Putin a susținut introducerea pe scară largă a rublei digitale
18/07„Mai bine tăceai”: Reacția lui Pușkov la declarația lui Duda privind războiul cu Rusia
18/07Serghei Karaganov: „Rusia își poate permite atât arme, cât și unt”
Serghei KARAGANOV
Industria de război este cea care trebuie să tragă după ea și întreaga economie, și știința, și educația, este convins Serghei Karaganov. Într-un interviu acordat RIA Novosti, el a vorbit despre iluziile de care se debarasează astăzi Rusia și cu care toate transformările grandioase care așteaptă țara pe viitor sunt imposibile și ce greșeală nu trebuie să facă în nici un caz Moscova. Interviu realizat de Sergo Kuhianidze.
– Serghei Aleksandrovici, toate întrebările pe care vreau să vi le pun se rezumă, de fapt, la un singur lucru: încotro se îndreaptă astăzi Pasărea-Troica (un personaj din folclorul rusesc – n.r.) sub numele de Rusia? Și aleargă ea, în general, sau face jogging?
Srghei Karaganov: – Galopează, și încă ce galop. Grație conflictului militar cu Occidentul din Ucraina, Rusia nu numai că i-a oprit expansiunea, ceea ce ar fi dus inevitabil la al Treilea Război Mondial, dar și-a accelerat puternic renașterea morală, spirituală, politică și economică.
În sfârșit, economia noastră a început să lucreze. Până acum, nu eram pregătiți să ne schimbăm modelul economic cu altul eficient și competitiv în lumea modernă. Este adevărat, astăzi doar se formează și facem acest lucru în mare parte împinșii de necesitate. Nu există încă o înțelegere clară a obiectivului spre care ne îndreptăm.
Dar renaștereae economiei nu este cel mai important lucru.
Cel mai important este faptul că am conștientizat un lucru simplu, și anume că Rusia este, după cum s-a exprimat un istoric eminent, o organizație militară creată de poporul rus.
Da, da, chiar așa este: în alte condiții noi nu ne dezvoltăm. Pentru a merge înainte, avem nevoie de stres, de o stare de tensiune.
În același timp, grație conflictului, noi, grosso modo vorbind, am aruncat din Rusia ceea ce în vechea limbă rusă se definea prin cuvântul „nemernic”, neamul Smerdiakovilor (adică antipatrioți- n.r.). Uneori li se mai spune a cincea coloană. Și s-a făcut acest lucru fără represalii, ceea ce este foarte îmbucurător pentru o țară ai cărei popor a suferit, la vremea respectivă, atât de îngrozitor din cauza lor.
— Cine sunt trădătorii?
Serghei Karaganov: – Cei care au plecat, cei care de la bun început au fost orientați spre deservirea ideologică a Occidentului. În plus, scăpăm acum de burghezia compradoră. Amintesc: compradorii sunt comercianți dintre localnici, care-i servesc pe colonialiștii străini. Atrăgând focul asupra noastră, ne debarasăm de ei și de slujitorii lor ideologici cu mâinile Occidentului.
Rusia scapă de iluziile care au dominat-o o perioadă lungă, încă de pe vremea URSS-ului: ne contopim cu Occidentului și asta ne va salva.
Ne îndepărtăm de eurocentrism, începem să ocupăm de noi, înțelegând că nimeni nu ne va ajuta în afară de noi înșine. De fapt, astăzi ne întoarcem la noi înșine, la rădăcinile noastre.
Revenirea la noi înșine înseamnă și mutarea centrului dezvoltării noastre spirituale și economice spre Urali și Siberia. Mai rămâne să înțelegem că, în actuala lume și în cea viitoare, vest-centrismul și occidentalismul reprezintă un semn al mizeriei intelectuale. Este ceva evident, dar greu de acceptat.
Esențial acum este să credem în propriile forțe, să ne ocupăm la modul serios de dezvoltarea noastră. Esențial acum este să păstrăm și să dezvoltăm omul, omul Rusiei, ce este mai bun, mai divin în el. În ultimă instanță și în trecut se credea, iar acum este mai mult decât evident: indiferent de apartenența lor etnică, rușii sunt un popor ales de Dumnezeu pentru a salva omenirea.
