Încetarea focului în Ucraina și semnale din SUA. Principalele declarații ale lui Putin după summitul SCO

Președintele Rusiei Vladimir Putin a răspuns la întrebările jurnaliştilor la finalul summitului Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO), desfășurat la Astana. Cotidianul Kommersant a selectat cele mai importante dintre declarațiile liderului rus despre relațiile cu Ucraina, SUA și Turcia.

Despre negocierile cu Ucraina

  • O încetare a focului fără a ajunge la o înțelegere în legătură cu negocierile privind Ucraina este imposibilă.
  • Pentru o încetare a focului, Ucraina trebuie să fie de acord cu astfel de pași de demilitarizare care să fie ireversibili și acceptabili pentru Rusia.
  • Încheiereea conflictului doar cu ajutorul mediatorilor este puțin probabilă: un mediator trebuie să dețină un mandat pentru a semna documente. Dar medierea este binevenită.
  • În 2022, când trupele ruse ajunseseră la Kiev, Occidentul a cerut o încetare a focului cu scopul de a crea condițiile încheierii unui acord de pace final. Așa am făcut și, din nou, am fost înșelați.
  • Este posibil, dar inutil să ne adresăm Radei Supreme a Ucraine (care, conform Constituției, a rămas singură putere legitimă din Ucraina –n.r.), deoarece ea este subodonată elitei care a uzurpat puterea.

Despre relațiile cu SUA

  • Nu se poate vorbi despre stabilirea unui dialog constructiv cu SUA înainte de alegerile prezidențiale de acolo.
  • Negocierile privind stabilitatea strategică reclamă bunăvoință din partea Statelor Unite, iar Washingtonul ba vrea, ba nu vrea dialog.

Despre rolul SCO

  • Poziția tuturor țărilor SCO împotriva desfășurării de arme în spațiu este un semnal pentru întreaga lume în ceea ce privește militarizarea spațiului cosmic.

Despre mișcarea talibană

  • Talibanii (mișcarea talibană este recunoscută ca teroristă și interzisă în Federația Rusă – n.Kommersant) sunt aliați ai Moscovei în lupta împotriva terorismului.
  • Rusia a primit din partea acestei mișcări semnale că este dispusă să lucreze pe calea antiteroristă.

Despre dezbaterea dintre Joe Biden și Donald Trump

  • Am văzut doar un fragment, am destule treburile mele.
  • Luăm în serios declarațiile lui Trump despre disponibilitatea de a opri războiul din Ucraina. Nu punem la îndoială sinceritatea lui, dar nu sunt la curent cu vreo propunere concretă.

Despre Tratatul INF

  • Rusia se consideră îndreptățită să înceapă dezvoltarea și producția de sisteme cu rază medie și mai scurtă de acțiune, este pregătită în acest sens din punct de vedere industrial.
  • Dacă apar pe undeva sisteme americane, Rusia este gata să răspundă în oglindă.

Despre relațiile cu Turcia

  • Voința politică a lui Recep Tayyip Erdogan ajută relațiile dintre Rusia și Turcia, dar ce le împiedică este binecunoscut.
  • Am discutat cu Erdogan chestiuni legate de plăți reciproce, de energie, livrări de cereale și metale, toate problemele pot fi rezolvate.

Despre Statul Unional Rusia-Republica Belarus

  • Crearea unei monede unice sau a unui parlament unic este posibilă, dar aceste idei trebuie să se „ajungă la maturitate”.
  • Aderarea Republicii Belarus în SCO este o decizie reciproc avantajoasă și un succes pentru Aleksandr Lukașenko și Ministerul de Externe din Belarus.
Owner

View Comments

  • În legătură cu posibilele negocieri cu Washington și NATO, privind conflictul din Ucraina, ministrul de externe Serghei Lavrov a declarat în 19 ianuarie 2024: ,,Suntem pregătiți (pentru negocieri). Dar, spre deosebire de povestea de la Istanbul, nu vom avea o pauză în ostilități în timpul negocierilor. Procesul este necesar să continue. În al doilea rând, desigur, realitățile de pe teren au devenit diferite, semnificativ diferite." Negocierile Rusiei cu Ucraina de la Istanbul au fost oprite de Occident, acordurile de la MInsk, sponsorizate de Occident, au fost călcate în picioare și au fost concepute pentru a da timp Ucrainei să-și întărească puterea militară. Oricare alte negocieri inițiate de Rusia au fost respinse de Ucraina, chiar au fost interzise de o lege dată de Zelenski. Acum, negocieri cu SUA nu-și au sensul decât după alegerile prezidențiale de acolo. Deși nu m-aș încrede în promisiunile lor și nici în cele ale occidentalilor privind neutralitatea ucraineană și încetarea extinderii NATO spre est. Cred că este esențial un control al Rusiei asupra râului Nipru, anexarea orașului istoric rusesc Odesa, cât și a întregii părți sudice care are ieșire la Marea Neagră. Mai este nevoie de o atenție sporită și o neîncredere totală în americani și occidentali. Sunt vicleni și lipsiți de caracter. Dar, Vladimir Putin știe ce are de făcut!

Recent Posts

Erdogan: Decizia lui Biden poate aduce lumea în pragul unui război de amploare

Decizia președintelui american Joe Biden de a permite Kievului să lanseze atacuri în adâncimea teritoriului…

17 ore ago

Deputatul Șeremet, despre afirmația lui Zelenski privind Crimeea

Deputatul Dumei de Stat din partea regiunii Crimeea, Mihail Șeremet, membru al Comisiei de securitate,…

17 ore ago

Dmitri Medvedev: Atacul de răspuns

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, despre decizia neconfirmată privind lansarea de atacuri…

19 ore ago

Peskov, despre minele antipersonal trimise Ucrainei

Este greu de spus dacă informația apărută în presa americană, potrivit căreia Administrația președintelui demisionar…

o zi ago

Lavrov, despre atacul ucrainenilor cu rachete ATACMS: Un semnal că Occidentul dorește escaladare

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, consideră că atacurile lansate de Forțele Armate ale Ucrainei…

2 zile ago

Zaharova: Dorința lui Macron de a da mâna cu Lavrov, manifestare a politicii ”cu fundul în două luntri”

Dorința președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a-i strânge mâna ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov,…

2 zile ago

This website uses cookies.