Scrisoarea lui Viktor Orban pentru conducrea UE: Putin este convins că Ucraina va fi înfrântă

Proiectul de investigație ”Sistema” a citit scrisoarea pe care premierul Ungariei, Viktor Orbán, a trimis-o președintelui Consiliului European, Charles Michel, și șefilor statelor membre ale UE, după recentele sale vizite la Kiev și Moscova, scrie curretntime.tv.

Scrisoarea este datată pe 5 iulie și a fost trimisă din Azerbaidjan, unde Orban a ajuns după întâlnirea cu Putin. Documentul nu este destinat publicului larg. Postul Radio ”Svoboda” (Libertatea) a obținut documentul de la un oficial european care a dorit să rămână anonim, nefiind împuternicit să comenteze subiectul pentru presă. Autenticitatea scrisorii a fost confirmată de alți doi oficiali UE.

Orban scrie că în timpul deplasărilor pe care le-a efectuat în Ucraina și Rusia nu a vorbit în numele întregii UE, ci a vrut doar să afle pozițiile părților în conflict. El amintește laconic poziția lui Zelenski, dar expune în detaliu părerile lui Putin.

În scrisoarea sa, Orban scrie că autoritățile ruse sunt convinse că „timpul nu este de partea Ucrainei, ci de partea forțelor ruse”. În discuția purtată cu premierul ungar, Putin nu a menționat pierderile înregistrate pe front de Rusia, dar a vorbit mult despre calculele sale privind pierderile ucrainene. Citându-l pe Putin, Orban prezintă cifra de 40.000-50.000 pe lună, estimare dată de președintele rus la recenta lui întâlnire cu redactori șefi ai presei străine.

Pentru comparație: în februarie, Zelenski a declarat că anul trecut au murit 31.000 de militari ucraineni, în timp ce surse americane au evocat 70.000 de morți și 120.000 de răniți.

„Președintele rus a fost surprins de faptul că președintele Ucrainei a respins o încetare temporară a focului”, scrie Orban.

Despre necesitatea unui încetări temporare a focului, Orban a vorbit la conferința comună cu Zelenski, când a fost la Kiev. Mai târziu, într-un interviu acordat agenției Bloomberg, Zelenski a declarat că Ucraina nu este pregătită pentru o încetare temporară a focului, deoarece Rusia ar putea folosi această perioadă pentru a acumula forțe în teritoriile ocupate.

Judecând după scrisoarea lui Orban, Putin se teme de acțiuni similare din partea Ucrainei. „Potrivit spuselor președintelui rus, ei sunt gata analizeze orice propunere de încetare a focului care nu servește pentru o redislocare și o regrupare ascunse a forțelor ucrainene”, transmite Orban.

Orban a menționat că atât Moscova, cât și Kievul sunt pregătite pentru negocieri de pace numai cu participarea ambelor părți. După summitul de pace din Elveția, Ucraina a anunțat că va invita Rusia la următorul summit. Este singurul moment din scrisoare în care Orban expune pe larg poziția Ucrainei cu privire la negocieri.

Înapoi la Istanbul

Orbán expune punctul de vedere al lui Putin cu privire la două documente care, în momente diferite, au încercat să descrie parametrii unei posibile păci sau ai unui armistițiu.

În primul caz este vorba despre așa-numitele „Acorduri de la Istanbul”, din 2022. Denumirea completă a proiectului de document este „Tratatul privind neutralitatea permanentă și securitatea Ucrainei”. Acesta este documentul la care face deseori referire Putin, asigurând că a fost „parafat de șefii delegațiilor” și că pe baza lui trebuie să fie elaborate orice acorduri ulterioare. Mihail Podoliak, membru al delegației ucrainene a declarat că, dimpotrivă, documentul nu a fost semnat și parafat, deoarece aceasta este prerogativa Ministerului de Externe.

Orban scrie că Putin continuă să considere că documentul de la Istanbul este de actualitate, cu referire în special la punctul cinci, unde ”sunt concretizate garanțiile internaționale de securitate care vor fi acordate Ucrainei”.