Civilizația modernă distruge omul. Să-l păstrăm, să-l dezvoltăm și vom fi învingători în lumea viitorului. Schimbările despre care vorbesc au loc deja în societate atât la nivelul fiecărui om, a majorității oamenilor, cât și la nivelul statului. Deși ele nu au fost încă oficializate sub forma unei strategii concepute pe termen lung.
– Asta este. La urma urmei, în ciuda revigorării care a început, este total neclar ce fel de societate construim. Înainte, scopul nostru a fost comunismul, dar care este el pentru Rusia modernă? Apropo, în calitate de moderator al ședinței plenare la recentul SPIEF (Forumul Ecomonic Internațional de la Sankt Petersburg – n.r.), ați pus o presiune destul de mare asupra președintelui în acest sens.
Serghei Karaganov: – Nu am făcut presiuni asupra președintelui, am formulat niște întrebări, pentru că, după părerea mea, țara are nevoie de aceste răspunsuri. Și am primit multe răspunsuri.
– Firește, dar acum dați-mi voie să vă adresez dumneavoastră toate aceste întrebări.
Serghei Karaganov: – Din punctul meu de vedere, scopul nostru trebuie să fie construirea unei societăți a capitalismului social, dar gestionată de stat.
În același timp, puterea trebuie să fie autoritară, dar cu elemente de democrație, mai ales la nivelul de jos.
Iar al treilea element al viitoarei societăți ar trebui să fie unitatea, sentimentul că suntem un singur popor, chiar un popor, o spun din nou, ales de Dumnezeu, așa cum, de altfel, am fost mereu, deși uneori am recunoscut acest lucru, iar alteori nu. Chiar dacă gânditorii și filozofii ortodocși ruși antici nu puneau la îndoială faptul că Rusia este al doilea Ierusalim.
Astăzi, împreună cu elita intelectuală a țării, autoritățile trebuie să elaboreze ceea ce noi numim Ideea rusă, Visul rusesc, adică așa cum vrem să ne vedem pe noi înșine și Rusia. Dar această viziune trebuie să se bazeze pe o înțelegere a lumii și pe înțelegerea faptului încotro se îndreaptă omenirea, ce se întâmplă în jurul nostru și în interiorul nostru.
– Dar de ce aceste gânduri nu au preocupat pe nimeni în Rusia până acum?!
Serghei Karaganov: – Pentru că în mare măsură am mers spontan, ba chiar pe un drum greșit. Pentru că la un moment dat, din cauza faptului că ideea comunistă a fost secătuită de conținut, economia, construită pe această idee, a dat un nivel sărac de consum pentru mase, în general, ne-am pierdut complet busola. Am luat-o pe o cale falsă, mergând spre așa numitele reforme liberal-democratice, care au condus țara la colaps absolut.
Am luat curs spre o ramură fără perspective de dezvoltare a civilizației umane, neînțelegând, în același timp, care sunt avantajele noastre competivite și nevoile noastre. Acum, grație agravării cauzate de acțiunile militare și de operațiunea specială din Ucraina, începem, sper, să ne ocupăm nu doar de economie, ci și de spirit.
– De spirit?
Serghei Karaganov: – Firește, am uitat complet de el. Am uitat că puterea societății constă din patru părți: economie, finanțe, forță militară și forța spirituală a cetățenilor și elitei ei. Ultimele două componente nu sunt mai puțin importante decât primele.
Acele transformări grandioase care așteaptă Rusia în viitor pot fi realizate doar de oameni inspirați, puternici, cu tărie spirituală, iar pentru asta oamenii trebuie înarmați cu o idee corespunzătoare, care să le dea putere și energie.
Acest proces a început în țară, dar trebuie accelerat. Dacă la final vom dobândi încredere în noi, ne așteaptă un viitor strălucit, dar pentru asta este nevoie de eforturi interne și de voință de stat. Până acum am trăncănit că țara nu are nevoie de o ideologie, de o idee unificătoare, măcar pentru cei care vor să fie elita ei.
– Ascultându-vă, reiese că fără operațiunea militară speciale, Rusia s-ar fi confruntat în viitorul apropiat cu pierderea identității de sine, cu sclavie și moarte?
Serghei Karaganov: – Da.
