Ambasadorul Rusiei: SUA fac rău propriei economii interzicând importul de uraniu rusesc

Ambasadorul Anatoli Antonov/ Foto: Ambasada Rusiei în SUA
Interzicerea importului de uraniu rusesc în Statele Unite reprezintă „un atac asupra pieței globale a combustibilului cu uraniu pentru centralele nucleare” și duce la noi șocuri în relațiile economice internaționale, a declarat ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov. În opinia sa, Statele Unite își provoacă singure daune, în timp ce întreprinderile rusești de profil ”vor accelera, pur și simplu, realizarea numeroaselor proiecte în alte țări”, scrie Leonid Uvarcev din cotidianul Kommersant.
Domnul Antonov este de părere că sancțiunile încalcă „echilibrul fragil dintre exportatorii și importatorii de produse din uraniu”. „Fără o capacitate națională suficientă de îmbogățire, Washingtonul provoacă daune propriei lor economii. Iar pierderile financiare vor fi pentru Statele Unite mult mai mari decât pentru Rusia. Dar pentru strategii locali, esențial este să facă rău țării noastre”, se arată în comentariul ambasadorului postat pe canalul de Telegram al ambasadei. În opinia diplomatului, multe proiecte „verzi” ar putea eșua în Statele Unite.
Diplomatul rus consideră că Statele Unite se străduiesc să „pună în genunchi companiile rusești de profil”. Dar, în opinia lui, ele vor lucra pe alte direcții, iar „nefericiții strategi ai Washingtonului își vor roade unghiile de ciudă”.
Președintele american Joe Biden a semnat anterior o lege care interzice importul de uraniu slab îmbogățit din Rusia. Consilierul pentru securitate națională al președintelui, Jake Sullivan, a declarat că acest lucru va contribui la consolidarea „securității energetice și economice” a SUA prin reducerea „dependenței de Rusia în domeniul energiei nucleare civile”.
2 Comments
Doamne, cat sunt de fara de minte occidentalii astia, dar este o vorba: Dumnezeu nu bate cu parul!
Lasă-i să-și provoace singuri daune, cu atârt mai bine. Poate sunt masochiști, ce ne pasă nouă. Rusia va găsi alte piețe de desfacere pentru uraniu, cu siguranță. Lumea e mare, nu se limitează la SUA. Creșterea economiei demonstrează că sancțiunile care i s-au impus Rusiei nu au avut nici un efect negativ asupra ei.