O privire științifică din București asupra patosului și tragediei experienței sovietice

La Editura ”Corint” a apărut volumel ”URSS (1922-1991). Un secol de la constituire, trei decenii de la la destrămare. Percepții actuale” care reprezintă un interes nu numai pentru cercetători științifici și specialiști în geopolitică, dar și pentru toți cei care vor să cunoască istoria Rusiei. Propunem cititoriilor noștri prefața la carte semnată de reputatul istoric, prof.univ. dr. Constantin HLIHOR.

Fascinația istoricilor și a oamenilor de cultură pentru cunoașterea și înțelegerea factorilor interni și externi care au condus la nașterea și apoi la dispariția imperiilor în istoria universală a generat o istoriografie impresionantă. Preocuparea pentru cercetarea și analiza unor asemenea fenomene nu este nicidecum nouă. Primul despre care știm că s-a preocupat de o asemenea problemă a fost istoriograful și istoricul Abu Zayd ‘Abd al-Rahman ibn Khaldun, un savant și gânditor arab strălucit care a trăit în secolul al XIV-lea. Viețuind într-unul dintre cele mai tulburi secole ale omenirii, el a observat direct sau a participat la astfel de evenimente, cum au fost ascensiunea Imperiului Otoman și declinul Imperiului Bizantin. În istoria
și cultura română Dimitrie Cantemir a fost martor la începutul declinului Imperiului Otoman și la ascensiunea celui Rus.

Deloc întâmplător, a scris Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae (Istoria creșterii și descreșterii Puterii Otomane), o lucrare de o mare actualitate și astăzi. Istorici de mare prestigiu au cercetat și au scris despre nașterea și dispariția altor imperii, de la cele clasice la cele din era industrială. În ultimul timp, cele mai multe studii abordează mecanismele și factorii care au condus la apariția imperiului sovietic într-o perioadă în care alte imperii – cum au fost cel Otoman, Austro-Ungar și Rus – dispăreau de pe scena istorică. Nu mai puține studii au abordat prăbușirea Uniunii Sovietice, prin implozie, în decembrie 1991. Având în vedere interesul pentru studierea istoriei URSS, unul dintre cei mai cunoscuți cercetători ai istoriei spațiului fost sovietic, Vasile Buga, ajutat de doi tineri cercetători, Cristian Chirca și Florin-Răzvan Mihai, a organizat, sub egida Centrului de Studii Ruse și Sovietice „Florin Constantiniu” din cadrul Institutului National pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, dezbaterea „Trei decenii de la destrămarea U.R.S.S. Cauze și consecințe” (Evenimentul a avut loc în 7 decembrie 2021, la Fundația Europeană Titulescu).

Lucrările prezentate în cadrul conferinței, precum și alte studii elaborate ulterior se regăsesc în paginile prezentului volum. Lucrarea cuprinde șapte studii elaborate de cercetători cu o excelentă cunoaștere a istoriei Uniunii Sovietice și un interesant dialog purtat de doi istorici ruși – profesorul Aleksandr Șubin, cercetător științific principal al Institutului de Istorie Universală al Academiei Ruse de Științe din Moscova, și Aleksandr Stîkalin, cercetător științific la Institutul de Slavistică al Academiei Ruse de Științe. Acestea dau contur unei imagini de ansamblu asupra evoluției unui imperiu care s-a vrut a fi negarea a tot ce a existat ca practică politică în organizarea și funcționarea unui stat în secolul XX, dar care s-a dovedit a fi nu numai neviabil, ci și un experiment dureros pentru zeci de milioane de oameni în interior și o amenințare imperialistă în politica internațională.

