Reșetnikov: Intrarea Rusiei în primele patru economii ale lumii nu este motiv de relaxare

Potrivit șefului Ministerului Dezvoltării Economice, concurenții serioși pândesc Rusia pe la spate.

Îmbunătățirea performanței Rusiei în clasamentul Băncii Mondiale privind paritatea puterii de cumpărare nu este un motiv de relaxare, pentru că Rusia este pândită din spate de concurenți serioși, inclusiv de Indonezia care se dezvoltă intens, a declarat ministrul Dezvoltării Economice, Maksim Reșetnikov, adresându-se jurnaliștilor în marja Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg (SPIEF 2024), relatează TASS.

„Există o politică economică care vizează creșterea PIB-ului și care chiar a funcționat. Este politica Băncii Rusiei, a guvernului Federației Ruse sub conducerea președintelui, iar al doilea punct sunt prețurile relativ mici (???). Totuși, acea politică de reducere a inflația, pentru a ne dezvolta propria ofertă, a dus în cele din urmă, ei bine, să spunem, la o creștere relativ mai mică a prețurilor în Federația Rusă decât în alte economii. Iar acest lucru ne-a permis să ajungem pe locul patru, ceea ce nu ar trebui să ne liniștească însă. Trebuie să ne dezvoltăm, pentru că problema nu constă doar în dezvoltarea concurenților noștri cei mai apropiați – Japonia, Germania. Mai este în spatele nostru Indonezia care se dezvoltă foarte activ. Cu cele trei va trebui să concurăm intens în următorii ani, dacă vrem să rămânem pe acest loc patru”, a spus ministrul.

El a adăugat că toate proiectele naționale, toate sarcinile trasate de președintele, precum și rezultatul punerii lor în practică vor influența direct dacă Rusia va rămâne pe poziția a 4-a și pentru cât timp.

Pe 30 mai, după ce Banca Mondială a actualizat datele privind volumul PIB-ului după paritatea puterii de cumpărare, luând în considerare informațiile pentru 2021, Rusia a intrat în primele 4 economii din lume. Din datele Băncii Mondiale rezultă că Rusia a ocupat locul patru cu o pondere de 3,8% din PIB-ul mondial în 2021, presând Japonia (3,7%) și Germania (3,4%).

PIB-ul Rusiei după paritatea puterii de cumpărare în 2021 a fost de 5,7 trilioane de dolari, Japonia – 5,6 trilioane de dolari și Germania – 5,2 trilioane de dolari.

Despre Forum

Forumul Economic Internațional din Sankt Petersburg are loc în perioada 5-8 iunie. Tema forumului din acest an este: „Baza unei lumi multipolare este formarea de noi puncte de creștere.” Sunt planificate întâlniri ale IMM-urilor, întreprinderilor creative, Ziua Tineretului SPIEF, precum și forumurile „Siguranța medicamentelor”, „Academia SPIEF” și „SPIEF Junior”. Organizator este Fundația ”Roskongress”.

Owner

View Comments

  • Bineînțeles că nu este motiv de relaxare. Rusia va trebui să ajungă în primele trei economii ale lumii, deci va trebui mai multă muncă și înțelepciune în investiții și în alegerea partenerilor de afaceri. Așa cum nici un elev nu va sta pe tânjeală dacă este premiant, ci va învăța mai mult ca să se autodepășească sau măcar să se mențină la același nivel. La fel va face și un sportiv de performanță, un artist. este de admirat interesul președintelui Putin pentru dezvoltarea economiei Rusiei, care va duce și la creșterea nivelului de trai al populației.

Recent Posts

Regizorul italian Giancarlo del Monaco a primit cetățenia rusă

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a emis un decret în acest sens. Potrivit presei, în total…

7 ore ago

Bulgaria a refuzat să semneze cu Ucraina acordul privind garanții de securitate

Bulgaria nu va semna cu Ucraina acordul de cooperare în domeniul securității și se va…

7 ore ago

Confiscarea activelor Rusiei: Scholz a criticat propunerea lui Duda

Cancelarul german Olaf Scholz a reacționat dur la ideea președintelui Poloniei, Andrzej Duda, da confiscare…

15 ore ago

Până în aprilie, străinii vor putea plăti gazul din Rusia nu numai la Gazprombank

Președintele Vladimir Putin a permis cumpărătorilor străini de gaz rusesc să plătească în ruble pentru…

15 ore ago

Tancurile școlii occidentale

Ilia KRAMNIK, cercetător la Centrul pentru studii de planificare strategică al IMEMO ”E.Primakov” al Academiei…

16 ore ago

Washingtonul a descoperit că exporturile de gaze în Europa sunt o amenințare

Creșterea livrărilor de gaz lichefiat în Uniunea Europeană ar putea avea un impact negativ asupra…

o zi ago

This website uses cookies.