Categories: MilitarRusia si lumea

Rusia și Belarus au început o nouă etapă a exercițiilor nucleare (VIDEO)

Exercițiile nucleare se desfășoară cu scopul de a „asigura necondiționat suveranitatea” Rusiei și a Republicii Belarus. Ele presupun trei etape, cea finală derulându-se, la rândul ei, cu participarea militarilor beloruși, scrie RBC.

A început a doua etapă a exercițiilor forțelor nucleare nestrategice, a anunțat ministerul rus al Apărării.

Pe parcursul aplicațiilor vor fi prelucrate aspecte legate de pregătirea comună a unităților Forțelor Armate ale Rusiei și Republicii Belarus în vederea utilizării în luptă a armelor nucleare nestrategice.

„Exercițiile au drept scop menținerea gradului de pregătire a efectivului militar și a tehnicii de luptă a unităților în vederea utilizării armelor nuclare nestrategice ale Rusiei și Republicii Belarus, pentru a asigura necondiționat suveranitatea și integritatea teritorială a Statului Unional”, a menționat ministerul menționat.

RBC amintește că, pe 6 mai, Ministerul Apărării al Rusiei a anunțat începerea pregătirii exercițiilor în cadrul cărora va fi exersată utilizarea armelor nucleare nestrategice (tactice). Kremlinul a precizat că motivul acestor manevre au fost declarațiile politicienilor occidentali despre „pregătirea și chiar intenția de a trimite contingente armate în Ucraina”. A doua zi, Belarus a verificat pregătirea forțelor și a mijloacelor de livrare a armelor nucleare tactice.

Comandantul adjunct al Forțelor Aeriene și al Forțelor de Apărare Aeriană din Belarus, șeful aviației, Leonid Davidovici, a declarat că militarii beloruși au parcurs ciclul complet de instruire în vederea utilizării armelor nucleare nestrategice.

„Echipajele sunt deja pregătite, inginerii și tehnicienii sunt, la rândul lor, pregătiți, avioanele sunt pregătite de mult”, a spus Davidovici pe 2 iunie. El a menționat că Minskul reacționează aproape zilnic la zborurile avioanelor de recunoaștere occidentale de-a lungul granițelor sale.

În total, exercițiile presupun trei faze. Etapa trei se va derula tot cu participarea militarilor beloruși.

Pe fondul exercițiilor, directorul senior al Consiliului de Securitate Națională al Casei Albe pentru neproliferare, Pranay Vaddi, a declarat că Rusia, Coreea de Nord și China „își extind și diversifică arsenalele nucleare într-un ritm vertiginos, fără să manifeste, practic, vreun interes față de controlul armelor”.

Vaddy a precizat că Statele Unite ar putea fi nevoite să sporească amploarea desfășurării arsenalului lor de arme nucleare, deoarece ele ar putea fi necesare pentru a descuraja „adversarii”, adică Rusia, China și Coreea de Nord.

Owner

View Comments

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

5 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

6 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

7 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

8 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

8 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

o zi ago

This website uses cookies.