NATO a planificat o invazie de amploare dinspre Marea Neagră

Posibila apariție de baze NATO în orașul-port Odessa, dar și la Lvov și lângă Kiev, ridică problema acțiunilor ulterioare ale armatei ruse în cadrul operațiunii militare speciale, precum și a priorităților Alianței. Publicația „Țargrad” a încercat să afle dacă va fi sau nu o posibilă invazie de amploare.

Pe 11 mai, ministerul rus al Apărării a anunțat luarea sub control a mai multor așezări din regiunea Harkov. Ulterior, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat că, deocamdată, Rusia nu are planuri pentru luarea Harkovului. În ceea ce privește obiectivul operațiunii pe direcția Harkov el a indicat crearea unei zone sanitare ca răspuns la atacurile lansate în regiunile ruse de Forțele Armate ale Ucrainei.

Declarația lui Putin privind absența unor planuri de ocupare a Harkovului „au fost interpretate de mulți ca marcând începutul sfârșitului operațiunii militare speciale”. În plus, că acțiunile de luptă se vor încheia anul acesta a vorbit inclusiv comandantul forțelor speciale Aptî Alaudinov, menționează publicația.

Aceste declarații ridică problema acțiunilor ulterioare ale armatei ruse pe direcția Mării Negre și a sorții orașelor Dnepropetrovsk, Odessa și Nikolaev. În schimb, analistul militar Mihail Onufrienko consideră că trupele ruse nu vor lua cu asalt Odessa și Nikolaev din cauza dipozitivului serios de apărare ridicat de Forțele Armate ale Ucrainei pe teritoriile acestor orașe.

În același timp, analiștii publicației „Obraz budușcego” (Chipul viitorului) au amintit de vorbele reprezentanților britanici despre importanța Mării Negre.

„Baze britanice se pregătesc la Odessa, în regiunea Kiev și la Lvov. Formal, acest lucru se face pentru a sprijini avioanele F-16 și de apărare aeriană. Aceste misiuni au legătură cu strategia lansării pe o perioadă destul de lungă de atacuri asupra Flotei la Marea Neagră. Intrarea forțelor NATO prin Marea Neagră rămâne o prioritate pentru Alianță”, precizează analiștii.

În plus, nici Franța nu intenționează să stea deoparte. Astfel, cotidianul Le Monde a prezentat informații potrivit cărora Parisul elaborează un plan de control al Odessei încă de la eșecul contraofensivei ucrainene de anul trecut. Astfel, Odessa este un punct cheie pentru țările occidentale, precum și pentru Ucraina, care primește prin acest port echipamentele militare trimise de NATO, amintește Țarîgrad.

„Se creionează un tablou destul de alarmant: o invazie de proporții va începe dinspre Marea Neagră. Se precizează, de asemenea, că primul contingent francez a sosit deja în regiune”, se subliniază în articol.

Anterior, președintele francez Emmanuel Macron a anunțat planuri de pregătire a piloților ucraineni, precum și o brigadă formată din 4500 de oameni. Potrivit președintelui, aceasta va deveni o nouă formă de cooperare între Franța și Ucraina.

