Corneliu VLAD
Multă lume se întreabă de ce insistă unele capitale occidentale să prelungească războiul din Ucraina, chiar dacă înfrângerea regimului de la Kiev devine tot mai evidentă.
“De ce marșează nebunește America în Ucraina?”, titrează un articol James W. Carden, fost consilier al Departamentului de Stat.
Și el amintește că renumitul economist John Kenneth Galbraith remarca faptul că a ajuns să privească politica nu ca arta posibilului”, ci mai degrabă ca pe o alegere „între dezastruos și neplăcut”.
Așa stau lucrurile și astăzi, observă Carden, căci o alegere similară – între o escaladare dezastruoasă sau o soluționare neplăcută – pare să fie singura oferită pentru Ucraina.
“Evoluțiile din ultima vreme arată tot mai clar că președintele Zelenski și sponsorii săi de la Washington sunt tot mai inclinați să aleagă prima opțiune– chiar dacă Moscova a declarat că este gata să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare a focului negociată care recunoaște liniile actuale ale câmpului de luptă”.
În plus, Washingtonul a oferit Kievului un pact bilateral de securitate, care e apreciat „cel mai semnificativ dintr-o serie de acorduri pe care Ucraina le-a încheiat cu țările NATO”.
Washingtonul va oferi asistență militară și financiară pe termen lung Kievului, inclusiv pregătire militară, partajarea informațiilor și asistența economică. Iar secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg le-a cerut membrilor
NATO să strângă 43 de miliarde de dolari pe an pentru a înarma Ucraina.
Din discuția de la Washington despre susținerea Ucrainei lipsește însă – și este esențial –interesul național al SUA, încheie James W. Carden.
Oare așa să fie?
Senatorul american Lindsey Graham afirmă că SUA trebuie să câștige războiul din Ucraina pentru a controla vastele resurse naturale ale Ucrainei.
„Stau, în Ucraina, pe 10-12 trilioane de dolari de minerale critice. Ar putea fi cea mai bogată țară din toată Europa”, spune el, exaltat. Și continuă: „Este o afacere foarte mare cum se termină Ucraina. Să-i ajutăm să câștige un război pe care nu ne putem permite să-l pierdem. Să găsim o soluție la acest război.”
Și: „Dacă ajutăm Ucraina acum, ea poate deveni cel mai bun partener de afaceri la care am visat vreodată”, a continuat Graham.
Numai că politicieni precum acest senator american spun de ani de zile că în acest război este vorba despre democrație, libertate etc. etc. „Washington Post” scrie că Ucraina adăpostește unele dintre cele mai
mari rezerve de minereu de titan și fier din lume, zăcăminte de litiu neexploatat și zăcăminte masive de cărbune.
Publicația americană “Citizen Watch Report” amintește că până acum, Congresul a aprobat ajutor și asistență militară de aproape 175 de miliarde de dolari pentru a sprijini Kievul. „Iar dacă Ucraina ar fi o bucată de piatră fără valoare, nu am cheltui atât de mulți bani pe acest război”.
Oficiali americani au declarat că Administrația Biden lucrează la o politică care să permită Pentagonului să emită contracte private pentru a trimite trupe pentru întreținerea și repararea sistemelor furnizate de SUA în Ucraina.
Iar “New York Times” a dezvăluit că SUA au jucat un rol esențial în luarea deciziilor în timpul războiului în Ucraina, dar, mai mult, au înființat și finanțat centre de spionaj de comandă și control de înaltă tehnologie cu mult timp înainte de război.
Ziarul spune că programul CIA de modernizare a serviciilor de informații ale Kievului, înființat cu un deceniu în urmă, a „transformat” Ucraina și capacitățile ei în „cei mai importanți parteneri de informații ai
Washingtonului împotriva Rusiei”.
CIA a instruit și echipat în secret ofițeri de informații ucraineni chiar după lovitura de stat de la Maidan din 2014 și a construit o rețea de 12 baze secrete de-a lungul graniței cu Rusia.
“Washingtonul a cheltuit munți gigantici de bani în acest conflict, dar rușii câștigă teren”, constată în încheiere „Citizen Watch Report”.
Simonian: Ofițerul Bennett ar fi putut fi ucis pentru vorbele despre situația din Ucraina Fostul…
Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…
Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…
81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…
Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…
Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…
This website uses cookies.
View Comments
De fapt, nu este dorința țărilor occidentale de a prelungi conflictul din Ucraina ci a Statelor Unite. Ele doar își imită stăpânii de peste ocean și pe cei din City London. La rândul lor, țările occidentale și Statele Unite, în special, sunt controlate de o clică de bancheri (Rothschild, Rokefeller și alții), de organizații majore care conduc ordinea globală. Interesul Statelor Unite este de a continua conflictul (pe care chiar ele l-au provocat) pentru a pune mâna pe bogățiile Ucrainei. Vă dați seama? Atâtea trilioane de dolari așteaptă să fie furate din pământul ucrainean, bani care ar putea acoperi o mare parte din datoriile externe ale SUA. Asta e miza pentru Ucraina, acesta este interesul anglo-american. E vorba de bani, nu de ucraineni, nu de pace. Iar miza cea mai mare este Rusia, cu imensele sale bogății. Elitele lumii, acești bancheri și afaceriști psihopați se imaginează că sunt în perioada când Rusia era condusă de Elțîn. Atunci, speculantul George Soros (după un start mai puțin reușit sub Gorbaciov) l-a adus în Rusia pe Jeffery Sachs și l-a plasat ca principal consilier prezidențial pe lângă Elțîn și a aplicat ,,terapia de șoc" asupra economiei ruse. Rezultatul a fost că această ,,terapie" a dezlănțuit în Rusia haosul economic și superinflația, marele jaf al privatizărilor și trecerea importantelor sectoare ale economiei și a bogățiilor în mâinile unor particulari, numiți ulterior ,, magnați ruși", apoi ,,oligarhi." Aceștia nu erau decât marionetele și partenerii mai noi ai grupului ocult evreiesc mondial reprezentat de ,,finanțiști" ca Soros, Sachs și clanul Rothschild. Mega-afacerea ,,Rusia" a distrus țara și a adus profituri fantastice acestor hoți. La începutul anilor 2000, averea clanului Rothschild era de 5 trilioane de dolari! În spatele companiei petroliere Yukos, preluată de Hodorkovski, au stat evreul Leonid Nevzlin (azi cetățean israelian) și Jacob Rothschild. Când Vladimir Putin a preluat președinția Rusiei și a format guvernul, el a fost criticat de șmecherul Soros că nu guvernează cu oamenii săi. Nu pot să-mi închipui lupta pe care a dus-o Putin cu toți acești hoți, cum a reușit să scape țara de hienele astea care au furat resursele Rusiei în neștire. După mai bine de 20 de ani, urmașii acestora se năpustesc din nou asupra Rusiei. Vor s-o slăbească, s-o dezmembreze și să-i fure toate bogățiile. De aceea doresc ei prelungirea acestui conflict la nesfârșit, asta e miza lor uriașă. În acest conflict nu e vorba despre libertate, democrație și alte bla, bla-uri. Este vorba de bani și de control. SUA, cu ajutorul financiar al acestor elite, vor cheltui în continuare bani pentru continuarea acestui conflict în speranța că prin învingerea Rusiei își vor recupera pierderile însutit. Dar, spre ghinionul lor, au uitat de Vladimir Putin. Alegerea Washingtonului nu va fi nici dezastruoasă și nici neplăcută. Va fi catastrofală!