Întrebare: – Mulți au observat că în ajunul unor negocieri importante, pe măsură ce se apropie un summit NATO, în Ucraina se întâmplă obligatoriu o tragedie, despre care se lanseză acuzații răsunătoare împotriva țării noastre.
Serghei Lavrov: – Un aspect comentat nu o dată de reprezentanți ai Ministerului Apărării și ai Ministerului Afacerilor Externe. Colegii dumneavoastră ridică insistent acest subiect și nu îl lasă să ”moară”. L-ar lăsa să ”moară” cei care se află în spatele acestor provocări.
Săptămâna viitoare voi merge la New York. Rusia deține acum președiția Consiliului de Securitate al ONU. Vom analiza îndatoririle pe linie de cooperare multilaterală, asigurarea unei securități egale, indivizibile. Desigur, o să vorbim despre cum încearcă Occidentul să manipuleze pe toți și totul.
Pentru mine, va fi suficient să aud ce vor răspunde la întrebarea pusă deja de zeci de ori: este posibil să vedem lista persoanelor ale căror cadavre au fost arătate în Bucea de corespondenții BBC? Este o rușine când un lucru elementar este lăsat fără răspuns. La fel ca întrebarea cum decurge ancheta privind actul terorist de la Nord Stream. Tot restul pe care ni-l impută Occidentul trebuie readus ca o minge pe partea lor de ”teren” cu întrebări simple, concrete.
(Site-ul oficial al Ministerul de Externe al Rusiei)
Decizia președintelui american Joe Biden de a permite Kievului să lanseze atacuri în adâncimea teritoriului…
Deputatul Dumei de Stat din partea regiunii Crimeea, Mihail Șeremet, membru al Comisiei de securitate,…
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, despre decizia neconfirmată privind lansarea de atacuri…
Este greu de spus dacă informația apărută în presa americană, potrivit căreia Administrația președintelui demisionar…
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, consideră că atacurile lansate de Forțele Armate ale Ucrainei…
Dorința președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a-i strânge mâna ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov,…
This website uses cookies.
View Comments
Îl admir foarte mult pe domnul Serghei Lavrov. Este un diplomat extraordinar. Doar simpla lui prezență impune respect, iar discursurile și declarațiile domniei sale reflectă multă demnitate și inteligență. Sunt convinsă că la ONU va avea un discurs de nota zece. Mass-media occidentală și americană, cea care se află în mâinile psihopaților bogați, nu are nici o credibilitate. Rusia a fost și va fi acuzată în continuare de acțiuni pe care nu le-a comis și pentru care nu există dovezi. Cum să crezi în asemenea mass-media, cea care urla disperată că oamenii mor pe străzi din cauza covidului pentru că oamenii nu se înțeapă cu serul experimental ,,sigur și eficient", că Vladimir Putin este grav bolnav, că a murit de nu știu câte ori, că Zelenski e sărac și cinstit, că armata ucraineană a învins armata rusă, că rușii și-au aruncat în aer gazoductele și hidrocentrala, că aruncă rachete peste spitale, că a ucis oameni la Bucea dar nu există cadavre? Este o mass-media care otrăvește mințile oamenilor și care acuză fără să aștepte finalizarea cercetărilor sau intenționat le tergiversează. Că adresează cuvinte jignitoare adversarului, e una. La acest nivel este mass-media. Dar când speli zilnic mințile oamenilor cu minciuni, este altceva. Este o crimă psihologică. Bine, o parte din vină o au și cei care înghit toate minciunile ca niște pelicani hămesiți.