Owner

View Comments

  • Trebuie împiedicate cu orice preț amplasarea de baze terestre NATO la Odessa și în regiune! Am mai spus și repet că Odessa ar trebui să revină Rusiei, inclusiv toată zona de sud a Ucrainei până la Izmail. Doar așa zona va fi sigură și nu va ispiti Statele Unite cu plantarea de baze NATO la Marea Neagră. SUA vizează Marea Neagră! Nu este destulă baza de la Kogălniceanu, înființată cu ajutorul și acordul iresponsabililor de la noi? NATO, adică SUA, uită că bazinul Mării Negre este dominat de flota rusă, iar Turcia este custode al Convenției de la Montreax, din 20 iulie 1936? Turcia are controlul asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele și are dreprul de a militariza zona strâmtorilor în situația de conflict armat. O flotă NATO în Marea Neagră (pe care au denumit-o Flotila Aliată în Marea Neagră) este un proiect al Alianței încă din 2016 de a constitui în această zonă o grupare navală multinațională permanentă. Ideea acestei flotile a fost a Statelor Unite, care a propus-o în cadrul Forumului Mării Negre de la Napoli, din 2016. Doar România a primit cu entuziasm această propunere (se putea altfel?), Turcia s-a opus categoric și Bulgaria nu a acceptat-o. Ca să vezi... Americanilor nu le mai ajung cele două oceane, vor să-și vâre nasul și în Marea Neagră. Vor să contește supremația navală a Federației Ruse în zonă și să ignore Convenția de la Montreaux? Să le iasă din minte prostia asta! Visul lor va rămâne la faza eternă de proiect. Marea Neagră este o mare semi-închisă și nu poate fi spațiu NATO. Nici Turcia nu dorește ca prin Marea Neagră să se ,,plimbe" nave militare NATO. Flota Mării Negre ruse are o mare experiență aici, practic nu are nici un obstacol real și poate face față, din punct de vedere naval, navelor militare ale NATO. Dacă alianța vrea să încerce puterea navală rusă și să-și vadă navele făcute praf, cred că este o decizie proastă din partea ei. Interesul Statelor Unite de a fi prezente din punct de vedere politico-militar în mod activ în această zonă este evident. O eventuală prezență a flotei NATO în regiune reprezintă o provocare la adresa Rusiei. Și la o provocare ești obligat să iei măsuri adecvate. Reprezentantul rus la NATO în 2016, Aleksandr Grușko, declara că Marea Neagră ,,nu va deveni niciodată un lac NATO", perspectivă reafirmată în 2023 și de Dmitri Peskov. Proiectul de lege american ,,Black Sea Security Act of 2022" stipulează ca SUA să apere, în cooperare cu NATO și UE, libertatea de navigație în Marea Neagră. Numai că America nu a consultat în această privință Turcia, deoarece Convenția de la Montreaux nu poate fi renegociată. O idee nebună și sinucigașă pentru România a fost cea a generalului american Ben Hodges care a propus ca să fie aduse în Marea Neagră nave de luptă americane sub pavilion românesc și formarea unei flote NATO, tot sub pavilion românesc. Tipul e nebun, drogat sau e doar cinic? Dacă amplasarea de baze terestre la Odessa va fi împiedicată de Rusia, nu m-aș mira ca ideea absolut iresponsabilă a lui Hodges să devină o directivă pentru România din partea Casei Albe.

Recent Posts

Kusturica, despre filmul privind persecuția Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice

Filmul documentar „Oamenii lui Hristos. Vremurile noastre” despre persecuția Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice (UOC) trebuie…

9 ore ago

La Vladivostok au început exercițiile navale ale Rusiei și Chinei

La Vladivostok au început exercițiile navale organizate de Rusia și China sub denumirea ”Beibu/Interacțiune-2024”. Manevrele…

10 ore ago

Cosmonauții Roscosmos, record de ședere la bordul ISS

Cosmonauții corporației de stat Roscosmos, Oleg Kononenko și Nikolai Ciub, au stabilit un record de…

13 ore ago

Alaudinov: Câte tancuri a avut armata Ucrainei când a atacat Regiunea Kursk

Alaudinov spune că Ucraina a folosit resurse importante pentru a ataca Regiunea Kursk, care însă…

14 ore ago

Implicare în conflictul ucrainean. Moldova, avertizată de MAE rus

Moscova îndeamnă conducerea Republicii Moldova să renunțe la pașii ce pot transforma această țară într-un…

16 ore ago

Răspunsul nostru nu este pentru Chamberlain*

Reprezentanta oficială a MAE rus, Maria ZAHAROVA și consilierul principal al departamentului de informație și…

o zi ago

This website uses cookies.