Corneliu VLAD
Războiul din Ucraina pune câteva întrebări mult mai grave, decisive chiar pentru soarta sa, decât raportul de forțe de pe teatrele de operațiuni militare.
Întrebări la care raspunsurile se află în deznodământul altor două probleme.
1. Va escalada serios conflictul după ce el s-a transformat într-un război tot mai evident între Rusia și
state din NATO și se vorbește tot mai insistent despre implicarea în conflagratie a armelor nucleare?
2. Se va încheia războiul cumva până la alegerile din SUA, care vor fi câștigate probabil de Trump, iar
acesta a declarat că îi va pune capăt urgent și va dezangaja treptat SUA si aliații lor europeni din NATO?
De aici, toată aceasta frenezie a oamenilor politici și a presei occidentale despre iminența unui al treilea
război mondial. Isteria războinică din unele capitale occidentale arată că aripa dură din NATO (în care
excelează ca gesticulație belicoasă Marea Britanie, Franța, Polonia și balticii) e în criza de timp, căci
Kievul nu poate schimba cursul operațiunilor militare care îl îndreaptă spre înfrângere (sau rezultat
nedecis) până la instalarea lui Trump ca președinte. Și varianta unui război nuclear declanșat de SUA lui
Biden ar fi un gest prea riscant, cu miză prea mica și deznodământ catastrofal.
Occidentul e în mare dilemă, mai ales că unii aliați din NATO devin tot mai sceptici în sprijinrea
neconditionata a Kievului și tind să se dezangajeze.
Declarația președintelui polonez Andrzej Duda, care a cerut „decolonizarea” Rusiei, este nu numai
nerealistă și aventuristă, dar și de prost gust.
Moscova reacționează cu calm, dar hotărât în toată această agitație.
Politologul Ivan Timofeev trage un semnal de alarmă când scrie: „ În urmă cu trei ani, conflictul în sine
părea puțin probabil. Astăzi, este o realitate. Perspectiva unui război pe scară largă între Rusia și NATO
trebuie luată în serios”.
El are în vedere implicarea tot mai masivă și mai directă a NATO în conflagrația din Ucraina, care, în cazul
dezangajării occidentale, ar avea consecințe de proporții asupra prestigiului SUA și al NATO.
Și Timofeev enunță structura multiforma a acestei implicări:
„Strict vorbind, țările NATO sunt de multă vreme părți la conflict. O astfel de participare ia mai multe
forme. În primul rând, țările occidentale oferă Ucrainei asistență financiară și militară semnificativă.
Sistemele de arme furnizate devin din ce în ce mai avansate și mai distructive… Armata ucraineană
primește sisteme și muniții occidentale….Până acum, volumul proviziilor este limitat de capacitățile
industriei de apărare occidentale și de rezervele existente. Dar dacă ostilitățile se prelungesc,
capacitățile industriale au potențialul de a crește. Aprovizionarea în creștere este, de asemenea,
inevitabilă în cazul unei pauze de pace, care va permite Ucrainei să se pregătească pentru o nouă etapă
a ostilităților… Moscova se pregătește aparent pentru cel mai rău scenariu, adică o creștere consistentă
a asistenței militare cuprinzătoare și pe termen lung pentru Ucraina… Pe lângă furnizarea de arme și
muniție, asistența occidentală include pregătirea personalului, asistență în dezvoltarea industriei și infrastructurii militare și rambursarea cheltuielilor în alte domenii, permițând Ucrainei să concentreze
resursele pe sectorul apărării.
În al doilea rând, Ucraina primește asistență occidentală semnificativă sub formă de informațîi, inclusiv date tehnice și date de la sateliți, sisteme radar, avioane de recunoaștere și alte surse. Aceste informațîi permit o gamă largă de aplicații, de la furnizarea de informațîi în teatrul de operațiuni până la identificarea țintelor specifice…
În al treilea rând, au existat rapoarte conform cărora personal militar din țările membre NATO este
implicat în ostilitățile din Ucraina. Implicarea lor pare să fie rareori recunoscută oficial de guvernele lor
de origine. Acești indivizi pot fi numiți „voluntari” sau chiar mercenari, iar participarea lor poate fi tolerată de autoritățile lor respective. Conform rapoartelor din surse ruse din octombrie 2023, erau estimate aproximativ 2.000 de astfel de persoane a fi prezente”.
Poziția Rusiei, în acest context, a fost exprimată clar de președintele Putin, care a spus: „Apelurile de a
provoca o înfrângere strategică Rusiei, care deține cel mai mare arsenal de arme nucleare,
demonstrează nesăbuința extremă a politicienilor occidentali. Fie nu înțeleg amploarea amenințării pe
care o creează – fie sunt pur și simplu obsedați de propriul sentiment de impunitate și excepționalism”.
Washingtonul și aliații lor au, așadar, de ales între două opțiuni: varianta riscanta a unei escaladări a
războiului, care ar putea avea consecințe inclusiv prin renunțarea de către Kiev la Crimeea și alte regiuni
ale Ucrainei aflate, în condițiile războiului, sub autoritatea rusă.
Sau, renuntarea, de catre actualul regim de la Kiev la iluzia că Ucraina poate abandona interdependenta sa traditionala, organica, cu Rusia, pentru a restabili si consolida relatiile traditionale ruso-ucrainene.
Decizia președintelui american Joe Biden de a permite Kievului să lanseze atacuri în adâncimea teritoriului…
Deputatul Dumei de Stat din partea regiunii Crimeea, Mihail Șeremet, membru al Comisiei de securitate,…
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, despre decizia neconfirmată privind lansarea de atacuri…
Este greu de spus dacă informația apărută în presa americană, potrivit căreia Administrația președintelui demisionar…
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, consideră că atacurile lansate de Forțele Armate ale Ucrainei…
Dorința președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a-i strânge mâna ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov,…
This website uses cookies.
View Comments
,,Amar este adevărul istoriei, dar e mai ușor să-l spui decât să-l treci sub tăcere." (A. Soljenițîn)