Despre conținutul punctului cinci, despre care Putin i-a vorbit lui Orban, se poate afla din cotidianul The New York Times. În acel articol se precizează că, în cazul unui atac asupra Ucrainei, care are statul de neutralitate, statele garante i-ar acorda ajutor pentru menținerea securității. Partea rusă a insistat că fiecare dintre statele garante (inclusiv Rusia) să aibă drept de veto în privința acestui ajutor militar. Ucraina nu a fost de acord cu acest lucru.

În plus, în proiectul publicat există o observație că tot acest ipotetic ajutor militar se va referi doar la „teritoriile specificate în anexa șase”. Nu se știe care sunt teritoriile indicate în respectiva anexă.

Revista Foreign Affairs a scris că versiunea din 15 aprilie a ”Acordurilor de la Istanbul” a fost ultimul document discutat de Rusia și Ucraina. Părțile nu au reușit să ajungă la un consens asupra detaliilor cheie. După aceea, toate procesele de negociere dintre Rusia și Ucraina s-au rezumat la discuții legate de schimb de prizonieri de război, cadavrele morților și întoarcerea copiilor.

Al doilea document despre care Orban a vorbit cu Putin a fost așa-numitul „Plan de pace sino-brazilian” (denumirea oficială a memorandumului este „Ănțelegerile generale între China și Brazilia privind soluționarea politică a crizei ucrainene”). În relatarea lui Orban, comentariul sună laconic: planul „se află în analiza părții ruse”.

Potrivit spuselor lui Orban, Putin nu a răspuns la întrebarea directă privind poziția sa față de „planul de pace al lui Zelenski” și de Summitul pentru pace, desfășurat în iunie, în Elveția, la inițiativa Ucrainei. Liderul rus a vorbit din nou doar despre comunicatul de la Istanbul.

În general, concluzionează Orbán, Europa trebuie să ia o inițiativă autonomă, deoarece în Statele Unite toți sunt mult prea ocupați cu campania electorală.

„Dacă nu putem descuraja sau opri acest proces, în următoarele două luni vom deveni martorii unor pierderi și evenimente militare mult mai dramatice în prima linie decât au fost vreodată”, scrie Orbán.

Owner

View Comments

  • Pacea nu se realizează prin înarmarea continuă a Ucrainei. De aici rezultă că SUA și Occidentul nu doresc încetarea conflictului din Ucraina. Vizitele premierului Viktor Orbán la Kiev, Moscova și Beijing nu au fost văzute cu ochi buni de occidentali și americani. S-au grăbit să-l critice și să arunce cu pietre în el, ca și când prin aceste vizite s-a dus să provoace un conflict și mai mare. Sau poate tocmai faptul că dorea să readucă pacea în Europa i-a înfuriat pe mulți. Scrisoarea pe care a trimis-o lui Charles Michel nu cred că va fi luată în seamă de conducerea UE. Acești vasali din UE nu reacționează decât la scrisoarile care au ștampila de la Washington și London City.

Recent Posts

Regizorul italian Giancarlo del Monaco a primit cetățenia rusă

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…

9 ore ago

Bulgaria a refuzat să semneze cu Ucraina acordul privind garanții de securitate

Bulgaria nu va semna cu Ucraina acordul de cooperare în domeniul securității și se va…

10 ore ago

Confiscarea activelor Rusiei: Scholz a criticat propunerea lui Duda

Cancelarul german Olaf Scholz a reacționat dur la ideea președintelui Poloniei, Andrzej Duda, da confiscare…

17 ore ago

Până în aprilie, străinii vor putea plăti gazul din Rusia nu numai la Gazprombank

Președintele Vladimir Putin a permis cumpărătorilor străini de gaz rusesc să plătească în ruble pentru…

18 ore ago

Tancurile școlii occidentale

Ilia KRAMNIK, cercetător la Centrul pentru studii de planificare strategică al IMEMO ”E.Primakov” al Academiei…

19 ore ago

Washingtonul a descoperit că exporturile de gaze în Europa sunt o amenințare

Creșterea livrărilor de gaz lichefiat în Uniunea Europeană ar putea avea un impact negativ asupra…

2 zile ago

This website uses cookies.