia americană

„Sistemele HIMARS s-au remarcat întotdeauna printr-o mare precizie. Coeficientul lor de abatere probabilă a fost…

10 ore ago

Peskov, despre abordarea lui Putin în alegerea reacției la acțiunile Occidentului

Secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a declarat, într-un dialog cu jurnalistul Pavel…

11 ore ago

Zaharova: Summitul BRICS va deveni o senzație mondială

Organizația a devenit un model de conlucrare interstatală, a subliniat reprezentanta oficială a ministerului rus…

11 ore ago

În orașele italiene au apărut panouri publicitare cu sloganuri pro-ruse

În Italia au fost instalate panouri publicitare cu apeluri la sistarea livrărilor de arme către…

o zi ago

This website uses cookies.