Hot News
Foto No Exif 2024 05 09T115405.911 150x150
Ce le-a spus Vladimir Putin colegilor săi din UEEA
09/05
Foto No Exif 2024 05 09T144704.620 150x150
Zaharova: Ambasadorii „neprieteni” nu sunt lăsați să se ocupe de activități subversive
09/05

Putin: Soarta umanității a fost decisă în bătăliile grandioase de lângă Moscova și Leningrad, de la Rjev, Stalingrad, Kursk și Harkov

Foto No Exif 2024 05 09T135233.580 1200x740

Foto: sm-news.ru

Un fragment din discursul rostit de președintele Vladimir Putin la Parada militară din Piața Roșie, dedicată celei de-a 79-a aniversări a Victoriei asupa Germaniei fasciste, 9 mai 2024, Moscova.

Foto No Exif 2024 05 09T135020.317
Președintele Vladimir Putin/ Foto: RIA Novosti

”Vedem astăzi cum se întreprind încercări de a denatura adevărul despre al Doilea Război Mondial. Acest adevăr îi deranjează pe cei obișnuiți să-și întemeieze politica, în esență colonială, pe ipocrizie și minciună. Ei demolează memoriale dedicate adevăraților luptători împotriva nazismului, îi urcă pe soclu pe trădătorii și complicii hitleriștilor, șterg memoria despre eroismul și noblețea soldaților eliberatori, despre acel mare sacrificiu pe care l-au făcut în numele vieții.

Revanșismul, batjocorirea istoriei, dorința de a-i reabilita pe actualii adepți ai naziștilor fac parte din politica generală a elitelor occidentale de a ațâța tot mai multe conflicte regionale, dușmănia interetnică și interreligioasă și de a constrânge centrele de dezvoltare mondială suverane și independente.

Respingem pretențiile de exclusivism ale oricărui stat sau alianță, știm la ce duce exorbitanța unor astfel de ambiții; Rusia va face totul pentru a preveni un conflict global, dar în același timp nu vom permite nimănui să ne amenințe. Forțele noastre strategice sunt mereu pregătite pentru luptă.

În Occident, unii ar dori să uite lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial, dar noi ne amintim că soarta umanității a fost decisă în bătăliile grandioase de lângă Moscova și Leningrad, de la Rjev, Stalingrad, Kursk și Harkov, de lângă Minsk, Smolensk și Kiev, în luptele grele și sângeroase care s-au dus de la Murmansk până în Caucaz și Crimeea.

Primii trei ani lungi și grei ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei, Uniunea Sovietică și toate republicile din fosta URSS au luptat cu naziștii aproape unul la unul, în timp ce aproape toată Europa muncea pentru puterea militară a Wehrmacht-ului.

În același timp, aș dori să subliniez: Rusia nu a minimizat niciodată importanța celui de-al doilea front și a ajutorului aliaților. Cinstim curajul tuturor ostașilor coaliției antihitleriste, participanților la Rezistență, luptătorilor clandestini, partizanilor, curajul poporului chinez, care a luptat pentru independența lui împotriva agresiunii Japoniei militariste. Și ne vom aminti mereu, nu vom uita niciodată, niciodată nu vom uita lupta noastră comună și tradițiile inspiratoare ale alianței”.

1 Comment

  1. B20ce0ea06d07b33fdd353a8c8a945533750ad03d1d5a1a67c3a421f3f57c2e6Carmen spune:

    Adevărul din sufletele și mințile oamenilor drepți și cinstiți nu-l pot denatura niște ipocriți și mincinoși, care vor să schimbe datele istoriei după bunul lor plac. Istoria s-a scris cu sânge, este în pământul care păstrează osemintele celor căzuți pe front. Nu pot niște netrebnici să rescrie istoria cu pixul. Doar amintind numele locurilor unde s-au desfășurat marile bătălii începi să te cutremuri. Mintea omenească nu poate cuprinde atâta durere. Jertfa și noblețea milioanelor de soldați trebuie apărate cu arma, dacă e nevoie. Și nu trebuie uitat niciodată acest sacrificiu. Datorită lui, noi suntem aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vizitatori website: 3090490