Fotografia este generată de IA/ RIA Novosti
Serghei SAVCIUK
Procesul istoric de dezindustrializare a Europei se desfășoară în ritmul său lent, dar totuși neobosit, iar Washingtonul nu vede aici nimic dramatic. Șeful Ineos Group – cea mai importantă din Europa și una dintre cele mai mari corporații multinaționale din domeniul petrochimiei – a acordat un interviu pentru Bloomberg TV, ce poate fi comparat cu deschiderea unei trape de unde s-a revărsat o mâzgă neagră și depresivă, scrie Serghei Savciuk în comentariul său pentru RIA Novosti.
Jim Ratcliffe, unul dintre cei mai bogați oameni din Marea Britanie, a declarat, în discuția purtată cu jurnaliștii americani, că actuala situație de pe piața resurselor energetice a paralizat, practic, industria petrochimică din Marea Britanie și Europa, trimițând-o, dacă nu într-un knock-out surd, atunci într-un knock-down apăsător și chinuitor. Iar de vină sunt prețurile prohibitive la energia electrică și carbon, consecință a ruperii lanțului de import al hidrocarburilor din Rusia, grație cărora companiile producătoare au avut întotdeauna combustibil pentru cazanele lor, iar petrochimiștii au avut mereu materiile prime de bază pentru activitatea lor. Ratcliffe susține – și ca un rechin al petrochimiei mondiale ce este, poate fi crezut pe cuvânt – că prețul unui megawat-oră pentru consumatorii industriali europeni este, astăzi, de cinci ori mai mare decât cel pentru colegii lor din America de Nord. Drept urmare, în ultimii doi ani, companiile europene de profil și-au pierdut, pur și simplu, fizic capacitatea de a concura cu jucători americani sau asiatici, ceea ce a determinat închiderea unor producții chimice complexe sau au fugit în aceleași SUA și Asia, unde există un ocean de energie electrică ieftină și nu sunt probleme privind găsirea de materii prime. Șeful Ineos Group și-a încheiat discursul său sumbru într-un mod de-a dreptul funebru, amintind că pe piața petrochimiei din Europa sunt tot mai puțini jucători și că el nu a văzut așa ceva niciodată în vața lui.
Pentru a nu primi o plângerea standard cum că facem dintr-o chestiune locală minoră o problemă globală inexistentă, adică din țânțar armăsar, să ne lămurim cine este acest Ratcliffe și dacă vorbele lui pot fi luate ca opinia de expert.
În presă, Jim Ratcliffe este adesea numit cel mai bogat om din Marea Britanie, ceea ce nu este pe deplin corect – în sensul că, după averea lui actuală, el ocupă treapta patru al încețoșatului piedestal financiar. Potrivit The Sunday Times, petrochimistul numărul unu al Lumii Vechi a adunat un capital de 26,5 miliarde de lire sterline, adică aproape 30 de miliarde de dolari. Înaintea lui pe lista deținătorilor de mulți bani se află doar frații Hinduja, Leonard Blavatnik și frații Ruben. Aici trebuie înțeles un lucru, și anume că toți rechinii enumerați ai lumii afacerilor și-au construit imperiile acaparând diferite segmente ale pieței – de la tranzacții imobiliare, la operațiuni cu titluri valorice și revânzarea unor cluburi de fotbal de elită. Ratcliffe a făcut miliarde pe nișa îngustă a producției complexe petrochimice.
Principalul său activ și sursă de îmbogățire este deja menționatul Ineos Group, care în cei aproape 30 de ani de existență a devenit un mastodont de piață cu o cifră de afaceri de 22,3 miliarde de dolari – și asta numai pe anul 2022, nu foarte roz pentru industrie. Site-ul companiei informează că Ineos este specializată în fabricarea de produse petroliere aromatice (benzen, toluen, xilen) și produse chimice de bază (etilenă, propilenă, butadienă). O direcție separată este ocupată de producția de monomeri de clorură de vinil, clor alcalin și derivații acestuia, cloruri de polivinil, polietilenă, polipropilenă, polistiren și cauciucuri. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu chimia anorganică complexă, chiar și simpla enumerare a liniei de produse sună ca abracadabra, dar cu toate acestea, avem de-a face cu o producție foarte complexă și mare consumatoare de energie, care necesită o cantitate mare de resurse – de la electricitate, vapori de apă la temperaturi ultra-înalte.
Iar acest om spune direct: domeniul este pe marginea colapsului, la o jumătate de pas practic de prăbușirea finală în interiorul granițelor Europei.
Este adevărat, s-ar putea instala un fel de bucurie primitivă, dar tot ce este descris reprezintă doar o parte a unei tendințe observate de mult și o parte separată a mozaicului dezindustrializării țintite și planificate a zonei euro. Anterior, am analizat deja cazuri similare pe segmentul de îngrășăminte agricole, în metalurgie, în producția de panouri solare și vehicule electrice, așa că acest glas revoltat era așteptat de mult și, evident, nu va fi ultimul.