– Să trecem de la chestiuni filozofice la ceva mai concret: nu aveți senzația că din cauza operațiunii militare speciale economia Rusiei se transformă tot mai mult în așa-numita „economie Kalașnikov”, când tot mai mulți bani se duc pe obiective militare?
Serghei Karaganov: – Deocamdată nu am o astfel de senziație, dar un astfel de pericol trebuie, desigur, luat în seamnă. Totuși, nu trebuie nici exagerat. Deși pe vremea URSS-ului cheltuielile militare erau ținute întotdeauna în cel mai strict secret, știu că uneori și cheltuielile pentru proiecte de politică externă ajungeau până la cel puțin o treime din PIB. Acum, bugetul de apărare al Rusiei este de 6-7% din PIB. Plus vreo două pentru alte obiective externe. De altfel, nu este chiar puțin. Dar nu poți, din nou, să sărăcești poporul, așa cum a făcut URSS.
În niciun caz nu trebuie repetată acea experiență sovietică. De fapt, este chiar imposibil astăzi. Pentru că, slavă Domnului, societatea rusă modernă este mult mai deschisă. De aceea, firește, nu mă pronunț pentru o creștere nesfâșită a cheltuielilor militare. Dar în situația dată, cheltuielile sunt justificate, sunt necesare, pentru că împinge Rusia înainte.
– Considerați că dezvoltarea furtunoasă a industriei militare, care are loc astăzi, este capabilă să tragă economia rusă? Credeți că țara își poate permite atât arme, cât și unt?
Serghei Karaganov: – Rusia poate și trebuie să își permită atât arme, cât și unt. Dar cu condiția să pună spiritul în față. Acesta ar fi primul aspect.
Doi. Eu sunt convins că industria militară este cea care trebuie să tragă după sine și toată economia, și știința, și educația. Să ducă la astfel de schimbări profunde în societate, când inginerii și muncitorii calificați vor redeveni elita. Nu politologii, oligarhii și slugile lor.
De fapt, așa a fost întotdeauna în Rusia: și în Uniunea Sovietică, dar și în Imperiul Rus. În țara noastră, alte motoare nu au funcționat niciodată.
Redistribuirea capitalului uman, a fluxurilor financiare în direcția complexul militar-industrial este singurul și principalul motor al dezvoltării tehnologice a Rusiei.
Amintesc că reformele lui Petru I au fost, printre altele, menite să creeze o industrie militară în Rusia.
– Cunosc punctul dumneavoastră de vedere, conform căruia dominația Occidentului în lume se apropie de sfârșit. Dacă este așa, ce vine în locul lui?
Serghei Karaganov: – Sistemul occidental de reglementare a relațiilor economice internaționale, creat după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, se destramă, este adevărat. De fapt, nu mai există nici Organizația Mondială a Comerțului, nici Banca Mondială. Ambele instituții sunt cadavre sau abia mai respiră.
Occidentul și-a pierdut definitiv capacitatea de a domina economia mondială, de a pompa bogății în buzunarul lui. Dolarul este privit cu tot mai multă prudență, dacă nu cu dezgust. Astăzi, majoritatea țărilor leagă eliberarea de sub dominația occidentală de Rusia, privind-o cu sperană, ceea ce așează o responsabilitate aparte asupra Moscovei și prietenilor săi.
Vidul rezultat trebuie, desigur, umplut cu noi structuri internaționale, cu greutate reală. O misiune dintre cele mai dificile și cu cât mai repede începem să o transpunem în viață, vom face cu atât mai puține sacrificii, evoluând pe calea unei restructurări radicale a lumii, care va dura 20-25 de ani.
– La ce sacrificii vă referiți?
Serghei Karaganov: – La cele care vor provoca numeroase războaie în cele mai diverse colțuri ale planetei. Pentru că odată cu prăbușirea Occidentului, apar noi centre mondiale în Asia, Africa și America Latină. Unele state coboară, altele se ridică. Fricțiunile dintre ele sunt inevitabile, deoarece țările vor lupta pentru zonele lor de influență, pentru zonele lor de interese privilegiate. Este un proces natural.