Centrul de greutate al analizelor din prezentul volum cade pe rezolvarea unor întrebări care în cercetarea academică are răspunsuri controversate, uneori diametral opuse, privind cauzele care au condus la destrămarea imperiului și mai ales consecințele acestui fenomen pentru ruși și pentru națiunile din componența imperiul sovietic. Cartea ar putea foarte bine să alcătuiască un storytelling structurat în jurul acestor studii și ar putea reprezenta un întreg, dar, la fel de bine, fiecare dintre studiile ce alcătuiesc substanța volumului ar putea fi o lucrare de sine stătătoare care ar permite cititorului să-și formeze propria imagine asupra unor segmente-tunel din evoluția în timp și spațiu a Uniunii Sovietice ca actor major al lumii în secolul XX. Analiza clasică în care cercetarea documentelor de arhivă alcătuiește baza recompunerii trecutului istoric în grilă tradițională, cum este, de exemplu, studiul intitulat Rolul și locul KGB în procesul de dezintegrare a URSS, semnat de Pavel Moraru, în care se îmbină cu analiza specifică științelor de psiho-sociologie. Studiul semnat de Antoaneta Olteanu, intitulat Cetățeni fără patrie. Căderea
URSS prin prisma oamenilor de rând, ilustrează percepția cetă-țeanului obișnuit asupra unui fenomen atât de complex și cu atâtea rezonanțe în mentalul individual, dar și în memoria colectivă a societății ruse contemporane. O secvență extrem de importantă și necesară din volum este rezultatul unor cercetări
istoriografice. În studiul ”Cauzele și consecințele prăbușirii URSS reflectate în istoriografia rusă”, Vasile Buga prezintă paleta completă a opiniilor exprimate de istoricii ruși privind contextul și factorii care au condus la implozia imperiului sovietic. Lect. univ. Cristian Chirca prezintă primii ani ai nașterii imperiului, 1917-1922 – ”Formarea URSS, un proces complex, dramatic și controversat”, din perspectiva unei analize istoriografice comparate prin utilizarea de lucrări elaborate de istorici ruși sau apărute în diferite țări occidentale. Din această perspectivă volumul este un construct academic – cu siguranță, având o reală valoare pentru alți cercetători științifici preocupați de cercetarea și analiza fenomenului imperial in istoria universală –, precum și unul care transmite informații de interes general pentru iubitorul de
istorie recentă și cunoaștere a trecutului istoric în general.

Cartea se deschide, de altfel, cu acest studiu și se constituie într-o axă narativ-explicativă ca suport pentru întregul conținut. Cititorul mai puțin avizat avea nevoie de această „trecere în revistă” cu ștaif academic a începuturilor statului sovietic. Autorul își asumă ipoteza de lucru a unui reputat istoric britanic, Orlando Guy Figes, cunoscut prin lucrările sale consacrate istoriei Rusiei, și anume că revoluția bolșevică n-a fost una clasică, ci mai degrabă un proiect de inginerie socială. Astfel, Rusia a ratat intrarea într-o societate caracteristică Occidentului liberal: „destinul istoriei rusești, oricât de oribil și de ciudat ar suna lucrul acesta, l-a predeterminat pe Lenin să mențină blestemul Rusiei: legătura dezvoltării ei cu nelibertatea”. Concluzia, implicit exprimată de Cristian Chirca, potrivit căreia imperiile reprezintă o etapă standard în dezvoltarea statelor moderne, mai puțin pentru Rusia, deoarece, menținând starea de ne-libertate, exprima în fapt „anacronismul” înapoierii ei, merită o discuție aprofundată. Printre alte informații de larg interes cititorul va putea afla din acest studiu că, în fapt, germenii destructurării imperiului sovietic au fost sădiți de părinții săi fondatori în principiile juridice ale viitoarei organizări statale.

În cele două studii inserate în acest volum, Antoaneta Olteanu abordează două probleme de interes major nu numai pentru societatea postsovietică, ci pentru toate țările care au făcut parte din „lagărul socialist”. Prima se referă la nostalgia după imperiul pierdut. În imaginarul occidental, Uniunea Sovietică a
reprezentat un regim brutal și un avertisment pentru generațiile viitoare. Dar, pentru mulți ruși, Uniunea Sovietică nu are această imagine. Potrivit unor sondaje de opinie reluate de publicații și analiști, unii ruși își exprimă nostalgia timpurilor sovietice: „A fost epocă măreață! N-o să mai trăim niciodată într-o țară așa de mare și de puternică. Am plâns când s-a destrămat Uniunea Sovietică… Au început imediat să ne defăimeze. Să ne calomnieze. Au învins găunoșii. Păduchii. Viermii”. Pentru aceștia, pierderea URSS a lăsat un gol și un sentiment puternic de tristețe în viața lor. Pentru ei, atunci era mai bine. Lectura acestui studiu ne poate oferi valoroase informații ca să înțelegem cum a apărut sentimentul de nostalgie și în alte țări foste socialiste. Manifestarea nostalgiei după comunism nu are legătură cu idei și convingeri comuniste în principal, ci mai ales cu traumele și deziluziile produse de tranziția de la comunism la democrație și la economia de piață. Așteptările au fost imense, iar realizările în plan economic și social, modeste.

