Vladimir Putin începe joi prima sa vizită în China după învestire

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, va efectua o vizită de stat în China în perioada 16-17 mai, cu escale la Beijing și Harbin. Este prima deplasare peste hotare după preluarea celui de-al cincilea mandat și este pentru prima dacă când China a fost aleasă pentru această destinație (în dățile precedente au fost Uzbekistan, Ucraina, Belarus și Austria). Vorbind la o conferință de presă, asistentul prezidențial Iuri Ușakov a punctat faptul că în urmă cu un an, în martie 2023, liderul chinez, Xi Jinping a efectuat în Rusia prima sa vizită de peste hotare după ce a fost ales pentru a treia oară în funcția supremă (după 10 zile). S-a creat o astfel de tradiție, „o confirmare evidentă a relațiilor bilaterale”, care „reflectează chimia personală dintre cei doi șefi de stat”, a apreciat Ușakov.

Potrivit consilierului prezidențial, pe 16 mai, Putin intenționează să poarte, în cursul zilei, discuții la Beijing cu Xi în format restrâns și extins, pentru că seara va avea loc cea mai „importantă” parte a dialogului – cei doi șefi de stat vor asista împreună la o ceremonie a ceaiului înainte de o plimbare în parc, după care li se vor alătura la o cină informală, câte patru membri din partea fiecărei delegații. De partea rusă, la acest fomat va participa Ușakov, precum și secretarul Consiliului de Securitate, Serghei Șoigu și, după toate probabilitățile, ministrul de Externe, Serghei Lavrov și cel al apărării, Andrei Belousov, deja confirmați în funcții. Se știe că tocmai în acest cadru vor fi discutate criza ucraineană și alte probleme stringente de politică externă. Potrivit lui Ușakov, China a luat o decizie ”înțeleaptă și echilibrată” de a nu participa la conferința de pace de luna viitoare, din Elveția, unde participanții intenționează să pornească de la „formula păcii” a președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Din delegația lărgită vor mai face parte, de asemenea, prim vicepremierul Denis Manturov, viceprim-miniștrii Tatiana Golikova, Aleksandr Novak, Vitali Saveliev, Iuri Trutnev, Dmitri Cernîșenko, ministrul pentru Resurse Naturale și Mediu, Aleksandr Kozlov, șeful Băncii Centrale, Elvira Nabiullina, ministrul Dezvoltării Economice Maksim Reșetnikov, ministrul Finanțelor, Anton Siluanov, directorul Serviciului Federal de Monitorizare Financiară, Iuri Cihancin, directorul general al Căilor Ferate Ruse, Oleg Belozerov, directorul general al lui Rosatom, Aleksei Lihacev, directorul Serviciului Federal de Colaborare Tehnico-Militară, Dmitri Şugaev, ambasadorul Rusiei în China, Igor Morgulov.

Negocierile în format extins vor fi dedicate, în primul rând, problemelor economice și comerciale. Conform prevederile, vor lua cuvântul fiecare dintre cei cinci vicepremieri ruși, care conduc comisiile interguvernamentale (Manturov l-a înlocuit pe Belousov în calitate de președinte al Comisii de cooperare investițională, care se ocupă de peste 80 de proiecte în valoare de aproximativ 200 de miliarde de dolari).

Din partea administrației prezidențiale, pe lângă Ușakov, în China va mai zbura secretarul de presă Dmitri Peskov și adjunctul acestei instituții, Maksim Oreșkin. Președintele din partea Rusiei a Comitetului ruso-chinez de prietenie, pace și dezvoltare, Boris Titov, și președintele Consiliului ruso-chinez pentru mediul de afaceri, Ghennadi Timcenko, vor fi prezenți în China ca persoane publice. Printre cei care vor reprezenta, în China, mediul de afaceri rusesc se numără președintele Consiliului de administrație al Sberbank, Gherman Gref, fondatorul grupului de companii RUSAL, Oleg Deripaska, președintele VTB, Andrei Kostin, directorul executiv al Rosneft, Igor Secin, directorul general al Fondului pentru Investiții Directe, Kirill Dmitriev, președintele Consiliului de administrație al Novatek, Leonid Mihelson, președintele VEB, Igor Șuvalov, președintele Uniunii Industriașilor și Antreprenorilor din Rusia, Aleksandr Șohin.

Se știe că Putin îi va transmite încă o dată lui Xi propunerea de a participa la summitul BRICS, care va avea lor la Kazan, în octombrie 2024. Mai mult, a fost primit deja acordul preliminar al liderului chinez. După discuțiile din cursul zilei, este planificată, la Beijing, semnarea de către cei doi lideri a unui document – o declarație comună a Rusiei și Chinei privind „adâncirea relațiilor parteneriatului atotcuprinzător și a cooperării strategice, care intră într-o nouă eră”. Evenimentul va fi dedicat împlinirii a 75 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și Rusia. În total, în prezența celor doi lider se intenționează să fie semnate 11 acorduri interguvernamentale, iar reprezentanții mediului de afaceri vor încheia o serie de tranzacții fără participarea președinților. Putin are planificată, la Beijing, și o discuție separată cu premierul Consiliului de Stat, Li Qiang, care, potrivit lui Ușakov, va vizita Rusia în vară. În plus, Putin și Xi vor participa la un concert festiv dedicat celor 75 de ani de relații diplomatice și Anilor reciproce de Cultură a Rusiei și a Chinei (2024 și 2025).