În același timp, nu trebuie să uităm de schimbările climatice globale. Inundarea regiunilor de coastă, deficitul de apă de calitate amenință cu foametea în masă, care va duce la fluxuri de migrație gigantice. Între țări vor apărea multe linii de tensiune, care pot degenera cu ușurință într-un conflict armat. O reacție în lanț capabilă să declanșeze și un mare război.
– Prin război mare, aveți în vedere al Treilea Război Mondial? Unde credeți că va izbucni: în Europa, Asia, Orientul Mijlociu? Sunt deja destule puncte fierbinți.
Serghei Karaganov: – O spun direct că da, pericolul unui al Treilea Război Mondial crește astăzi. Unde va izbucni? Firește că în Europa, iar principalul motiv este încercarea disperată a Occidentului de a submina Rusia.
De aceea eu insist atât de mult astăzi să renaștem rolul factorului nuclear, al armelor nucleare, care în ultimele șapte decenii a jucat rolul unei bodyguard de încredere. Existența în tot acest timp între Moscova și Washington a unui „echilibrul al fricii” trebuie readus la suprafață astăzi. Trebuie să punem accentul pe arma nucleară nu doar pentru apărarea propriilor interese naționale ruse, ci și pentru a menține pacea internațională.
Doar Rusia este în stare să salveze astăzi omenirea de al Treilea Război Mondial. Numai cunoscând puterea potențialului nostru nuclear, nimeni din Occident nu va risca să-și folosească armele nucleare împotriva noastră, realizând că, în acest caz, va fi pur și simplu șters de pe față pământului.
– Circulă un banc dur, cum că în cazul unui al Treilea Război Mondial, al Patrulea se va purta cu bâte și pietre.
Serghei Karaganov: – Tocmai de aceea, nu trebuie permis în nici un caz ca un al Treilea Război Mondial să aibă loc. Pentru că, cel mai probabil, dacă nu va duce la moartea Pământului, cu siguranță va duce la moartea civilizației umane sub forma sa modernă, ceea ce este monstruos.
– Ce greșeală nu ar trebui să facă Moscova în niciun caz astăzi?
Serghei Karaganov: – Esențial este să nu prelungim prea mult conflictul cu Occidentul din Ucraina. El trebuie rezolvat în următorii doi ani.
Nu, cel mai bun lucru, desigur, este să-l terminăm chiar mâine. Pentru că mor oameni. Ai noștrii, în primul rând. Dar, în ultimă instanță și nefericiții ucraineni, înșelați. Ei mor de două ori mai mulți decât ai noștri. Sunt acolo și pierderi uriașe printre populația civilă, dar nu din cauza bombardamentelor noastră, ci din cauza acelui sistem distructiv creat în țară de regimul de la Kiev, care a adus poporul ucrainean la sărăcie și decădere. Pentru ei, războiul este cu adevărat mortal.
– Cum ar trebui să se termine acest război, din punctul dumneavoastră de vedere?
Serghei Karaganov: – Cu aceea că o parte însemnată din teritoriile ucrainene (din sudul și estul țării) vor trece la Rusia. Nu avem nevoie de toată Ucraina. Este prea costisitor atât din punct de vedere moral, cât și economic.
Acea entitatea statală care va rămâne din Ucraina trebuie să fie complet demilitarizată și să aibă un statut neutru.
– Bine, dar unde este cheia păcii: la Moscova sau la Washington?
Serghei Karaganov: – Desigur, în toate chestiunile care țin de război și pace, noi trebuie, deocamdată, să ne înțelegem în primul rând cu americanii. Dar în viitorul aproapiat Washingtonul nu va fi în stare de prea multe. În plus, până acum acest război a fost destul de profitabil pentru ei.
Am întârziat pentru a demonstra un lucru evident – în spatele avantajelor tactice se află o inevitabilă înfrângere apăsătoare. „Statul profund” american trebuie făcut să înțeleagă că linia actuală și conducerea actuală duc Statele Unite în colaps. Dar acest colaps poate deveni un dezastru pentru toți. Se impune o discuție serioasă. Dar la această discuție trebuie dinainte cooptate principalele țări ale majorității mondiale, trebuie elaborată cu ele o poziție comună privind viitoarea arhitectură a sistemului mondial.
