Într-un singur pantof: Așa a mărșăluit, la Perm, o tânără la Parada Victoriei
În timpul Paradei Victoriei, Ekaterina Hlebnikova, membră a convoiului filialei din Perm a Serviciului Federal al Penitenciarelor GUFSIN (în imagine), și-a pierdut un pantof, dar nu și capul, continuând să mărșăluiască. Pentru comportamentul ei demn, conducerea unității a decis să o răsplătească, relatează Smotrim.ru.
În Perm, Parada Victoriei dedicată aniversării a 79 de ani de la marea Victorie s-a desfășurat în Piața Oktiabrskaia, eveniment la care au participat douăzeci de unități de paradă.
Serviciul de presă al GUFSIN a declarat pentru RIA Novosti că una dintre participante a pierdut un pantof în timpul marșului, dar nu a lăsat să se vadă acest lucru și a mers mai departe, deși a rămas desculță în condițiile în care afară era frig. Temperatura aerului nu depășise, la acea oră, două grade Celsius.
Departamentul a anunțat că conducerea a decis să o recompenseze pe „Cenuşăreasă” pentru gestul său. În plus, guvernatorul Regiunii Perm, Dmitri Mahonin, intenționează să o încurajeze pe Hlebnikova.
O poveste similară s-a întâmplat în 2020 la Parada Victoriei din Kaliningrad. Și atunci s-a decis ca tânara-ofițer care a rămas în formație, deși și-a pierdut un pantof în timpul marșului să fie premiată.
1 Comment
Respect, Ekaterina!