Aproape jumătate dintre ucraineni sunt de acord cu concesii teritoriale față de Rusia în schimbul aderării la NATO și UE, reiese dintr-un sondaj de opinie realizat de Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR), informează agenția Rambler.
Potrivit rezultatelor, 45% dintre respondenți au fost de acord cu concesii teritoriale față de Rusia în schimbul „libertăţii de alegere” în chestiunea aderării la Uniunea Europeană şi la Alianţa Nord-Atlantică. 26% dintre ucraineni ar prefera ca Ucraina să revină la granițele din 1991 și, în același timp, ar accepta statutul de neutralitate al țării. 29% dintre respondenți nu au formulat un răspuns clar.
De asemenea, 69% dintre persoanele participante la sondaj au indicat creșterea ajutorului militar drept cea mai necesară condiție pentru ca țara să-și păstreze capacitatea de apărare. 39% dintre respondenți au numit aderarea Ucrainei la NATO drept o astfel de condiție.
Anterior, sondajul ECFR a scos în evidență o atitudine sceptică a majorității europenilor în privința victoriei Ucrainei. De asemenea, aproximativ o treime până la jumătate dintre respondenții din 14 țări europene consideră că acest conflict se va încheia printr-o reglementare pașnică.
Decizia președintelui american Joe Biden de a permite Kievului să lanseze atacuri în adâncimea teritoriului…
Deputatul Dumei de Stat din partea regiunii Crimeea, Mihail Șeremet, membru al Comisiei de securitate,…
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, despre decizia neconfirmată privind lansarea de atacuri…
Este greu de spus dacă informația apărută în presa americană, potrivit căreia Administrația președintelui demisionar…
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, consideră că atacurile lansate de Forțele Armate ale Ucrainei…
Dorința președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a-i strânge mâna ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov,…
This website uses cookies.
View Comments
Din fericire nimeni nu ia în seamă părerile lor. Cele patru regiuni - Doneț, Lugansk, Herson și Zaporojie - sunt teritorii rusești. Despre Crimeea nici nu mai trebuie să aminteasc. Prin urmare, ele nu pun problema unor concesii din partea ucrainenilor. Iar aderarea la NATO este exclusă din start! Despre aderarea în UE nu cred că deranjează prea mult Rusia. Oricum, Ucraina nu mai este o țară suverană, așa că nu mai are nimic de pierdut prin aderarea ei la UE. Toate țările membre UE și-au pierdut suveranitatea. Ele sunt conduse de la Bruxelles. Dacă 69% dintre persoanele chestionate consideră necesară creșterea ajutorului militar, înseamnă că doresc un conflict îndelungat și nu pace.