Trebuie astfel procedat, încât americanii să înțeleagă că pentru ei este mai avantajos să iasă din joc și să transfere înfrângerea europenilor, care vor pierde cu siguranță destul de repede războiul Rusiei în Ucraina. În caz contrar, pe americani îi așteaptă o fugă rușinoasă, alături de europeni. Cu o politică strictă și corectă, un astfel de obiectiv este realizabil.
După care va fi o nouă rundă de luptă. Esențială acum este obținerea victoriei, destul de rapid, cam într-un an, un an și jumătate, dar și prevenirea ca lumea să se rostogolească spre un Armaghedon nuclear total. Mi-aș dori ca, pe parcurs, să nu fim nevoiți să-i pedepsim aspru pe europenii care și-au pierdut uzul rațiunii și aleargă din nou către un război mondial. Se pare că experiența celor două anterioare pe care ei le-au declanșat, se uită într-o generație.
2 Comments
Karaganov ridică aici problema antipatrioților. Și noi, românii avem antipatrioții noștri. I-am văzut acționând azi, când Diana Ivanovici Șoșoacă a fost evacuată cu forța din Parlamentul Europei de bodyguarzii din Bruxelles și de jurnaliștii români compradori.
La prima cuvântare în calitate de europarlamentar, Diana Șoșoacă a rostit acuze insuportabile pentru urechile mult prea sensibile și delicate ale conducerii politice a Europei. Curajoasa româncă de origine rusă Diana Ivanovici a strigat: ”Ați omorât oameni în România! Ați sărăcit poporul român obligându-l să sprijine armata Ucrainei în războiul contra Rusiei! Ați omorât români și i-ați băgat în saci negri de plastic, uite, în saci din ăștia!”.
Și Diana Șoșoacă a ridicat în sus binecunoscutul sac negru de plastic.
În momentul acela s-a întâmplat ceva cu adevărat halucinant. Câțiva bodyguarzi (probabil nemți sau olandezi) s-au apropiat și au pus mâna pe senatoare și au încercat să o scoată cu forța din sala parlamentului Europei și să-i ia icoanele ortodoxe din mână în timp ce românca striga în limba engleză: ”Eu cred în Dumnezeu! Eu cred în Dumnezeu! Nu pune mâna pe mine!…Ia mâna de pe mine!”.
Problema este că, indiferent ce ar zice sau ce ar crede Diana Ivanovici Șoșoacă, ea este din punct de vedere politic o persoană intangibilă, ea este reprezentantul națiunii române, deci o persoană sacră, pe care nimeni nu o poate atinge nici măcar cu un deget, atâta timp cât ea își continuă misiunea ei politică.
Există un singur precedent când, în urmă cu câțiva ani, bodyguarzii UE (mai pe șleau paznicii, că asta înseamnă bodyguard: paznic) au pus mâna pe reprezentantul Angliei, dar europarlamentarul Nigel Farage (că despre e vorba) a strigat: ”Luați mâna de pe mine, bă, mizerabililor! Cine sunteți voi, bă, nespălaților, să puneți mâna pe mine? Reprezint poporul britanic, bă, slugoilor! Știți voi ce înseamnă nobila națiune britanică? Cum îndrăzniți să atingeți un reprezentant al poporului britanic? Cine sunteți voi, bă, jigodii infame și fără onoare să puneți mâna pe trimisul națiunii britanice? Ce vă califică pe voi să defăimați nobila națiune britanică? În ce calitate vreți voi să spuneți englezilor ce să facă și cum să trăiească ei? Ce vă califică pe voi să mă dați afară din sala parlamentului? Știți ce faceți acum prin acest gest inconștient? Prin acest gest ați făcut ca Uniunea Europeană să rămână fără Anglia, fiindcă țara mea va cere ieșirea Marii Britanii din UE!”
Și chiar așa s-a întâmplat. Marea Britanie a ieșit din Uniunea Europeană. Asta pentru că un bopdyguard a îndrăznit să-și pună mâna murdară pe un reprezentant sacru al poporului britanic.
Diana Ivanovici Șoșoacă evacuată de bodyguarzi din Parlamentul Europei este o insultă adusă României.