Cel de-al doilea studiu, intitulat ”De la arhive la memorii și istorie orală: modalități de analiză a istoriei contemporane”, poate fi văzut ca suport teoretic pentru studiul ”Cetățeni fără patrie”. Căderea URSS prin prisma oamenilor de rând, dar și ca pledoarie pentru o mai mare deschidere metodologică, pentru diversificarea instrumentelor de cercetare și investigare a trecutului istoric recent și lărgirea cercului
de cercetători cu specializare în alte domenii academice decât istoria. Opinia Antoanetei Olteanu, potrivit căreia „un neistoric cu acte, prin sursele sale, mai ample, reușește să confirme sau să infirme o anumită realitate”, merită o discuție atentă din partea celor angrenați în cercetarea trecutului istoric. În România postdecembristă acest aspect a devenit de mult o realitate. Cele mai multe dintre lucrările consacrate analizei regimului comunist și cu precădere a evenimentelor din Decembrie 1989 nu aparțin istoricilor de profesie. Acest fapt înseamnă că avem o cunoaștere mai bună a istoriei românilor din ultimele opt decenii? Este și acest aspect unul din meritele volumului de față, iar cititorii, până la aflarea altor opinii, își pot face una proprie.

Dialogul purtat de istoricul A.Stîkalin cu profesorul A.Șubin privind cauzele care au dus la destrămarea URSS poate fi subsumat excelentei analize Cauzele și consecințele prăbușirii URSS reflectate în istoriografia rusă, realizate de Vasile Buga. În fapt, opinia potrivit căreia „destrămarea URSS nu a fost rezultatul unei revoluții antinomenclaturiste, ci al lipsei de consistență și inconsecvenței acesteia” nu este una singulară în peisajul actual al istoriografiei ruse. Autorul își începe studiul cu o constatare generală, și anume că „nu există un punct de vedere unanim privind cauzele care au dus la prăbușirea, după aproape
șapte decenii de existență, a imperiului sovietic”. Parcurgerea unui impresionant număr de lucrări ale unor istorici consacrați și cu lucrări apreciate în istoriografia rusă, precum și scrierile memorialistice ale unor lideri sovietici i-au permis distinsului istoric să sintetizeze principalii factori identificați de istoricii
ruși ca fiind esențiali în dezintegrarea imperiului sovietic.

Cititorii pot afla cât a contat Ineficiența economiei sovietice și militarizarea economiei sovietice în declinul URSS ca mare putere și cum incapacitatea unui stat de a susține puterea militară afectează credibilitatea sa în ecuația de putere. În termeni statistici, potențialul militar sovietic nu era inferior celui american, ceea ce nu a salvat statul sovietic de la dezintegrare.

Vasile Buga constată că istoriografia rusă acordă o mare atenție unor factori care au acționat multisectorial. Criza socială, criza sistemului politic și criza ideologică alături de factorul național sunt
elementele esențiale care au dus la implozia URSS.

Deși în structura logică a cuprinsului acestei culegeri de studii capitolul ”Rolul și locul KGB în procesul de dezintegrare a URSS” elaborat de Pavel Moraru încheie volumul, cititorii pot să-l subsumeze lecturii studiului elaborat de Vasile Buga și să-l compare cu dialogul dintre Stîkalin și Șubin.

Rolul și locul KGB în procesul de dezintegrare a URSS este un subiect care a constituit obiectul unor discuții și controverse aprinse în istoriografia occidentală și rusă. Analizele și studiile elaborate de Christopher Andrew și Vasili Mitrohin, Raymond Garthoff, Baruch Hazan, Mark Kramer și Amy Knight se concentrează pe evidențierea ostilității liderilor KGB față de procesul de liberalizare inițiat
de Gorbaciov, expresia cea mai înaltă a acestei ostilități fiind participarea șefului KGB, Vladimir Kriucikov, la încercarea de înlăturare a lui Gorbaciov în august 1991. Alții, cum ar fi Evghenia Albaț, Christopher Andrew și Oleg Gordievski, consideră că, de fapt, KGB a conceput și a condus reformele lui Gorbaciov.