Aș vrea să spun asta aici.
Se consideră că procesele descrise au fost lansate în 2014, după revenirea Crimeii în componența Rusiei, accelerate brusc de începerea operațiunii militare speciale, iar impulsul final a fost dat de Joe Biden când a semnat așa-numita Lege de luptă împotriva inflației (Inflation Reduction Act). Iubitorii de versiuni conspiraționale au construit o întreagă teorie conform căreia acest plan ar fi fost pus la cale de Washington cu mult timp în urmă, devenind, prin urmare, un motiv deosebit de potrivit pentru a transfera jaful Europei în regim non-stop. Această presupunere are dreptul la viață, dar este doar pe jumătate adevărată.
Trebuie amintit că industriașii europeni, care respiră greu sub presiunea prețurilor insuportabile ale energiei, au început să relocheze fabrici nu doar în Texas, dar și în țări asiatice, în primul rând în China. Acolo, ei au format propriile lor clustere industriale uriașe precum Shenzhen, așa că lanțurile de cooperare (și aproape toată lumea cooperează acum cu China) au fost scurtate la minimum. În plus, Beijingul crește cu viteza uraganului capacitatea de generare, punând în funcțiune toate tipurile de centrale electrice, cu excepția surselor de energie regenerabilă, investițiile în acest domeniu scăzând în ultimii patru ani.
În același timp, sub ochii noștri vedem prăbușirea teoriei neoliberale a ordinii mondiale post-industriale, unde combustibilii fosili nu sunt necesari din principiu, iar industria globală va deveni extrem de productivă și profund științifică. În realitate, vedem o creștere nesfârșită a extracției de resurse, investiții în surse tradiționale de energie și lupta pentru fiecare fabrică, pentru fiecare muncitor calificat. Pentru că este aproape o nouă rundă de confruntare principială, unde în ring vor urca vechiul model, osificat, al economiei americane și economia tânără, flexibilă a Chinei. Adversarii cunosc foarte bine care sunt părțile lor puternice și slabe, motiv pentru care acumulează toate rezervele posibile și imposibile.
Nu avem vești bune pentru petrochimiștii britanici. Când politicienii europeni și industriașii care i-au susținut s-au supus ascultători dictatului Washingtonului, se pare că ei sperau că nu vor putea fi jefuiți atât de mult, pentru că toți erau convinși că Rusia va fi înfrântă rapid, trăgând după ea toate planurile geostrategice ale Chinei. Astăzi este însă evident că cei slabi și lipsiți de voință sunt pur și simplu îngropați, după care moștenirea obținută o împart liniștiți între ei.
Viitoarea vizită la Moscova a premierului Indiei, Narenda Modi, va fi o victorie diplomatică a…
Candidatul republican la președinția Statelor Unite, Donald Trump, examinează posibilitatea renunțării la extinderea spre Est…
Pentru a doua oară, Zelenski declară în gura mare că trebuie să se împace cu…
Corneliu VLAD În limbajul politic internațional s-a încetățenit un termen ciudat. Unul care e de…
Rusia a intrat în categoria țărilor cu venituri mari pentru populație, se arată într-o postare…
Au început filmările pentru drama istorică de anvergură „Nașterea unui imperiu” produsă de studioul TRITE…
This website uses cookies.
View Comments
Dezindustrializarea Europei a început de mult, într-un ritm lent și perfid. Cum să vadă Washingtonul acest fapt dramatic, dacă el l-a inițiat? Este în interesul Statelor Unite ca în țările europene să dispară industria autohtonă. De ce? Din două motive. Unu: pentru că astfel ele vor depinde de produsele americane la pre'uri mult mai mari. Doi: americanii pot veni cu propriile afaceri în țările respective și să profite de mâna de lucru ieftină, după ce în prealabil au distrus industria locală. În ambele situații americanii au doar de câștigat. Industria europeană a fost înmormântată ieri, ]n cur\nd i se vor face parastase. Despre industria din România, ce să mai zic? Răspund cu declarația lui Nae Cațavencu din ,,O scrisoare pierdută": ,,Industria română este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire." Englezii să nu se plângă de nimic pentru că ei sunt în cârdășie cu americanii. Anglo-americanii se cred încă prin anii '90, când în primele etape ale domniei lui Elțîn au jefuit la scară mare Rusia. Au reușit să prăbușească Rusia, au adus populația în pragul disperării, iar puterea militară (de clasă mondială) a fost distrusă, ceea ce a făcut apoi inevitabilă exploatarea colonială. Schema terapiei de șoc a împrumuturilor în schimbul acțiunilor a fost pusă la cale de teoreticieni socialiști de la Harvard ca Jeffrey Sachs, Andrei Schliefer, David Lipton și Jonathan Hay. În nebunia lor, mai cred că pot jefui încă o dată Rusia. Asta nu se va mai întâmpla! Nu au auzit că acum președintele Rusiei este Vladimir Putin?