Din păcate alături de bodyguarzii care au evacuat-o au mai fost unii care au ajutat la evacuarea româncei: au fost ziariștii români care s-au ținut în umbră, au stat ascunși și nu s-au arătat la vedere decât pe ecranele televiziunilor din România, unde au împroșcat cu noroi și au defăimat-o pe senatoare în loc s-o sprijine. Asta este presa românească de azi. Acesta este nivelul la care o mână de dezrădăcinați ajunși mari prezentatori de televiziune și jurnaliști defăimează pe adevărații patrioți în fața unei națiuni căzute în stare de leșin total. Adrian Păunescu a avut dreptate atunci când a scris RAPSODIA VALAHĂ, pe care o redau mai jos:
RAPSODIA VALAHĂ
de Adrian Păunescu
Și se făcea că-n legile eterne
Precum ar fi onoarea, munca, frica,
Acest popor nu mai făcea nimica
Decât politichie și guverne.
El, zilnic, între fraudă și crimă,
Împrumuta, de pâine, grâu cu ciurul
Și mâini străine-i iscăleau conturul,
El, când gemea, zicea că se exprimă.
Și-atât ne e cetatea de pitică
Și-atât ne-am învățat cu lumea scundă
Încât pământul nostru se scufundă
Doar dacă peste el o frunză pică.
Oricum, e prima oară-n viața noastră
Când ne lipsesc atât de tragic toate
Că nu ne mai e dor de libertate
Și-n cuie batem ultima fereastră.
De la interviul acordat de președintele Putin lui Tucker Carson nu am mai citit un interviu atât de bun ca acesta! Răspunsurile date de prof. Serghei Karaganov sunt înaltă clasă. Ar fi un sacrilegiu să mai adaug ceva. Și, totuși, îndrăznesc să spun că vestul-central și occidentul reprezintă nu doar un semn al mizeriei intelectuale, ci și al mizeriei morale. Toate acestea au fost importate de peste ocean, însă Rusia a înțeles că aceste mizerii trebuie oprite la graniță pentru că nu sunt utile poporului rus. El este plămădit din alt aluat, nu poate fi amestecat cu aceste necurății. Și eu cred că rușii sunt un popor ales de Dumnezeu pentru a salva omenirea, pentru a salva credința adevărată. Rusia: frumoasă țară, frumos popor! Un popor capabil să îndure mari nenorociri, capabil să renască, să lupte și să cânte cu aceeași bucurie, capabil de jertfe nemaiîntâlnite în istorie. Nu doar prin Smolensk și Kiev au năvălit dușmanii asupra rușilor. Au făcut-o și prin Leningrad, prin Moscova, Kursk și Odessa. Dar au venit, în secolul al XIVlea, și prin Kulikovo, locul unde s-a înfăptuit o cotitură în istoria sa. Opt zile și-au îngropat rușii cadavrele, opt zile! Dar au biruit hoarda mongolă. Unde s-a mai întâmplat așa ceva? În eroismul tuturor rușilor, din toate timpurile și toate războaiele, care s-au jertfit pentru pământul lor, se află piscuri ale spiritului omenesc ce nu pot pieri. Și asta demonstrează că poporul rus este un popor iubit de Dumnezeu. Înseamnă că Dumnezeu are un plan cu el. Poporul rus este înzestrat prin genă cu un puternic sentiment patriotic. Trece de la o generație la alta, nu dispare niciodată. Nu este fals, nu este de suprafață, face parte din ființa lui. Cum să nu te minunezi de acest popor netemător? Cum să nu te minunezi de această fantastică țară, cu un peisaj atât de liniștitor? Care este cheia acestui peisaj liniștitor? Biserica. Oriunde ai cutreiera pe vastul pământ rusesc, în nesfârșitele stepe, printre văi sau în taigale nu ești singur niciodată. Întotdeauna răsare creștetul unei mici clopotnițe sau se ivesc cupolele nepământești ale unei biserici, cupole în forma unei flăcări de lumânare îndreptate spre cer. În Rusia, Dumnezeu are cele mai frumoase și mai multe case! Unde Dumnezeu nu are casă, nici oamenii nu au și devin oameni ai străzii. Asta se poate vedea foarte bine mai ales în SUA. Poporul rus a demonstrat că poate orice, că se poate ridica din orice cădere. Acum, Rusia își poate permite și arme și unt și caviar. Își poate permite de toate! Rusia, frumoasă țară, frumos popor…