Iată de ce studiul istoricului basarabean Pavel Moraru ajută cititorul care dorește să cunoască mai mult să-și facă o opinie și din perspectivă românească. Opiniile autorului privind rolul KGB interferează în multe privințe cu poziția celor două tabere menționate anterior, dar nu se aliniază la niciuna. În opinia sa, KGB, o structură de putere care prin neînțelegerea fenomenului care cuprinsese societatea sovietică, a devenit fără să-și dorească acest lucru un factor de disoluție. „În timp ce în societatea sovietică se produceau schimbări liberale, în cadrul KGB nu se petrecea nicio restructurare. Nici nu s-au făcut tentative pentru vreo reorganizare. Nimeni nu știa ce anume trebuie restructurat în KGB, întrucât organele securității sovietice erau gândite ca instrumente de represiune. Arhitectura represivă a KGB nu putea fi supusă democratizării”. Pavel Moraru își încheie studiul său cu un citat din istoricii ruși care consideră că
KGB a fost o instituție care a eșuat în a-și îndeplini misiunea, lăsând cititorului sarcina de a trage propriile concluzii.

Studiile ”O privire occidentală asupra Republicii Moldova în contextul dezintegrării URSS”, ”Transformări la marginea vestică a „imperiului” sovietic. Ucraina, de la Șcerbîțki la Kravciuk (1985-1994)” și ”Destrămarea Uniunii Sovietice și evoluțiile politico-diplomatice ale Republicii Moldova (1991)”, semnate de istoricii Gheorghe Cojocaru, Florin-Răzvan Mihai, respectiv Constantin Corneanu, alcătuiesc o secțiune interesantă și valoroasă prin prisma analizei impactului pe care l-a avut colapsul Uniunii Sovietice asupra imperiului său „interior” – fostele republici unionale.

Istoricul Gheorghe Cojocaru, director al Institutului de Istorie al Universității de Stat din Moldova, este cunoscut nu numai publicului românesc de pe ambele maluri ale Prutului pentru cercetările sale privind evoluția politică a teritoriului basarabean după căderea regimului bolșevic de la Moscova. Lucrările sale
sunt citate de reputați specialiști ai istoriei sud-estului european și de sovietologi. În acest studiu, distinsul istoric aduce în atenția cititorilor multe din ideile care au alcătuit substanța lucrărilor sale.

Este reluat, printre altele, un posibil răspuns la întrebarea dacă în momentul destrămării imperiului sovietic, România a ratat un nou 1918. În opinia lui, „cursul politic al conducerii de la Bucure”ti era orientat spre ameliorarea condi!iei social-economice a României, ceea ce necesita timp, ca o premisa esen!iala
pentru readucerea Basarabiei la vatra stramo”easca. Realismul politic, mai puțin abordarile sentimentale și deloc cele patriotarde, era cel care trebuia sa ghideze buna gestionare a raporturilor româno-române”.

Aceasta problema este abordata pe larg în studiul ”Destramarea Uniunii Sovietice și evoluțiile politico-diplomatice ale Republicii Moldova (1991)”, al istoricului Constantin Corneanu, dar cu o analiza mai larga a contextului geopolitic și geostrategic regional, precum și a celui intern sovietic. În opinia sa, în ultimii ani ai regimului Gorbaciov procesul de secesiune a unor republici sovietice unionale „devenise o problema acuta pentru liderii de la Kremlin la sfârșitul anului 1989”. Autorul studiului se asociaza istoricilor care considera ca reunificarea teritoriilor rapite de URSS în vara anului 1940 s-ar fi realizat prin anularea actului juridic care a facut posibil acest rapt teritorial, și anume Pactul Molotov-Ribbentrop. Argumentele istoricilor care considera ca, prin campania Armatei Române din vara anului 1941, consecințele Pactului au fost anulate, iar efectele juridice au încetat prin aplicarea prevederilor Tratatului de Pace de la Paris care a validat reanexarea Basarabiei și a nordului Bucovinei la URSS merita o dezbatere mai larga, eventual, și cu participarea specialiștilor în drept interna!ional. Aducerea în atenția publicului cunoscător a problemei generate de Pactul Ribbentrop-Molotov este un fapt care merita subliniat și sporește interesul pentru acest volum atât specialiștilor, cât și publicului. Cititorii vor gasi în analiza consacrata evoluțiilor politico-diplomatice ale Republicii Moldova în 1991 multe informații inedite și judecăți de valoare demne de a fi reținute.