A doua zi, pe 17 mai, programul lui Putin prevede o vizită la Harbin, capitala provinciei Heilongjiang, din nord-estul Chinei, care se învecinează cu cinci regiuni rusești (Amur și Regiunea Autonomă Evreiască, Ținuturile Transbaikal, Habarovsk și Primorsk). Acolo nu va mai exista o interacțiune cu Xi – din dispoziția acestuia, Putin va fi însoțit la Harbin de adjunctul președintelui chinez, Han Zheng, cu care, precum și cu conducerea provinciei, sunt planificate scurte negocieri. Înainte însă, Putin va depune o coroană de flori la Monumentul soldaților sovietici care au murit pentru eliberarea Chinei de Nord-Est și va participa la ceremonia de deschidere a celei de-a opta EXPO ruso-chineze și a celui de-al patrulea forum ruso-chinez de cooperarea interregională. Acolo se vor aduna aproximativ 20 de șefi de regiuni rusești. Programul șefului statului include și o vizită la Biserica Ortodoxă ”Acoperământul Maicii Domnului” și la Universitatea Politehnică din Harbin, unde Putin va răspunde la întrebările studenților. În sfârșit, înainte de a părăsi China, Putin va răspunde la întrebările jurnaliştilor ruşi.

Ușakov a subliniat din nou dezvoltarea progresivă a relațiilor ruso-chineze: pentru China, Rusia a devenit în 2023 al patrulea partener comercial (pentru Rusia, China este principala contraparte din 2010), când schimburile comerciale dintre cele două țări s-a cifrat, conform datelor rusești, la 227,8 miliarde de dolari, o cifră record. Aproximativ 90% din plățile dintre cele două țări se efectuează deja în monede naționale.

Vizita lui Putin în China are un substrat economic foarte important, spune Aleksandr Lomanov, director adjunct al Institutului Național pentru Studierea Economiei Mondiale. Discuția se va purta despre cum trebuie susținută o colaborare economică activă și, de aceea, Putin se va întâlni cu Li Qiang, care este, de fapt șeful blocului economic al Guvernului chinez. În plus, este importantă această vizită și din punct de vedere simbolic – ea demonstrează încă o dată trăinicia legăturilor ruso-chineze și tradiția prieteniei personale dintre liderii celor două țări care s-a dezvoltat în ultimii 10 ani. În privința evenimentelor de la Harbin, a adăugat expertul, important este să înțelegem că nord-estul Chinei este o veche regiune industrială, unde sunt multe întreprinderi de stat și mai puține firme inovatoare, fiind dominată și de Rusia. Ca o concluzie, strategia de dezvoltare a vechilor baze industriale are nevoie de dezvoltarea legăturilor cu Rusia, a încheiat expertul.

Vizita lui Putin în China este deosebit de importantă ca primă deplasare peste hotare efectuată de președinte după învestire, a completat Vasili Kașin, directorul Centrului pentru Studii Europene și Internaționale Complexe al Scolii Superioare de Economie. În cadrul unor astfel de vizite la nivel înalt sunt discutate chestiuni politice și economice, iar acestea din urmă devin tema întâlnirilor cu premierii ambelor țări. La astfel de întâlniri, părțile își expun punctul lor de vedere în privința problemelor care țin de cooperare economică și ascultă poziția unuia și a celuilalt. La rândul său, Heilongjiang este o regiune chineză pentru care comerțul cu Rusia este extrem de important. Orice dezvoltare a infrastructurii ruso-chineze afectează și provincia Heilongjiang, așa că participarea lui Putin la evenimentele din capitala ei este logică, a concluzionat expertul.

Owner

View Comments

Recent Posts

Onet, despre cearta dintre Zelenski și ministrul polonez de Externe la întâlnirea de la Kiev

La o întâlnire de la capitala Ucrainei, Zelenski i-a cerut lui Sikorsky să nu umfle…

15 ore ago

Doar China are mai mult: Kremlinul a explicat de ce Rusia crește efectivul armatei

Pe 16 septembrie, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat decretul privind creșterea efectivului uman al…

16 ore ago

Politico: Zalujnîi a considerat o aventură invadarea Regiunii Kursk

Înainte de operațiunea Ucrainei în Regiunea Kursk, fostul comandant șef al Forțelor Armate ale Ucrainei,…

18 ore ago

Tokaev i-a spus lui Scholz că Rusia este de neînvins

Din punct de vedere militar, Rusia este de neînvins, a declarat președintele Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaev,…

19 ore ago

„Planul lui Trump pentru Ucraina” mulțumește prin adecvare

Dmitri BAVÎRIN, Vzgliad Promisiunea lui Donald Trump de a pune capăt conflictului militar din Ucraina…

o zi ago

Expert militar: Rusia are o armă secretă non-nucleară care face orașele praf și pulbere

Pe lângă armele nucleare, Rusia este capabilă să facă inamicul praf și pulbere cu alte…

2 zile ago

This website uses cookies.