La fiecare doi ani, cele două principale televiziuni federale se transformau din posturi de știri și divertisment, în sportive: la fiecare patru ani, în luna februarie, din cauza Jocurilor Olimpice de iarnă, și la fiecare patru ani, dar în iulie-august, din cauza Jocurilor de vară. Aceste forumuri sportive dăruiau oamenilor o sărbătoare, iar posturilor TV – ratinguri și profituri. Așa a fost chiar în perioada în care Agenția Mondială Antidoping (WADA) și Comitetul Olimpic Internațional (CIO), acuzând Rusia că a creat un program de dopaj la nivel de stat, au permis sportivilor ruși să participe la Olimpiadă doar sub steag neutru. Acum însă, totul s-a schimbat, scrie Sport.ru.
Jocurile Olimpice de vară din 2024 de la Paris nu vor fi difuzate oficial în Rusia. Nici televiziunile mari, nici cinematografele online, nici rețelele de socializare nu au început să cumpere drepturi de difuzare pentru a JO 2024. Iar de vină este poziția CIO.
După începerea operațiunii militare speciale din Ucraina, sportivii ruși au devenit, prin voința CIO, proscriși. Șase luni mai târziu, sub presiunea ONU, Thomas Bach și Co. au fost forțați să revizuiască sancțiunile, făcându-le mai ușoare, dar au rămas tot discriminatorii.
Prin urmare, pentru a fi admiși la Jocurile Olimpice din 2024, rușii au fost obligați să accepte statutul neutru, ceea ce înseamnă fără drapel, imn sau orice altă referință la țara lor de origine. De asemenea, sportivii din Rusia au fost nevoiți să se califice la Jocurile Olimpice, să nu aibă legături cu structurile de forță din țara lor (armata, poliția, garda națională) și, de asemenea, să nu fie implicați în susținerea operațiunii speciale și a acțiunilor autorităților statului. Doar câțiva au fost de acord cu aceste condiții și, prin urmare, la Paris vor concura cel mult 15 ruși.
Ca atare, Rusia nu are așteptări de la această ediție a Jocurilor. De altfel, pentru majoritatea rușilor, aceste competiții și-au pierdut complet sensul. În acest context, nu este de mirare că posturile Pervîi Kanal, VGTRK (Rossia-1) și Match TV vor ignora Olimpiada.
Această decizie are nu doar o componentă patriotică, ci și un avantaj financiar: drepturile de difuzaare a Jocurilor costă o sumă frumușică de bani, atrași anterior din publicitate. Iar acum agenții de publicitate cu siguranță nu se vor așeza la coadă pentru a-și atinge cotele: cu cât interesul oamenilor este mai mic, cu atât publicitatea va fi mai ieftină.
În aceste condiții, mulți se așteptau ca emisiunile Jocurilor Olimpice din 2024 să ajungă pe platformele digitale. Așa s-a întâmplat, de exemplu, cu biatlonul: după sancțiuni de la IBU, Match TV a încetat să mai transmită etapele Cupei Mondiale, care au fost însă preluate de cinematograful online Okko. În schimb, , Okko nu va difuza JO. Un exemplu urmat și de alți jucători de pe această piață.
VKontakte a lăsat o mică fereastră pentru JO 2024: nu vor cumpăra drepturi de difuzare, dar intenționează să înregistreze conținut exclusiv – într-un studio special amenajat, vor fi invitați experți care să comenteze cele mai memorabile momente ale Olimpiadei de la Paris.
Ultima dată când Jocurile Olimpice nu au fost difuzate în Rusia a fost în 1984, pe vremea URSS-ului. Atunci, pe fondul confruntărilor politice cu Statele Unite, sportivii sovietici au boicotat Jocurile de la Los Angeles. Cu exact 40 de ani mai târziu, politica blochează din nou difuzarea Jocurilor în Rusia.
Fără Rusia, orice competiție își pierde însemnătatea. La fel s-ar întâmpla dacă SUA, Germania, Zimbabwe, El Salvador, Myanmar sau Liechtenstein ar fi suspendate din motive politice. Nu este vorba despre dimensiunea țărilor, importanța lor politică sau puterea economică – sportul a fost întotdeauna o verigă de legătură între oameni de diferite rase, religii, poziții politice și capacități financiare. Acum însă, CIO a înmulțit totul cu zero. Lumea sportului este bolnavă și, din păcate, este încă foarte departe de însănătoșire.
Nikita Serbakov
Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
This website uses cookies.
View Comments
Este corectă decizia Rusiei de a nu difuza oficial Jocurile Olimpice de la Paris. Acestea nu mai sunt Jocuri Olimpice, sunt Jocuri Locale. Ceea ce a făcut CIO în privința sportivilor ruși se cheamă discriminare. Tot așa puteau să condiționeze participarea sportivilor care nu sunt blonzi sau nu au ochi albaștri sau care aparțin unei religii neagreate. Nici Hitler n-a impus condiții de participare la Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936! Asta spune multe despre actualul CIO. Ce legătură are o competiție sportivă cu politica? Unde s-a ajuns... Oamenii trăiesc, mănâncă, beau, dar rar se bucură împreună. Nu mai există dorința de se bucura împreună cu cineva. Și-au construit garduri în jurul lor, trăiesc în niște țarcuri și nu acceptă alți oameni în preajma lor. S-au demonizat. Nu știu care au fost motivele pentru care acei aproximativ 15 sportivi ruși au acceptat să concureze la aceste jocuri. Au acceptat umilința din partea acelor nenorociți. Că este o umilință atâta timp cât nu ești acceptat să-ți reprezinți țara ci ești doar tolerat. Nu cred că merită. În cazul în care unii dintre ei câștigă o medalie și urcă pe podium, imnul Rusiei nu se va intona, steagul Rusiei nu va fi arborat. Ce imn se cântă, ce steag va flutura? Va mai exista mândria de a câștiga o medalie pentru țara ta, de a vedea cum se ridică în picioare spectatorii de pe stadion când superbul imn al Rusiei se va auzi? Nu știu de ce au acceptat. Acestea nu sunt jocuri sportive. Și nu doar lumea sportului este bolnavă, ci întreaga lume. Mă mir că ne mai ține pământul ăsta!