Un studiu de interes, mai ales prin prisma evenimentelor care se petrec astazi în spațiul ucrainian, este și capitolul ”Transformari la marginea vestica a „imperiului” sovietic. Ucraina, de la Șcerbîțki la Kravciuk (1985-1994)”, semnat de istoricul Florin-Razvan Mihai, cercetator la I.N.S.T. Cititorii, parcurgând analiza evenimentelor din anii 1990, vor afla că Ucraina n-a fost printre actorii decisivi ai destructurării imperiului sovietic, așa cum mult timp s-a afirmat în diferite studii aparute în țara și în străinatate. Se va înțelege mai bine problema Crimeii și a regiunilor rusofone disputate astazi într-un razboi de o intensitate și o amploare cum nu s-a mai întâmplat în Europa dupa încheierea celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Florin-Razvan Mihai conchide: „Evenimentele recent desfașurate în statul vecin închid, practic, într-un mod violent cercul deschis la sfârșitul «imperiului» sovietic. Dupa trei decenii în care Ucraina s-a îndepîrtat de
Est – când mai șovaitor, când mai energic –, visând la apropierea de civilizația Vestului, Rusia a hotarât sa-și reafirme statutul de mare putere politica și militara în aceasta parte a lumii. Artizanul schimbărilor care au dus la dispariția Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, declara oarecum profetic, într-un interviu la TF1
difuzat în decembrie 1991, ca, deși își dorea ca «Ucraina să fie menținuta așa cum este acum» (dupa obținerea independenței, așadar), în cazul separarii de celelalte state foste sovietice (în ipoteza refuzarii noului Tratat al Uniunii), «vor izbucni aici asemenea mișcări încât generațiile viitoare vor avea de lucru»”.

Aproape toate studiile abordeaza într-un fel sau altul factorul Gorbaciov în colapsul URSS. Daca am aduna toate liniile de forță comune din toate studiile ce alcatuiesc substanța volumului, vom observa ca imaginea sa nu este a unui erou care a jucat rolul decisiv în destructurarea experimentului social denumit regimul comunist, dar nici a tradatorului intereselor imperiale sovietice.

Imaginea creionată colectiv în acest volum este diferită de cea apăruta în Statele Unite și în Europa în primii ani post-Razboi Rece, când Gorbaciov și Elțin au fost percepuți drept eroi pentru contribuția lor la sfârșitul Razboiului Rece și la destrâmarea Uniunii Sovietice, și total diferită de cea de „demon” și „tradator”, care mai bântuie în diferite sectoare ale opiniei publice și în lucrarile unor „specialiști” din Federația Rusă. Pe lânga aceste posibile „corecții” de imagine ale liderului sovietic Mihail Gorbaciov,
studiile din aceasta lucrare conțin multe considerații cu privire la ceea ce ar fi putut/ ar fi trebuit să faca liderul sovietic pentru a se comporta într-o notă a realismului politic. Sigur că asemenea aserțiuni ar putea fi considerate ca parte a unei istorii contrafactuale, dar eu cred ca autorii le-au pus pe seama „lecțiilor” ce trebuie învațate din istoria recenta a prabușirii regimului sovietic și a regimurilor comuniste din țarile satelit. Cu siguranță, cititorii acestui volum de studii vor găsi multe alte informații și perspective
de a judeca și a înțelege un segment al istoriei recente în care unii au fost actanți, alții martori.

Coordonatorii volumului și autorii deopotrivă au alcătuit lucrarea cu scopul de a permite cititorului să întrezăreasca măcar o parte din patosul și tragedia experienței sovietice. Daca volumul face acest lucru, vor fi reușit pe deplin în scopul lor. Viitorii cititori au ultimul cuvânt!

Constantin HLIHOR

Owner

View Comments

Recent Posts

Europa: risc de o nouă criză a gazelor

Europa riscă să se confrunte cu o nouă criză a gazelor pe fondul scăderii rapide…

3 ore ago

Politolog: Biden agravează situația și merge la escaladarea conflictului

Președintele Centrului pentru Comunicații Strategice, Dmitri Abzalov, consideră că liderul american, Joe Biden, „agravează serios…

4 ore ago

FOM: 82% dintre ruși dau o înaltă apreciere muncii depuse de Putin

81% dintre ruși au declarat că au încredere în președintele Vladimir Putin, 82% îi evaluează…

5 ore ago

Vučić: Numai cei anormali pot crede că avertismentele lui Putin sunt o cacealma

Președintele Serbiei a atras atenția liderilor occidentali să nu subestimeze declarațiile liderului rus. Aleksandar Vučić…

6 ore ago

Putin a convocat o consfătuire dedicată sistemului de rachete ”Oreșnik”

Vladimir Putin a avut la Kremlin o consfătuire cu conducerea Ministerului Apărării, cu reprezentanți ai…

6 ore ago

Declarația președintelui Federației Ruse

La 21 noiembrie președintele Vladimir Putin s-a adresat cetățenilor țării cu un mesaj televizat. Publicăm…

23 de ore ago

This website uses cookies.