Hot News
Serghei Riabkov: Ucraina nu va adera niciodată la NATO
20/06
Zaharova, despre cel mai mare necaz al Europei
20/06

Putin, despre proiectele Rusiei în Vietnam și relațiile reciproce

Hanoi. Negocierile ruso-vitnameze/ Foto: kremlin.ru

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat că corporația Novatek intenționează să lanseze proiecte GNL în Vietnam, scrie Smotrim.ru. În articolul său „Rusia și Vietnam: O prietenie testată în timp”, publicat în ziarul oficial al Comitetului Central al Partidului Comunist din Vietnam, „Nyanzan”, liderul rus a subliniat că sectorul energetic rămâne un domeniu de importanță strategică al relațiilor dintre Rusia și Vietnam.

„Compania mixtă Vietsovpetro, care de peste patru decenii exploatează zăcămintele de pe platforma continentală a Vietnamului, demonstrează o eficiență ridicată”, a scris șeful statului rus.

Președintele a precizat că volumul de petrol extras de întreprindere în toți acești ani a depășit 250 milioane tone. Putin a menționat că în Districtul autonom Neneț Siberia de Vest) își desfășoară cu succes activitatea Rusvietpetro, care în condițiile severe ale Nordului Îndepărtat, a extras deja din adâncuri peste 35 de milioane de tone de petrol.

„În Vietnam, Gazprom produce gaz, iar o altă mare companie rusă, Novatek, intenționează să implementeze, pe teritoriul vietnamez, proiecte de gaze naturale lichefiate”, a informat liderul rus.

În plus, președintele a anunțat că, în prezent, se lucrează la inițiativa privind crearea, în Vietnam, a unui centru de știință și tehnologie nucleară, cu sprijinul Rosatom.

„Important este că ambele țări acordă, în mod constant, o atenție deosebită dezvoltării comerțului reciproc și stimulării investițiilor”, a concluzionat șeful statului.

În același articol, apărut în ajunul plecării în această a cincea vizită efectuată în Vietnam, Putin a prezentat viziunea sa legată de relațiile bilaterale.

… „Dăm o înaltă apreciere faptului că abordările țărilor noastre cu privire la problemele actuale de pe agena internațională coincid sau sunt apropiate. Cooperăm strâns pe platformele multilaterale cheie, în primul rând în cadrul Națiunilor Unite. Avem evaluări similare ale situației din regiunea Asia-Pacific. Vedem în Vietnam o țară care gândește ca noi în ceea ce privește formarea unei noi arhitecturi de securitate eurasiatică egală și indivizibilă, pe o bază incluzivă și nediscriminatorie.

….Le suntem recunoscători prietenilor noștri vietnamezi pentru poziția lor echilibrată față de criza ucraineană, pentru dorința lor de a contribui la căutarea unor căi reale de rezolvare pașnică a situației. Toate acestea corespund în totalitate spiritului și caracterului relațiilor noastre.”

…”Între țările noastre există posibilitatea de a efectua plăți în monede naționale – ruble rusești și dong-uri vietnameze. Anul trecut, ponderea acestor tranzacții a asigurat mai mult de 40% din volumul comerțului bilateral. Iar în primul trimestru din acest an – deja aproape 60%. Acest lucru corespunde tendințelor globale de renunțare treptată a utilizării valutelor în mare măsură compromise în comerțul și investițiile internaționale…”

Prședintele Vladimir Putin a sosit de ieri în Vietnam pentru o vizită de două zile, la invitația secretarului general al Comitetului Central al Partidului Comunist din Vietnam, Nguyen Phu Trong.

1 Comment

  1. Carmen spune:

    Mult succes Rusiei și felicitări președintelui Putin!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 2886603