Volodimir Zelenski îi insultă pe liderii occidentali și își agravează situația, a declarat Igor Lapin, maior în retragere al Forțelor Armate ale Ucrainei, la postul de televiziune Priamoi, scrie RIA Novosti.
„Cât de obraznic poți să fii ca, într-o perioadă scurtă de timp și în doar câteva propoziții, să-l cataloghezi pe Biden ca fiind un om slab pentru că nu vrea să meargă la summitul lui Zelenski și, în același timp, să-l faci pe Trump un ratat”, s-a revoltat ofițerul.
În opinia lui Lapin, prin declarațiile sale necugetate la adresa liderilor occidentali, Zelenski „arde podurile din fața lui”.
Maiorul a amintit, de asemenea, că la începutul lunii iunie, ambasadorii G7 au dorit o întâlnire cu Zelenski, dar care nu i-a primit, astfel că diplomații ”au fost conduși cu două etaje mai jos” – la șeful biroului președintelui, Andrei Ermak.
„
„Zelenski a crezut cu fermitate în ratingul său absolut în lumea occidentală”, a remarcat Lapin.
Anterior, președintele rus Vladimir Putin, în timpul unei întâlniri cu reprezentanții presei la Sankt Petersburg, a declarat că administrația americană va scăpa de Zelenski în aproximativ un an.
Se pare că în avion s-ar fi aflat și medaliata cu bronz la proba de…
Serghei KARAGANOV,doctor în istorie, profesor emerit, director științific al Facultății de Economie Mondială și Politică…
Delegația parlamentară georgiană și-a suspendat activitatea în cadrul APCE după adoptarea unei rezoluții ce îndeamnă…
Profesorii din liceele și universitățile militare trebuie să meargă pe linia contactului de luptă, este…
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a mulțumit Statelor Unite pentru că au eliberat Germania de nazism…
Închiderea expoziției Rusiei de la muzeul fostului lagăr de concentrare de la Auschwitz-Birkenau este continuarea…
This website uses cookies.
View Comments
Cred că nu este nimic de mirare. Zelenski este produsul celor care l-au format, deși le-a întrecut așteptările. Elevul și-a întrecut dascălii. E tupeist, arogant, viclean, corupt, hoț, mincinos și antirus. Nu asta au dorit? L-au răsfățat, i-au satisfăcut toate dorințele, l-au făcut erou planetar. Acum încep să se plictisească de el, nu mai prezintă interes și-l vor abandona. După ce s-a trezit pe culmile succesului, după ce a învățat să zboare în cercurile cele mai înalte, Zelenski va constata că i s-a terminat cerul. Începe coborârea...
Se pare că nu ai înțeles. Președintele Putin cere încetarea războiului. Vrea pacea cât mai repede posibil. Chiar din acest moment, dacă se poate. A anunțat oficial. E gata să dea ordinul pentru încetarea focului. Citește comunicatul Kremlinului.
Asta înseamnă că Armata Rusă e la pământ. De fapt, la drept vorbind, Armata Rusă se găsește fix pe aliniamentul pe care se afla la începutul răzvoiului. Nu a progresat nici măcar un milimetru, nu a avut, în trei ani, nici un fel de ofensivă. Singurele rezultate militare au fost ale lui Prigojin și ale mercenarilor ruși Wagner.
Deși nu răspund niciodată la comentarii țin să-ți spun că tu nu ai înțeles. Ai postat comentariul la un alt articol. Aici e vorba de ,,comportamentul ciudat a lui Zelenski", nu de ceea ce a declarat președintele Putin. Am comentat strict la acest articol. Ca o completare: Forțele Armate Ruse nu sunt la pământ. Te-au informat cei de la Antena 3 sau Digi 24? Pentru elogii aduse forțelor NATO și lui Zelenski poți comenta pe site-ul Ambasadei SUA sau al Ucrainei. Se pare că te-ai rătăcit pe aici...